Legea "defăimării sociale". Antonie Popescu: Iniţiativa lui Dragnea e de sorginte comunistă, specifică statului totalitar

În numele corectitudinii politice, Liviu Dragnea, prin noua sa iniţiativă legislativă, instituţionalizează practic poliţia politică a gândirii şi liberei exprimări.
Andrei Pricopie
28.09.2015

alte articole

Teodor Mărieş (stânga) şi Antonie Popescu (dreapta) (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
28.09.2015

Proiectul de lege care pedepseşte prin sancţiuni dure aşa numita "defăimare socială", semnat de preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a stârnit deja ample controverse în spaţiul public. Avocatul Antonie Popescu consideră că iniţiativa este de sorginte comunistă, contrară jurisprudenţei CEDO şi specifică statului totalitar.

"Apare ca o reintroducere pe o cale ocolită a vechilor fapte de insultă şi calomnie! Instituţii de drept penal (contravenţional) ineficiente, generatoare de abuzuri, inutile din moment ce în Codul Civil şi în legea pentru combaterea discriminării exista instituţia răspunderii civile delictuale încă din Codul lui Cuza promulgat de Carol I - art. 998-999!

Iniţiativa este de sorginte comunistă, contrară jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi specifică statului totalitar. Vine dintr-una din cele mai retrograde zone ale securităţii şi partidului comunist!", a declarat, pentru Epoch Times, Antonie Popescu.

În opinia avocatului, iniţiativa lui Dragnea limitează libertatea de exprimare şi, totodată, surprinde, în contextul în care vine după abrogarea celebrului art. 276 din Codul Penal care punea botniţă avocaţilor şi jurnaliştilor referitor la problemele din justiţie. "Acum ameninţarea pentru criticii (uneltitorii) sistemului social (orânduirii sociale) este extinsă...", a adăugat Antonie Popescu.

Liviu Dragnea a depus la Senat un proiect de lege care prevede că "defăimarea socială" s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social.

Prin "defăimare socială" se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la o categorie de persoane "care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA".

Pentru a afla mai multe despre proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea vă recomandăm să citiţi Proiect de lege marca Liviu Dragnea. "Defăimarea socială" s-ar putea sancţiona cu amenzi de până la 60.000 de lei

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor