Kudzu reduce dependenţele

Kudzu este o plantă leguminoasă (Pueraria lobata) care creşte în exces în statele sudice. Sudiştii care îşi împletesc coşuri din kudzu, turmele de capre şi de vite şi nici erbicidele nu pot ţine pasul cu creşterea acesteia, ea putând acoperi utilaje agricole şi clădiri mici într-un singur sezon, dacă nu este tăiată. Fiecare viţă creşte cel puţin jumătate de metru în fiecare săptămână.
Louise McCoy
26.03.2012

Kudzu este o plantă leguminoasă (Pueraria lobata) care creşte în exces în statele sudice. Sudiştii care îşi împletesc coşuri din kudzu, turmele de capre şi de vite şi nici erbicidele nu pot ţine pasul cu creşterea acesteia, ea putând acoperi utilaje agricole şi clădiri mici într-un singur sezon, dacă nu este tăiată. Fiecare viţă creşte cel puţin jumătate de metru în fiecare săptămână.

Ştiind de kudzu doar după ce am văzut hectare acoperite de această plantă când călătoream cu trenul în sud, am fost surprins să aud o prietenă apropiată spunând că mai degrabă ar consuma câteva cutii cu comprimate de kudzu decât ţigările electronice, pentru a-şi reduce fumatul.

Ea mi-a povestit că în timp ce explora un nou magazin de suplimente alimentare din zona ei, a descoperit o cutie pe care era scris "bun pentru dependenţe." Erau comprimate kudzu. Luând o pastilă de trei ori pe zi, a constatat că kudzu a făcut-o să uite să mai fumeze.

Deşi nu au fost întreprinse studii care să arate în mod special vreo legătură între reducerea fumatului şi kudzu, cercetătorii se apropie de o explicaţie a mecanismului de renunţare la fumat. Aceasta implică puerarin, o componentă majoră a kudzu. Puerarinul descurajează substanţele din creier de la a-şi primi receptorii obişnuiţi, scăzând astfel dorinţa de a fuma.

Studiile privind alcoolismul arată un mecanism complet diferit. Kudzu elimină un produs toxic al alcoolului în ficat. Remediul pentru mahmureală pe care chinezii l-au cunoscut de sute de ani se explică prin acest mecanism.

În ciuda recunoaşterii efectelor pozitive ale kudzu şi puerarin, cercetătorii nu sunt siguri de ce au acest efect.

În 1998, a existat un studiu la Harvard pe hamsteri alcoolici, care beau echivalentul uman a cinci lăzi de vin pe zi. După ce le-a fost injectat kudzu, au preferat apă.

Un alt studiu a fost realizat în 2005, la spitalul McLean afiliat Harvard Medical School, pe consumatorii de alcool. Paisprezece persoane care consumau mult alcool (care beau trei sau patru beri de-o dată) au fost înrolaţi în studiu. Laboratorul a fost echipat ca o sufragerie, având un frigider care conţinea băuturile preferate ale tuturor.

Şapte dintre subiecţi au luat pastile cu extract de kudzu în fiecare zi, timp de o săptămână. Alţi şapte au primit un placebo. La sfârşitul săptămânii toţi doreau în continuare să consume alcool. Cei care au luat kudzu, au băut aproximativ jumătate din numărul de beri pe care îl beau de obicei, 1,8 beri. Ei au luat mai multe înghiţituri mici per bere şi au băut fiecare sticlă într-un timp mai îndelungat.

Grupul placebo a băut aceeaşi cantitate ca de obicei, 3,5 beri. Săptămâna următoare grupurile şi-au inversat rolurile. Cei care au luat placebo, au primit kudzu pentru o săptămână. Din nou, cei care au luat kudzu au băut doar jumătate din cantitatea de bere, cu excepţia unui subiect care nu părea a fi afectat de kudzu.

Spre deosebire de manifestările exterioare ale plantelor, efectele lor medicinale par a induce moderaţia. Fumatul prietenei mele nu a încetat cu totul, dar a fost redus de la aproape un pachet pe zi la trei-cinci ţigări pe zi. Consumatorilor de alcool, inclusiv hamsterii, li s-a redus apetitul la jumătate.

Despre suplimentele de kudzu s-a constatat că nu funcţionează decât dacă au 30-40% extract de kudzu. În acest caz, au fost recomandate două pastile de trei ori pe zi.

Asiaticii au folosit kudzu în medicină de sute de ani. În China, el este numit "Gen Gen" şi planta a fost onorată ca una dintre cele 50 de ierburi fundamentale ale "Shen Nong Canon", în timpul dinastiei Han de Vest, (206 î.Hr. - 9 d.Hr.). Planta a fost frecvent utilizată pentru tratarea alcoolicilor şi afecţiunilor lor, de la mahmureală la multe alte boli care afectează fiecare organ şi sistem din organism.

În Japonia, planta se numeşte "kuzu" şi are multiple utilizări, cum ar fi în produsele alimentare şi în fabricarea de textile, precum şi ca medicament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor