Investitorii în tehnologie se concentrează pe profituri după valurile de concedieri. Companiile, axate tot mai mult pe AI

(Lionel Bbonaventure/AFP via Getty Images *)
Andrei Popescu
24.04.2023

După un trimestru de concedieri record, investitorii în giganţii americani din domeniul tehnologiei vor analiza dacă reducerile de costuri au sporit profiturile spre satisfacţia lor, în timp ce companiile subliniază cum inteligenţa artificială va fi următorul lor motor de creştere.

Microsoft Corp, Alphabet Inc, compania mamă a Google, proprietarul Instagram Meta Platforms Inc şi Amazon.com Inc raportează toate rezultatele trimestriale în această săptămână.

Împreună, acestea comandă o capitalizare de piaţă de peste 5 trilioane de dolari, adică peste 14% din valoarea indicelui S&P 500, relatează Reuters.

Între Microsoft, Alphabet şi Meta, analiştii se aşteaptă ca profiturile să crească în medie cu 4,5% faţă de trimestrul imediat anterior, pe primul loc fiind Meta, cu un salt de 11,8%, potrivit Refinitiv. Faţă de anul precedent, profitul ar urma să scadă cu aproape 16%, în medie, Microsoft urmând să aibă cea mai slabă performanţă, cu o scădere de 0,5%.

Aceste trei companii, alături de Amazon, au declarat între noiembrie şi martie că vor reduce 70.000 de locuri de muncă într-o economie care slăbeşte rapid, după un boom de angajări provocat de pandemie. Meta a anunţat două runde de disponibilizări.

Amazon.com Inc - care a raportat o scădere mare a profitului din trimestrul al patrulea, din cauza pierderilor de evaluare generate de investiţia sa în producătorul de vehicule electrice Rivian Automotive, care pierde bani -, urmează să anunţe un profit pentru primul trimestru care este aşteptat să fie de opt ori mai mare în comparaţie cu trimestrul imediat anterior.

Potrivit firmei de cercetare YipitData, vânzările Amazon în America de Nord vor depăşi estimările Wall Street în primul trimestru.

Companiile vor oferi probabil actualizări cu privire la eforturile lor în materie de inteligenţă artificială, o tendinţă vizibilă încă din trimestrul trecut, când directorii executivi au umplut teleconferinţele cu menţiuni despre această tehnologie.

"Dacă în ultimul trimestru mesajul Big Tech a fost axat pe eficienţă şi pe îmbunătăţirea rezultatelor, cel din acest trimestru va fi probabil mai mult orientat spre viitor, în jurul potenţialului masiv al inteligenţei artificiale", a declarat Andrew Lipsman, analist la Insider Intelligence.

Microsoft a integrat tehnologia ChatGPT a OpenAI în motorul său de căutare Bing.

La rândul său, Google, liderul pe piaţa motoarelor de căutare, a început lansarea publică a ChatBot-ului său Bard.

Divizia de cloud AWS a Amazon, cea mai mare din lume, a lansat o suită de tehnologii menite să ajute alte companii să îşi dezvolte propriile ChatBot-uri susţinute de inteligenţă artificială, iar Meta a publicat un model de inteligenţă artificială care poate selecta obiecte individuale din cadrul unei imagini.

"Este un fel de sabie cu două tăişuri, din cauză că există, de asemenea, presiuni pentru ca aceste companii să îmbunătăţească fluxul de numerar într-o economie care încetineşte", a declarat analistul Itaú BBA, Thiago Kapulskis.

"Există aşteptări ca firmele să poată crea sau să facă şi mai mult cu ajutorul inteligenţei artificiale... fiecare investitor în domeniul tehnologiei se aşteaptă ca aceste companii să fie la graniţă", a continuat el.

Afacerile cloud ale Amazon, Google şi Microsoft au fost, de asemenea, mai stabile decât se aşteptau, au spus analiştii.

Acţiunile Microsoft şi Alphabet au crescut cu 19% până acum în acest an. Apple şi Amazon au crescut cu 28% şi, respectiv, 23%. Acţiunile Meta au câştigat aproape 77%.

Cea mai mare companie din lume, Apple, care urmează să raporteze rezultatele pe 4 mai, se confruntă cu încetinirea cererii pentru iPhone-uri şi MacBook-uri, în condiţiile în care consumatorii îşi restrâng cheltuielile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor