Mark Gray: Am eliminat o ambiguitate din raportul MCV, cele două cazuri de miniştri sunt confirmate
alte articole
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray a declarat vineri că CE a modificat numărul miniştrilor din raportul MCV pentru a elimina o ambiguitate, dar situaţia semnalată nu s-a schimbat.
„Am simţit că era potrivit să clarificăm două cuvinte din raport, să fie mai clar că ne refeream la cazuri confirmate unde au fost făcute deja acuzaţii. Asta este în esenţă ce-am făcut, nu ne-am ascuns de nimeni”, a declarat Mark Gray, întrebat de ce modificarea numărului de miniştri cercetaţi nu a fost făcută publică.
Purtătorul de cuvânt a precizat că Executivul european a dorit să elimine „o ambiguitate”, mai ales că după publicarea raportului au apărut unele declaraţii care „sugerau că nu există miniştri puşi sub acuzare”.
Totodată, Gray a subliniat că modificarea numărului nu schimbă situaţia semnalată în raport.
Întrebat dacă această ambiguitate putea fi prevenită prin consultarea cu autorităţile române, Mark Gray a declarat că CE a folosit aceleaşi proceduri ca şi la precedentele rapoarte, iar sursele au fost atât guvernamentale, cât şi non-guvernamentale.
Comisia Europeană a făcut joi modificări la raportul MCV prezentat miercuri, reducând numărul miniştrilor cercetaţi penal de la 3 la 2. În varianta iniţială prezentată miercuri, raportul nota că „noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar, dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie”.
În prezent, documentul postat pe site-ul CE vorbeşte doar de doi miniştri cercetaţi penal pentru fapte de corupţie.
„În luna noiembrie, rapoartele prezentate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cu privire la unii miniştri şi înalţi funcţionari nu au dus la demisia acestora. Noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, însă în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal pentru fapte de corupţie. În recomandările sale din luna iulie, Comisia şi-a exprimat speranţa că miniştrii vor da un exemplu în ceea ce priveşte respectarea aspectelor legate de integritate: acelaşi lucru este aşteptat şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de corupţie. Este esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate. Cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţia de ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate”, scrie în varianta modificată.