Jocul dur al lui Trump: SUA blochează efectiv Comisia pentru Apeluri din cadrul OMC
alte articole
Soarta instanţei superioare a Organizaţiei Comerţului Mondial a fost pecetluită efectiv luni, după ce Statele Unite au refuzat să sprijine o propunere care să permită ca aceasta să-şi continue activitatea, au declarat oficiali comerciali.
Şeful OMC a promis că va găsi o soluţie.
Administraţia Trump a blocat numirile la Comisia pentru Apeluri - cei şapte membri ai OMC care reglementează litigiile comerciale de mai bine de doi ani -, oficialii americani susţinând că instanţa şi-a depăşit competenţa.
Organul de apel are nevoie de minimum trei judecători pentru a funcţiona, iar mandatele a doi dintre cei trei membri rămaşi în Comisia pentru Apeluri expiră marţi şi nu pot fi înlocuiţi din cauza strategiei de blocaj a SUA.
Luni a fost făcută încă o încercare de a ajunge la un consens privind stabilirea modalităţilor de completare a posturilor vacante, precum şi obligarea Comisiei pentru Apeluri de a emite hotărâri în termen de 90 de zile.
Dar ambasadorul american la OMC, Dennis Shea, a declarat că alţi membri nu au abordat îngrijorările Washingtonului cu privire la ceea ce el a numit „excesul” şi „ignorarea” regulilor OMC de către instanţă.
Shea a spus într-un discurs, al cărui text a fost publicat de misiunea Statelor Unite, că SUA nu susţin propunerea de a începe numiri noi pe locul poziţiilor vacante ale Comisiei pentru Apeluri.
O mare parte a nemulţumirilor americane provin din modul în care OMC a decis în cazuri legate de China.
În hotărâri obligatorii, judecătorii OMC au dat câştig de cauză Beijingului în ceea ce priveşte subvenţiile mascate acordate de regimul comunist produselor exportate în întreaga lume, în ciuda mecanismelor de subevaluare a yuanului folosite de partidul-stat şi au respins măsurile anti-dumping ale Washingtonului.
Directorul general al OMC, Roberto Azevedo, a afirmat că un „sistem de soluţionare a litigiilor care funcţionează bine, imparţial şi obligatoriu este un pilon principal al sistemului OMC”, adăugând că „nu putem abandona ceea ce trebuie să fie prioritatea noastră, şi anume găsirea unei soluţii permanente pentru Comisia pentru Apeluri".
Ambasadorul Chinei la OMC, Zhang Xiangchen, purtând o cravată neagră cu această ocazie, a declarat: „Este fără îndoială cea mai severă lovitură a sistemului comercial multilateral de la înfiinţare”.
Joao Aguiar Machado, ambasadorul Uniunii Europene, a dat vina pe Washington.
„În două zile de acum înainte, vom avea o situaţie fără precedent în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care nu va mai putea da soluţionări obligatorii ale litigiilor comerciale şi nu va mai garanta dreptul de a contesta reexaminarea”, a declarat Machado.
Uniunea Europeană va continua să sprijine eforturile de deblocare a numirilor în Comisia pentru Apeluri în timp ce îşi va pregăti propriile măsuri de urgenţă, a declarat Machado.
UE a ajuns deja la acorduri cu Canada şi Norvegia pentru a trimite apelurile către o comisie formată din foşti membri ai Comisiei pentru Apeluri a OMC.