Laszlo Borbely consideră că senatul UMF Târgu Mureş este în ilegalitate în momentul de faţă

Epoch Times România
22.03.2012

În momentul de faţă Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş se află în ilegalitate, deoarece nu a pus în aplicare prevederea din legea educaţiei legată de obligativitatea înfiinţării unei linii în limba maghiară, a declarat joi, la Bistriţa, vicepreşedintele UDMR Laszlo Borbely.

Borbely spune că este "foarte trist" că s-a ajuns atât de departe în această chestiune, considerând că totul reprezintă "o problemă pur administrativă".

"Eu sunt foarte trist că am ajuns aici. O problemă pur administrativă care nu spunea altceva decât că sunt trei universităţi multiculturale în România, precizate în lege: Babeş-Bolyai, Universitatea de Arte Târgu Mureş şi UMF Târgu Mureş. Nu spune altceva decât - şi ceea ce s-a făcut fără niciun fel de ştire în presă la Babeş-Bolyai şi la Arte - ca să se înfiinţeze acele linii cu predare în limba maghiară, care ce înseamnă: şi până acum a fost educaţie în limba maghiară, şi până acum la UMF aproape jumătate din studenţi învaţă în limba maghiară, aşa cum a fost tradiţia nu de azi, de ieri, ci de 50 de ani; nu trebuia să se facă altceva decât, prin înfiinţarea acestei linii, să se depăşească acea fază păguboasă prin care nu puteau ei să se administreze, cu profesori care să predea la această secţie, cu tot personalul", a declarat Borbely.

În opinia vicepreşedintelui UDMR, autonomia universitară nu este afectată, iar responsabil de nerealizarea chestiunilor "administrative" este Senatul UMF, care se află "în ilegalitate".

"Acest lucru trebuia să îl facă Senatul, conform legii. Senatul, în momentul de faţă, e în ilegalitate şi una este autonomia universitară, care e sfântă, şi alta este aplicarea legii. Aşa cum eu în Parlament, cu cele 7% ale UDMR, nu pot să rezolv unele probleme pentru că nu am 51%, decât dacă am unele garanţii legale - şi de aceea s-au introdus unele prevederi în legătură cu minorităţile naţionale (...). În momentul de faţă sunt în ilegalitate. S-a rezolvat problema la Babeş-Bolyai şi la Universitatea de Arte fără niciun fel de problemă şi acolo există aceste linii. Nu putem să rezolvăm decât prin hotărâre de guvern, nu prin ordonanţă", spune Borbely.

Liderul UDMR consideră că Senatul UMF "s-a ambalat într-un joc politic", dar speră ca problema să fie tranşată săptămâna viitoare, în şedinţa de guvern.

"Eu ştiu foarte bine şi conducerea UMF, ei s-au ambalat într-un joc politic care, dacă e an electoral, probabil unii mai vor să câştige nişte voturi, s-au ambalat, dar eu sper ca săptămâna viitoare să fie pe ordinea de zi a şedinţei de guvern şi va fi adoptată aceatsă hotărâre care, repet, nu face altceva decât rezolvă problema ilegalităţii funcţionării în momentul de faţă a UMF Târgu Mureş", a precizat Borbely.

Laszlo Borbely consideră "caraghios" modul în care a fost discutată problema UMF şi spune că UDMR nu ar fi intervenit dacă universitatea rezolva problema în urmă cu şase luni.

"Mi se pare caraghios, sincer, ca după 22 de ani să se facă atâta tam-tam pe o problemă care putea să fie rezolvată acum şase luni de zile la nivelul universităţii şi nu se ajungea aici. Nimeni n-a vrut să intervină dacă rezolvau ei problema pe cale amiabilă", a spus Borbely.

Vicepreşedintele UDMR nu se teme nici de ameninţarea opoziţiei că va depune moţiune de cenzură dacă proiectul de lege va fi adoptat de către guvern.

"Evident opoziţia, mai ales că suntem mai apropiaţi de alegeri, încearcă să fructifice orice moment. Opoziţia are dreptul să depună moţiune de cenzură, a mai depus şi evident că va fi discutată în Parlament", a comentat Laszlo Borbely intenţia USL.

El afirmă, însă, că UDMR îşi menţine intenţia de a ieşi de la guvernare dacă proiectul de hotărâre nu va fi pus în aplicare la UMF Târgu Mureş.

"Noi nu putem merge mai departe dacă nu se respectă legea, în general vorbind, dar acum este clar că este o sensibilitate şi a comunităţii maghiare, evident, trebuie să o recunoaştem. De fapt ceea ce decidem săptămâna viitoare este în programul de guvernare - nu în mod explicit UMF, ci am introdus în programul de guvernare acel pasaj din legea educaţiei care spune că obligatoriu trebuie să se înfiinţeze aceste linii, deci nu este la cheremul universităţii să înfiinţeze sau nu, pentru că de fapt ei consfinţesc o stare de fapt. Este un punct de răscruce, aşa e", a conchis Borbely.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor