Italienii, mai săraci decât acum 20 de ani (Istat)

Italienii sunt mai săraci decât în urmă cu 20 de ani, în medie cu o putere de cumpărare mai mică cu 4% de persoană. Datele institutului de statistică Istat de marţi nu arată doar că marea criză în curs din 2007 încoace a lovit dur Italia. Deja înainte de acest an creşterea economică se oprise. Pentru prima dată de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, o ţară mare, avansată, nu mai progresează. Poate fi numit acest lucru deja declin?, se întreabă un editorial publicat de La Stampa în ediţia de miercuri.

Analiza institutului de statistică, în mai multe puncte apropiată de cea a Băncii Italiei, arată că deficienţele Italiei datează cu mult timp înainte. În rezumat, s-au combinat mai multe greşeli ale clasei conducătoare, nu doar ale politicienilor ci şi ale întreprinzătorilor, chiar funcţionarilor precum şi ale altor puteri constituite.

Nu este de mirare faptul că în mai multe rânduri, la urne şi în pieţe, s-a manifestat o intoleranţă totală faţă de 'cei de sus'. În situaţii de acest gen îşi fac loc demagogii. De altfel, întreaga colectivitate a conştientizat târziu gravitatea crizei: percepţia datelor economice - şi acest lucru este ilustrat de Istat - a fost până în vara anului 2011 puternic influenţată de mass-media, în special de TV.

În aceeaşi zi în care statisticile naţionale informau că salariile sunt la aproximativ acelaşi nivel de acum 20 de ani, la Paris, OCDE sugera o reducere a salariilor reale pentru a creşte competitivitatea şi a reduce şomajul. Sunt, din păcate, două feţe ale aceleiaşi monede. Productivitatea în Italia a rămas pe loc în timp ce în alte ţări a crescut. Ceilalţi produc cu aceeaşi cantitate de muncă mai multe bunuri, în timp ce italienii nu o fac.

Italienii au fost loviţi de o lene misterioasă, relevă editorialul. Potrivit Istat, alegeri greşite ale companiilor şi statului s-au întrecut care mai de care. Un număr mare de companii nu folosesc deplin noile tehnologii, nu pot creşte în dimensiune şi nici nu se pot organiza mai bine. O frână în calea lor sunt ineficienţa publică, transporturile dificile, proasta pregătire, justiţia civilă lentă, în timp ce evaziunea fiscală favorizează activităţile cele mai ineficiente ale economiei subterane.

O perioadă de profituri industriale mari, cu începere din 1993, care a durat aproape un deceniu, nu a crescut şi nici nu a diversificat investiţiile în structurile productive. Italia fabrică mai mult sau mai puţin aceleaşi mărfuri. Din 2000 până în 2005, guvernanţii au risipit beneficiile euro. Ponderea mică a ratei dobânzii la datoria publica a fost utilizată pentru a creşte cheltuielile.

Mai devreme sau mai târziu toate problemele reapar şi trebuie rezolvate, de asemenea, greşelile vin la lumină şi se plătesc, conchide editorialul.