Lasconi îi trimite lui Trump o scrisoare publică pe X: CCR n-a înlăturat pericolul rusesc. Rusia încă se joacă cu România

Şefa USR Elena Lasconi, candidata partidului în turul 2 al cursei pentru Cotroceni, i-a trimis preşedintelui ales al SUA Donald Trump o scrisoare în care a precizat, printre altele, că nu este “candidata lui Soros” şi că nu este de acord cu decizia Curţii Constituţionale de a anula alegerile prezidenţiale.
Lasconi a postat scrisoarea trimisă lui Trump pe contul ei de pe platforma X, alături de următorul mesaj:
“Domnule preşedinte Donald Trump, aveţi tot respectul meu pentru lucrurile minunate pe care le-aţi făcut şi veţi continua să le faceţi, pentru a pune America pe primul loc şi pentru lupta dumneavoastră continuă pentru poporul american. Sunteţi un adevărat lider al poporului, la fel ca mine. Vă împărtăşesc convingerea că oamenii şi libertatea lor sunt pe primul loc.
Candidatura adversarului meu a fost despre punerea României în colţul Rusiei. Nu voi înceta să lupt pentru poporul român pentru că Rusia este încă o ameninţare serioasă la adresa naţiunii noastre. În numele libertăţii, democraţiei şi statului de drept - şi al dragostei pe care o am pentru poporul român - vă rog să citiţi scrisoarea mea către dumneavoastră aici”.

De asemenea, în scrisoarea propriu-zisă, şefa USR i-a transmis lui Trump că România este acum mai fragilă ca niciodată, în condiţiile în care este “ameninţată atât din interior, cât şi din exterior”.
“Curtea Constituţională din România nu a înlăturat pericolul rusesc. Instituţiile româneşti încă trebuie să răspundă la multe întrebări. Rusia încă se joacă cu România şi acesta este motivul pentru care nu voi părăsi această luptă. Nu lupt pentru mine. Lupta mea este pentru toţi românii şi pentru ţara pe care o iubesc”, mai susţine Lasconi în scrisoare.
Totodată, Lasconi s-a declarat “îngrozită” de natura ciclică a istoriei, spunând că România a trecut prin 50 de ani de comunism, iar mulţi oameni au murit pentru “libertatea noastră”.
“În ultimii 35 de ani am avut democraţie, dar guvernul şi politicienii corupţi au eşuat să sprijine poporul român”, adăugând că se teme că în aproximativ 15 ani, sau mai puţin, România s-ar putea întoarce spre o dictatură.