Lăzăroiu, despre planul lui Năstase: Vrea să le arate pesediştilor că e mai deştept decât ei

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a vorbit, vineri, despre planul fostului premier Adrian Năstase, eliberat joi din penitenciarul Jilava, privind organizarea de alegeri anticipate anul viitor.
Andrei Pricopie
22.08.2014

alte articole

Sebastian Lăzăroiu (www.gov.ro)
Andrei Pricopie
22.08.2014

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a vorbit, vineri, despre planul fostului premier Adrian Năstase, eliberat joi din penitenciarul Jilava, privind organizarea de alegeri anticipate anul viitor.

"În momentul de faţă statul român are numai două puteri, Executivul - format din preşedinte şi guvern - şi Justiţia. Ar fi necesară o a treia putere -Legislativul. Ar fi nevoie anul viitor de alegeri parlamentare anticipate care să rezolve unele probleme care în momentul de faţă sunt fără răspuns şi să construiască un parlament solid. Ar fi nevoie de schimbarea legii electorale şi să se revină la alegerile pe listă", a declarat Adrian Năstase, adăugând că, în continuare, ar putea să lucreze pe post de consultant politic.

Lăzăroiu susţine că planul lui Năstase cu alegerile anticipate anul viitor nu este lipsit de o "oarecare logică", iar ideea principală pe care o avansează acesta este simplă, nu este nici nouă, nici "neapărat realistă".

"De fapt, el a vrut să-şi intre deja în rol de consultant politic şi vrea să le arate pesediştilor că e mai deştept decât ei. El se bazează pe faptul că PSD va câştiga prezidenţialele, ceea ce îi va aduce un boost de popularitate", a precizat acesta.

Fostul ministru al Munci aminteşte de Alianţa DA, care de la 30 la sută, cât a luat în alegeri, a ajuns la 50% în sondaje, motiv pentru care erau şi atunci discuţii dacă n-ar fi bine să fie organizate anticipate, în 2005, aşa încât coaliţia să scape de sateliţi (UDMR, PUR) şi să guverneze singură. Dar asta însemna să demisioneze fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

"Acum scenariul ar fi aşa. Câştigă Ponta, pleacă din funcţia de premier, dar se înţelege cu actuala majoritate să nu voteze de două ori propunerile de premier şi, astfel, să se ajungă la anticipate. PSD să ia 50% şi să guverneze singur. Întrebarea e: vor vota jumătate plus unu dintre parlamentari împotriva unui cabinet, de două ori, ştiind că a doua zi pleacă acasă? E drept că li se va garanta locul pe listă (Năstase zice că vor fi liste). O mică hibă. Trecerea la votul pe listă necesită un an răgaz, fiind modificare de legislaţie electorală. A doua hibă: parlamentarii sunt prea fricoşi să abandoneze mandatul în schimbul unor promisiuni din gură", a afirmat Sebastian Lăzăroiu.

Fostul consultant al preşedintelui găseşte "interesant" modul în care Năstase vrea să le arate colegilor la poarta închisorii că rămâne mai deştept decât ei şi după ce a stat închis. "De fapt, el le zice indirect: Credeţi că nu mai aveţi nevoie de mine? Luaţi de aici", a concluzionat Lăzăroiu.

Propunerea lui Năstase nu a rămas fără ecou în PSD.

"Adrian Năstase a lansat o temă la care nu am voie să nu reflectez în calitate de om politic - alegerile pe liste. Susţin provocarea lansată de fostul premier", a scris preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea pe contul său de Facebook.

La rândul său, deputatul PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat pentru RFI: "Domnul Năstase a fost şi va rămâne o voce foarte puternică în viaţa publică românească a zilelor noastre. Aţi văzut şi ieri, cu foarte multă demnitate a spus câteva din părerile domniei sale în ceea ce priveşte viaţa politică şi aici mă refer la noua lege electorală, a mai vorbit ceva şi despre alegeri anticipate, părerile domniei sale de viitor consultant politic, cum s-a autodefinit, astfel încât cred că va conta, pentru că are o experienţă şi o cultură care-i permit să emită puncte de vedere de care va trebui să ţină cont".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor