La Oradea, un centru unic în România

(photos.com)
Bogdan Costea
30.11.2012

Renovat, extins şi modernizat din finanţări europene, Centrul de Scleroză Multiplă Bihor este unicul de acest fel din România, scrie publicaţia locală Crişana. Valoarea Proiectului desfăşurat la Oradea, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR), Axa 3, are o valoare totală de peste trei milioane de lei, din care suma nerambursabilă câştigată de Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea este de 2,4 milioane lei.

"Obiectivul general al proiectului a fost crearea premiselor necesare pentru asigurarea populaţiei cu servicii esenţiale, contribuind în acest fel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice şi sociale, prin îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor de sănătate, de educaţie, sociale şi pentru siguranţă publică în situaţii de urgenţă", a afirmat preşedintele Fundaţiei de Scleroză Multiplă MS Bihor, Lazăr Laurenţiu.

Legat de obiectivele specifice ale Proiectului, ele vizează reabilitarea şi modernizarea unei suprafeţe de 904 mp, creşterea gradului de accesibilitate în aceste spaţii, asigurarea unei game variate de servicii şi, mai ales, dotarea cu aparate necesare recuperării pentru păstrarea restantului funcţional. Concret, este vorba despre paralele reglabile pe înălţime şi lungime, stepper cu braţe, cilindru pentru rulări, bancă gimnastică, spaliere, plan de echilibru tapiţat cu mâner, placă echilibru, bicicletă ergonomică, bandă alergare, saltea izomat, minge medicală, pat reglabil bobath, pernă cu rezonanţă magnetică, calculator - inclusiv soft special pentru terapie, masă circulară pentru terapie în grup, aparate de ozonoterapie, de drenaj limfator, de cromoterapie, calculator special sistem Head Controlled Printers, calculator special sistem Touch Screen, calculator special cu Large Keyboards şi Joystick.

"În prezent, 50 de persoane beneficiază de serviciile Centrului de zi din Oradea, iar până în 2014 ne aşteptăm ca numărul acestora să crească la 67 de beneficiari. Ţin să precizez că scleroza multiplă este o afecţiune neurologică cronică, care afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării şi nervii optici. Tratamentul poate uşura semnificativ viaţa persoanelor cu scleroză multiplă, iar reabilitarea, constând în fiziokinetoterapie, terapie ocupaţională, logopedică şi cognitivă, este deosebit de importantă, ea putând ajuta persoana afectată să facă faţă simptomelor şi să înveţe să se adapteze situaţiilor din viaţa de zi cu zi", a declarat pentru Crişana prof. univ. dr. Petru Mihancea, preşedintele de onoare al Societăţii de Scleroză Multiplă din România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor