Istoria Presei (III)

Primele publicaţii româneşti

Până la apariţia primelor ziare în limba română, se cuvine menţionat că, în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, la Timişoara, apărea periodicul ”Temesvarer Nabrichten”. Apoi, după un prea lung răgaz, tot pe teritoriul României, apărea, la Iaşi, ziarul ”Cour(r)ier de Moldavie”, datat 18 februarie 1790. Acest ziar a fost realizat din porunca împărătesei Ekaterina a II-a a Rusiei, de către ofiţerii ruşi cantonaţi pe timp de iarnă în capitala Moldovei. Cu toate că a fost redactat în franceză, adresându-se ofiţerilor ruşi cunoscători ai acestei limbi şi protipendadei oraşului, evenimentul a fost bine primit.

După un răgaz ceva mai scurt, în răstimpul iunie – decembrie 1827, a apărut săptămânal, la Leipzig, prima publicaţie în limba română, ”Fama Lipschii pentru Dacia”, din iniţiativa şi cu finanţarea unui grup de boieri luminaţi, în frunte cu Dinicu Golescu. Redactorii săptămânalului erau I. M. C. Rosetti şi A. I. Lascăr. Unicul număr păstrat de la această publicaţie datează din noiembrie 1827.

Cel care sparge gheaţa în ţară este Ion Heliade Rădulescu, care, la 8 aprilie 1829, editează ”Curierul românesc”, considerat primul ziar în limba română. În articolul ”Istoria pe scurt a gazetei”, publicat în primul număr, cunoscutul scriitor regretă întârzierea nepermis de lungă a presei naţionale: ”Pentru noi, trebuie să mărturisim, românilor, ca să nu ni pară aşa cu greu că ruşine trebuie să ne fie că abia acum ne-am deşteptat şi am simţit lipsa ei... Destul este să vedem aceasta şi să începem încai cei care zicem că sântăm floarea neamului a ne fi ruşine să fim mai jos decât pleava celorlalte neamuri”. Importanţa acestui prim ziar este dată şi de faptul că, pe lângă articolele de un interes mai larg, a avut un puternic caracter cultural, îndeosebi literar, în paginile sale publicându-se pentru întâia oară poezii de Iancu Văcărescu, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.

În ordinea apariţiei, urmează ”Albina românească. Gazetă politică-literară”, editată la Iaşi de Gheorghe Asachi, primul număr având data de 1 iunie 1829. Gazeta lui Asachi va deschide drumul a numeroase ziare şi reviste, ce vor continuă să apară la Iaşi: ”Gazeta Teatrului Naţional”, în 1835; ”Muzeul Naţional. Gazetă literară şi ilustrată”, în 1830; ”Foaia duminicii”, în 1836; ”Alăuta românească. Supliment al Albinei româneşti”, în 1837.

La rândul său, ”Gazeta de Transilvania” a fost primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania. Întemeiată de George Bariţiu, gazeta a apărut la Braşov, la 12 martie 1838. Între 1 ianuarie şi 25 iunie 1838, aceasta a avut ca supliment ”Foaia literară”, iar între 2 iulie 1838 şi 24 februarie 1865 ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

Un rol esenţial în propagarea unui punct estetic comun, în făurirea unei platforme culturale unitare între scriitorii de pe tot pământul românesc, le-a revenit celor trei mari reviste ale epocii: ”Dacia literară” (1840), ”Propăşirea” (de fapt, prin iniţiativa cenzorului, ”Foaie ştiinţifică şi literară”, 1844) şi ”România literară” (1855), precum şi redactorilor lor.

Cu toate că ”Dacia literară” a fost suspendată după trei numere, ”Propăşirea” a durat doar zece luni, ambele conduse de Mihail Kogălniceanu, iar ”România literară”, condusă de Vasile Alecsandri, un singur an, totuşi programul enunţat de aceste publicaţii a corespuns atât de exact nevoilor momentului şi idealurilor mai profunde ale sufletului românesc, încât a devenit repede popular, şi-a câştigat adeziunea întregii intelectualităţi din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania şi a ajuns să se transforme într-un crez.

Mihail Kogălniceanu: ”Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre destul de pitoreşti, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”.

Pe primul loc în acest program cultural erau talentul şi inspiraţia din tradiţiile naţionale. În acest sens, Mihail Kogălniceanu scria în ”Dacia literară”: ”Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre destul de pitoreşti, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”.

Cu un an înainte, George Bariţiu îi îndemna în acelaşi sens pe cititorii ”Foii pentru minte, inimă şi literatură”: ”Culegeţi cântecele neschimbate, neatinse, aşa cum se află în gura poporului, în munţi, în văi, la şesuri şi oriunde”, deoarece ”în cântecele, în povestirile, în jocurile, obiceiurile şi ţeremoniile unei naţii se află mai cu deosebire trăsăturile adevăratului (său) caracter”.

Colaborarea celor mai valoroase condeie ale timpului, sub semnul unei orientări estetice asimilate lăuntric, asigură ”Daciei literare”, ”Propăşirii” şi ”României literare” o treaptă neatinsă în publicistica anterioară. Cu excepţia dramaturgiei, multe dintre operele reprezentative ale paşoptismului apar în aceste reviste.

Publicaţiile româneşti devin din ce în ce mai multe în fiecare provincie istorică de-a noastră. Cea dintâi revistă a Principatelor Unite, cu un pronunţat caracter literar, a fost ”Revista Carpaţilor”, apărută între 1860 şi 1862, în redacţia lui G. Sion, avându-i colaboratori pe Al. Odobescu, N. Filimon, M. Zamfirescu, Gr. H. Grandea.

Drumul presei naţionale era deschis. De-acum, ziarele şi revistele se diversifică, după grupări culturale şi după partide politice, contribuind decisiv la educarea publicului şi înscriind pagini nemuritoare în istoria ţării.