Legătura dintre demenţă şi medicamentele obişnuite

Este bine cunoscut faptul că demenţa este adesea un rezultat al îmbătrânirii. Cu toate acestea, uneori poate fi cauzată de medicamente.

Demenţa indusă de medicamente este un tip de demenţă reversibilă diferită de tulburările neurodegenerative obişnuite, a scris regretatul neurolog şi neurochirurg Dr. K.K. Jain.

Mai multe medicamente cresc riscurile de demenţă, cele mai importante fiind medicamentele anticolinergice, antiepilepticele, medicamentele oncologice şi medicamentele sedativ-hipnotice. Toate acestea sunt reţete folosite frecvent de persoanele în vârstă.

În ultimii ani, antidepresivele au fost, de asemenea, legate de riscurile de demenţă.

Legătura dintre demenţă şi medicamentele obişnuite

Psihiatrul Dr. Peter Breggin, care a publicat mai multe cărţi despre psihofarmacologie, a declarat pentru The Epoch Times că majoritatea medicamentelor de pe piaţă au un anumit grad de neurotoxicitate, care poate duce la efecte secundare cognitive şi neurologice.

Nu toată lumea va fi afectată de efectele neurotoxice ale unui medicament, însă persoanele în vârstă şi cele cu deficite cerebrale sunt mai vulnerabile.

Având în vedere bolile care apar la bătrâneţe şi pastilele prescrise pentru a trata fiecare simptom, persoanele în vârstă tind să fie, de asemenea, cohorta cea mai probabilă cărea i se prescriu medicamente care le afectează cogniţia.

De exemplu, multe medicamente prescrise pentru tratarea bolii Parkinson sunt legate de riscurile de demenţă, pentru că blochează acetilcolina în creier ca modalitate de a preveni tremuratul şi mişcările bruşte ale pacienţilor. Acetilcolina este un neurotransmiţător care facilitează, de asemenea, funcţia cognitivă.

Inhibitorii pompei de protoni, adesea prescrişi pentru a trata arsurile la stomac, au demonstrat, de asemenea, în cadrul unor studii, că sporesc riscurile de demenţă la oameni cu 44%.

În cadrul literaturii de specialitate, cele mai cunoscute medicamente care pot induce demenţa sunt medicamentele anticolinergice.

Anticolinergicele blochează eliberarea de acetilcolină. Încă din 1977, experimentele care au folosit scopolamina, un medicament anticolinergic, au arătat că, la 40 de minute după administrarea medicamentului, tineri voluntari medicali de 20 de ani au manifestat simptome asemănătoare demenţei şi au avut dificultăţi mai mari în a-şi aminti lucruri pe care tocmai le învăţaseră.

Medicamentele anticolinergice blochează mişcările musculare autonome şi diverse funcţii corporale şi sunt adesea prescrise pentru crampe şi spasme la nivelul diferitelor organe. De asemenea, acestea funcţionează ca sedativ.

Neurologul Dayan Goodenowe, care are un doctorat în medicină şi psihiatrie, a explicat în cadrul emisiunii "Vital Signs" de la Epoch TV că sistemul acetilcolinei este acelaşi sistem care controlează cogniţia şi mobilitatea, două funcţii majore afectate în cazul demenţei.

Atunci când neuronii devin incapabili să elibereze acetilcolină, fie din cauza vârstei, fie din cauza efectelor medicamentelor, contactul lor cu alţi neuroni este redus. Neuronii şi creierul încep apoi să se reducă.

Acest lucru a fost observat şi în cercetările publicate de profesoara Shannon Risacher, de la Universitatea Indiana, care are un doctorat în neuroştiinţe medicale. Ea a constatat că persoanele care iau medicamente anticolinergice au o mai mare contracţie a volumului general al creierului.

"Utilizarea medicamentelor cu activitate anticolinergică semnificativă ar trebui probabil să fie descurajată la adulţii în vârstă dacă sunt disponibile terapii alternative", au scris Shannon Risacher şi coautorii săi într-un studiu publicat în jurnalul JAMA Neurology.

