MCV a fost rectificat. Ce schimbare s-a făcut
alte articole
Raportul de justiţie publicat miercuri de Comisia Europeană a fost modificat o zi mai târziu din cauza unei erori apărute atunci când a fost descris cazul celor trei miniştri cercetaţi penal pentru corupţie. În loc de trei miniştri, cum apărea iniţial, numărul a fost redus la doi.
Greşeala a fost semnalată de premierul Ponta care a declarat că raportul conţine anumite erori materiale.
"Nu a fost discutat şi cu noi, pentru că sunt câteva erori, acolo, materiale. În primul rând, înţeleg că nu s-a întâmplat nimic cu cei patru miniştri care aveau sesizare de la ANI. S-a întâmplat, nu mai sunt în Guvern şi îmi pare rău că nu mai sunt: şi Silaghi, şi Hellvig, şi Pop, şi Andronescu. Tocmai că i-am sacrificat pentru că aveau o sesizare de la ANI, de care nu aţi mai auzit şi de care probabil nici nu o să mai auziţi nimic în viitor, dar i-am sacrificat tocmai din acest motiv, iar acum se trece că nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat, că nu mai e niciunul dintre cei patru şi regret că nu mai e niciunul, dar a fost un semnal politic pe care am vrut să-l dau. Am mai citit că sunt trei miniştri cercetaţi pentru corupţie. Nu am reuşit să-i identific. Înţeleg, sigur, Fenechiu e trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, dar pe ceilalţi doi nu i-am găsit oricât i-am căutat. Care sunteţi vă rog să spuneţi, recunoaşteţi singuri. Probabil că e o eroare şi lucrurile astea se puteau îndrepta dacă Mecanismul era şi de Cooperare, nu doar de Verificare", a declarat Ponta.
Raportul MCV a fost publicat miercuri şi conţine referiri la îndeplinirea obligaţiilor asumate de premierul Ponta şi modul în care a evoluat justiţia în ţara noastră de la ultimul raport care a fost dat în iulie.