Germania îşi înmulţeşte contactele pentru a-l neutraliza pe Hollande

Schimb de gardă la summitului informal de miercuri al şefilor de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale UE. Înalta politică europeană lăsa definitiv în spate directoratul Merkozy şi trece la unul format din două blocuri, cu o geometrie de alianţe variabile, într-un fel de reîntoarcere la trecut: Germania de o parte, Franţa de cealaltă parte, cu Marea Britanie pendulând între cele două şi cu Spania şi Italia cufundate într-o criză oceanică, disputându-şi rolul de 'balamale', notează miercuri ziarul El Pais.

Ortodoxia şi austeritatea modelului german, lider indiscutabil al UE de la izbucnirea crizei, înfruntă la Bruxelles noi vânturi care suflă dinspre Franţa, cu socialistul François Hollande hotărât să arunce în aer această rigoare pentru a repune creşterea printre priorităţile politicii europene. Nu îi va fi uşor: Berlinul s-a mişcat în ultimele ore pentru a căuta sprijin în scopul neutralizării Franţei. Nu se aşteaptă mari acorduri, dar la acest summit informal se deschide o nouă etapă în UE, cu continentul afectat de recesiune, cu 25 de milioane de şomeri concentraţi la periferie şi cu pieţele, care marţi au înregistrat un moment de respiro, mizând pe o ruptură a euro în partea de jos (Grecia) sau în flancul financiar (banca spaniolă).

Deşi criza necesită măsuri disperate, ceea ce se va discuta la Bruxelles este dacă Europa îşi schimbă direcţia: va fi măsurat raportul de forţe şi apreciat dacă într-adevăr Hollande poate contesta leadershipul german la prima sa întâlnire europeană. Este ceea ce a spus Hollande când a părăsit summitul NATO de la Chicago, la încheierea primei sale misiuni internaţionale, unde a reuşit să-şi menţină promisiunea de a retrage trupele din Afganistan la sfârşitul anului, reuşind totodată să pună bazele unei alianţe politice cu Barack Obama, care îl poate ajuta să-şi promoveze ideile de schimbare în UE.

Cu acest prim succes la activ, Hollande vine la prima sa întâlnire la Bruxelles cu întreaga sa artilerie şi un obiectiv identic: respectarea programului său electoral, impulsionarea de măsuri concrete destinate creşterii şi locurilor de muncă, dar mai ales să redea Franţei o voce proprie în faţa liderului indiscutabil de până acum, Germania. Scopul principal: să torpileze leadershipul german rupând directoratul Berlin-Paris care a guvernat UE cu o mână de fier din 2007 şi unde Parisul a jucat rolul de purtător de cuvânt. În tabăra favorabilă Berlinului se află Austria, Finlanda şi în mai mică măsură Olanda, cu alte cuvinte clubul ' Triplu A', ţările care şi-au menţinut calificativul maxim al agenţiilor de rating.

Sunt aliaţii tradiţionali ai Germaniei: ministrul austriac de finanţe, Maria Fekter, a declarat recent că propunerile privind creşterea ale lui Hollande 'nu au niciun sens'. Italia negociază de mai multe luni măsurile de promovare a creşterii cu Germania - tradiţionalele politici liberale de ofertă - încercând să-şi atribuie un rol de 'balama' sprijinind necondiţionat apetitul francez pentru eurobonuri /euroobligaţiuni(. Şi Spania îşi dispută acest rol: în pofida recesiunii profunde şi al şomajului record, Madridul s-a plasat clar de partea Berlinului în refuzul său de a-şi rediscuta datoria şi în apărarea discursului ortodox al austerităţii. 'Prin aceasta urmăreşte ca Germania să devină mai flexibilă şi să permită BCE să relaxeze insuportabila presiune a pieţelor', asigură surse diplomatice.

Noutatea o reprezintă Hollande. 'La Bruxelles vom pune pe masă toate opţiunile', a promis noul preşedinte francez care încearcă să atragă sensibilităţile exprimate de unii lideri europeni şi să lărgească marja unor instituţii, care au fost asfixiate sub dictatul Merkozy. Hollande priveşte mai departe de agenda de creştere vrând să doteze UE cu o structură de guvern mai solidară şi mai democratică, mai puţin dependentă de acel 'duopol' care a scurtcircuitat Comisia şi Parlamentul european, lăsându-le celorlalţi parteneri un rol secundar sub scuza agravării crizei.

Surse europene au explicat că Franţa va miza la maximum, în strategia sa de negociere, pentru a-şi vedea împlinite obiectivele: finanţarea marilor proiecte de infrastructură şi reutilizarea fondurilor structurale pentru planuri de stimulare a creşterii şi crearea de noi locuri de muncă. Miza lui Hollande este mai mult politică decât economică. Nu este vorba doar de a găsi soluţii pentru a astupa golurile, ci şi de 'a reorienta construcţia europeană'. Aliaţii lui Hollande pe acest drum sunt însă schimbători şi capricioşi şi până la summitul UE din vară lucrurile se pot schimba.

Provocarea este uriaşă. Să se ameninţe în continuare Grecia cu ieşirea din zona euro este un joc de-a ruleta rusă. Relaţia dintre Grecia şi restul eurozonei aminteşte de războiul rece prin această politică a ameninţărilor de ambele părţi şi o ieşire care ar declanşa un periculos efect domino. Celălalt punct de pe ordinea de zi este Spania, problema sa cu băncile şi posibilitatea de a cere ajutoare europene pentru recapitalizarea lor. Fondul permanent de salvare permite injecţiile de capital, cu condiţia ca guvernul să o ceară, dar executivul premierului Rajoy vrea să evite stigmatul asociat unei intervenţii. Alternativa: o schimbare legală care să permită băncilor să ceară direct aceste ajutoare.