Exemple de medicamente anticolinergice includ difenhidramină, compusul activ din Benadryl, Tylenol PM şi Advil PM. Acestea includ, de asemenea, medicamente comune pentru boală Parkinson, cum ar fi benzatropina şi trihexifenidilul.

Acetilcolina scade în mod natural odată cu îmbătrânirea, aşa că neurologul Dayan Goodenowe şi echipa sa au încercat să găsească substanţe terapeutice care să crească nivelul de acetilcolină din creier fără a compromite funcţia cerebrală generală.

Antidepresivele, alte medicamente şi polifarmacia

S-a demonstrat că antidepresivele, antiepilepticele, sedativele hipnotice şi opioidele cresc, de asemenea, riscul de demenţă la o persoană. Acestea, împreună cu medicamentele anti-Parkinson, sunt toate psihoactive.

Funcţia principală a antidepresivelor este de a bloca neurotransmiţători precum serotonina în locul acetilcolinei. Totuşi, aceste medicamente au încă proprietăţi anticolinergice puternice şi, atunci când sunt luate împreună cu alte anticolinergice, ar putea adăuga la sarcina generală, inducând potenţial efecte secundare de delir şi demenţă.

Persoanelor în vârstă cu demenţă li se prescriu adesea antidepresive, antiepileptice şi medicamente sedative pentru a ajuta la gestionarea depresiei şi a agresivităţii care pot apărea.

Cu toate acestea, dr. Breggin a subliniat că o ironie este faptul că medicamentele prescrise pacienţilor pentru a îmbunătăţi aceste stări pot foarte bine să le exacerbeze boala.

Mai mult, unele medicamente care nu sunt prescrise pentru tratamentul psihoactiv au fost de asemenea legate de demenţă.

S-a demonstrat că histaminicele de tip 1 (H1), prescrise pentru a controla alergiile, cresc riscul de demenţă la unele persoane. În comparaţie cu histaminicele de tip 2 (H2), unele blocante H1 pot traversa bariera hemato-encefalică şi pot împiedica eliberarea de acetilcolină.

În plus, prescrierea mai multor medicamente unui pacient - o practică cunoscută sub numele de polifarmacie - poate provoca efecte adverse cumulative.

"Dacă un pacient va dezvolta sau nu tulburări cognitive atunci când i se prescrie un anumit medicament cu proprietăţi anticolinergice este imprevizibil şi depinde de factori cum ar fi co-medicamentele care pot avea efecte anticolinergice", au scris doctorii Alan Moore şi Shaun O'Keefe, profesori de medicină geriatrică, în lucrarea lor care discută despre efectele neurologice induse de medicamente.

"Studiile au sugerat că, adesea, sarcina totală a medicamentelor anticolinergice este cea care determină dezvoltarea delirului, mai degrabă decât un singur agent".

Creierul complex

În timp ce multe medicamente psihoactive de pe piaţă încearcă să "repare" creierul, modul în care organul ar trebui să funcţioneze la nivel de bază rămâne în mare parte un mister.

Medicamentele psihoactive sunt adesea prescrise pentru a corecta dezechilibrele chimice ale creierului, dar cercetătorii nu ştiu cum arată cu adevărat starea normală a creierului, aşa cum a ilustrat profesorul Avram Holmes de la Universitatea Yale în comentariul său din 2018 despre faptul că creierul nu are o stare "normală fixă".

"Există sute de neurotransmiţători despre care nu ştim nimic şi poate mii de transmiţători", a spus dr. Breggin. "Avem doar câţiva care sunt profund afectaţi de medicamente psihice şi [aceia sunt cei pe care] am putea să-i studiem, deoarece companiile din industria farmaceutică plătesc pentru asta".

Dr. Breggin susţine că medicamentele psihoactive, care au ca scop rezolvarea dezechilibrelor biochimice din creier, cauzează, de fapt, ca creierul să devină şi mai mult dezadaptat.

El a dat exemplul SSRI-urilor, care cresc nivelul de serotonină prin blocarea eliminării serotoninei.

Totodată, dr. Breggin a observat că creierul experimentează două schimbări în timp ce se ia medicamentul: acesta reduce producţia de serotonină şi reduce puterea sistemului de eliminare a serotoninei.