Într-o scrisoare, Traian Băsescu le cere liderilor USL, printre altele, revocarea miniştrilor "penali"
alte articole
Într-o scrisoare adresată luni preşedinţilor Camerelor Parlamentului şi premierului, preşedintele Traian Băsescu îşi dorinţa de a avea un parteneriat cu Guvernul pentru stat de drept consolidat, adoptarea Euro şi intrarea în Schengen şi enumeră opt măsuri urgente.
Iată textul integral al scrisorii preşedintelui, prezentată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale:
"Stimate domnule Preşedinte al Senatului,
Stimate domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Stimate domnule Prim-ministru,
În cadrul discursului pe care l-am susţinut în faţa Parlamentului, în data de 12 martie 2013, am pledat pentru înscrierea în centrul agendei politice a statului român a trei teme care îmi par esenţiale pentru avansarea proceselor de integrare europeană.
Am subliniat cu acel prilej că existenţa unui stat de drept modernizat şi consolidat - eficient în funcţionarea sa democratică şi independent în desfăşurarea actului de justiţie -, adoptarea monedei euro şi, nu în cele din urmă, aderarea la spaţiul Schengen sunt coordonatele care trebuie să ghideze acţiunea noastră comună pe termen scurt şi mediu. Am încrederea că sunt în asentimentul Dumneavoastră când afirm că fiecare român se regăseşte în aceste trei obiective prin aspiraţiile de a trăi şi munci într-un context de reglementări fondate pe acele principii care au generat securitatea şi prosperitatea comunităţii euroatlantice din care facem parte.
Doresc să reiterez, prin intermediul acestei scrisori, propunerea mea de a avea un parteneriat cu Parlamentul şi Guvernul atât în ceea ce priveşte asumarea în comun a celor trei obiective, cât mai ales pentru desfăşurarea de acţiuni coordonate şi concertate în sensul îndeplinirii lor.
Testul pe termen scurt al angajamentului nostru comun, Parlament - Preşedinte -Guvern, pe direcţia consolidării statului de drept modern îl reprezintă întrunirea condiţiilor pentru realizarea aderării la spaţiul Schengen înainte de sfârşitul acestui an. Cunoaşteţi foarte bine faptul că deschiderea politică a tuturor statelor membre care vor vota decizia de extindere a spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria a fost consemnată în documentele Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 7 - 8 martie. Cunoaşteţi, de asemenea, că există state membre care s-au pronunţat public în ceea ce priveşte legătura dintre aderarea României şi Bulgăriei la spaţiul Schengen şi progresele realizate în privinţa îndeplinirii condiţiilor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
În opinia mea, a trata cu responsabilitate faţă de cetăţenii români obiectivul Schengen presupune adoptarea şi punerea în aplicare a unui plan de acţiune centrat pe recomandările cuprinse în raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, adoptat de Comisia Europeană în 30 ianuarie 2013 şi aprobat de Consiliul Afaceri Generale din 11 martie 2013, inclusiv cu acordul reprezentantului Guvernului României prezent la lucrări.
În sensul celor de mai sus, vă propun următorul Plan de acţiune:
1. Adoptarea, cu respectarea standardelor legale şi morale europene, şi punerea efectivă în aplicare a noului Statut al deputaţilor şi senatorilor. termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
2. Adoptarea unui cod de conduită al parlamentarilor. termen: înainte de sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
3. Respectarea şi executarea hotărârilor judecătoreşti. termen: imediat-permanent.
4. Asigurarea protecţiei adecvate pentru sistemul judiciar şi instituţiile anticorupţie împotriva presiunilor nejustificate de orice natură. termen: imediat-permanent.
5. Revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor acţiuni în instanţă pentru fapte penale. termen: 30 aprilie.
6. Angajarea răspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de încălcare a regimului de integritate. termen: 30 aprilie.
7. Desemnarea conducerii Parchetului General şi a DNA. termen: imediat.
8. Prevenirea şi sancţionarea corupţiei privind achiziţiile publice şi dezvoltarea rolului ANI în acest domeniu. termen: 30 aprilie.
Vă reamintesc, în acest context, ceea ce Consiliul Uniunii Europene stabileşte cu prilejul fiecărei reuniuni în care se adoptă rapoartele MCV, respectiv că «existenţa unui sistem administrativ şi judiciar imparţial, independent şi eficace, înzestrat cu mijloace suficiente, este indispensabilă pentru o bună funcţionare a politicilor UE şi pentru a asigura accesul deplin al cetăţenilor la toate oportunităţile oferite de apartenenţa la Uniune».
Îmi exprim convingerea că prin îndeplinirea Planului de acţiune (în forma pe care v-am propus-o sau într-o variantă îmbunătăţită de dumneavoastră) şi o atitudine proactivă în relaţia cu Comisia Europeană şi statele membre, vom putea apăra mult mai bine interesele României, decât printr-o retorică agresivă, fără acoperire în fapte la noi acasă.
În opinia mea, punerea în aplicare a Planului de acţiune, reprezintă singura opţiune de natură să sporească şansele de a obţine o decizie favorabilă de aderare la spaţiul Schengen înainte de sfârşitul acestui an.
În aşteptarea răspunsului Dumneavoastră, pe care îl sper foarte rapid, vă rog să primiţi, stimate domnule Preşedinte al Senatului, stimate domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor şi stimate domnule Prim-ministru, asigurarea consideraţiei mele înalte".