Iurie Leancă: Naţionalizarea BEM – concluzie "fantastică" a liderilor alianţei minoritate înainte de alegeri
alte articole
Guvernul R.Moldova ar trebui să facă abstracţie de poziţia politicienilor privind naţionalizarea BEM, susţine deputatul neafiliat, Iurie Leancă, lider al Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova”. Mai mult, în opinia lui Leancă, naţionalizarea BEM nu este absolut deloc în interesul societăţii.
„Liderii alianţei minoritare, după cinci luni de analiză profundă a situaţiei din sectorul bancar, bănuiesc după discuţii cu experţii din ţară, cu partenerii noştri externi, au ajuns la o concluzie fantastică - unica soluţie este să naţionalizăm BEM. Aceste sugestii „prieteneşti” nu au nimic comun cu interesul societăţii”, a declarat politicianul.
El a subliniat că este necesară o analiză riguroasă a situaţiei de la cele trei bănci, în mod special la Banca de Economii. Totodată, deputatul neafiliat propune să fie invitat cât mai curând FMI pentru o discuţie profesionistă şi cât mai repede să fie lansată cea de-a doua fază de investigare la BEM pentru a se afla adevărul - a şti exact cine a furat banii şi cum aceştia să fie recuperaţi în ţară, se arată într-un comunicat de presă al PPEM.
Potrivit parlamentarului, BNM, în calitate de instituţie independentă, n-ar trebui să se lase influenţată de deciziile politicienilor, fiind necesar, mai degrabă, un Plan de acţiuni de asanare a situaţiei din sectorul bancar.
„BNM trebuie să fie o instituţie independentă, nu au ce ieşi liderii politici şi să decidă în locul acestor instituţii independente. Aceste tertipuri au mers ani la rând şi iată unde suntem noi astăzi. Unul dintre lideri a zis să-i punem la închisoare pe cei care au furat, banii să-i recuperăm, dar cum recuperăm noi banii, cum facem investigaţia? Este important să se facă investigaţia internaţională, fie că e Kroll, şi speram foarte mult să fie aşa, fie că e altă companie”, a menţionat Leancă.
Potrivit aceleiaşi surse, liderul PPEM a subliniat că naţionalizarea BEM nu poate avea loc în lipsa unor fonduri şi că, de fapt, propunerea liderilor alianţei minoritare nu este decât o manipulare înaintea alegerilor de duminică.
„Cine îşi permite luxul pe o problemă care macină toată societatea să vină cu astfel de manipulări în preajma alegerilor şi să zică: „Gata, am găsit o soluţie magică, liniştiţi-vă oameni buni, totul va fi bine” şi după asta iarăşi vom mai trăda votul cetăţenilor. Deci, este o chestie absolut iresponsabilă, populistă şi nu are nimic comun cu interesul acestei societăţi”, a conchis Iurie Leancă.
Precizăm că miercuri, 10 iunie, liderii PLDM, PD, împreună cu prim-ministrul Chiril Gaburici, s-au întrunit într-o şedinţă la sediul PLDM, unde au decis ca Banca de Economii să fie naţionalizată.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.