Inspiraţie pentru schimbări pozitive: o privire asupra motivaţiei

Motivaţia este voinţa de a schimba. Dar pentru mulţi dintre noi, această voinţă dispare deseori.

Toată lumea poate avea o idee de a învăţa o nouă abilitate sau de a renunţa la un vechi obicei, dar motivaţia este linia de demarcaţie între cei care duc lucrurile la bun sfârşit şi cei care nu o fac. Este mai uşor să laşi lucrurile să treacă, să amâni sau pur şi simplu să te resemnezi cu ideea că nu merită efortul.

Indiferent de scuză, toţi putem avea uneori gândul că viaţa noastră s-ar putea îmbunătăţi dacă am reuşi cumva să câştigăm acea voinţă de schimbare atât de greu de atins.

Pentru cei care se străduiesc să găsească motivaţia de care au nevoie pentru a face schimbările dorite, o anumită metodă ar putea fi de ajutor. Aceasta este concepută pentru a vă defini obiectivele, a identifica lucrurile care vă împiedică să le atingeţi şi a vă arăta direcţia pe care trebuie să o urmaţi. Se numeşte dialog motivaţional. Este o strategie de colaborare bazată pe dovezi, dezvoltată de experţi în sănătate mintală, care s-a dovedit că stimulează voinţa de schimbare.

Dovezi de eficienţă

O meta-analiză din 2005 a interviului motivaţional este publicată în British Journal of General Practice. Din 72 de studii controlate care au evaluat dialogul motivaţional, cercetătorii au concluzionat că acesta „a avut un efect semnificativ şi relevant din punct de vedere clinic în aproximativ trei din patru studii”.

Cele mai multe cercetări şi succese cu această tehnică se regăsesc acolo unde abordarea motivaţională a început pentru prima dată – în tratamentul abuzului de substanţe. Dar a dat rezultate bune şi în alte situaţii în care oamenii doresc sau au nevoie să facă o schimbare. Cercetătorii au observat rezultate promiţătoare în reforma penală, motivaţia şcolară şi motivaţia pentru schimbări în dietă şi exerciţii fizice pentru îmbunătăţirea stării de sănătate cronice.

S-a demonstrat, de asemenea, că abordează probleme de gestionare a furiei şi chiar ajută la îmbunătăţirea performanţelor sportive.

Este o tehnică sigură şi versatilă, care poate fi combinată cu alte tratamente pentru a avea un efect mai mare. O meta-analiză din 2017 care a analizat dialogurile motivaţionale în combinaţie cu terapia cognitiv-comportamentală pentru tulburările de anxietate a constatat că această combinaţie „are potenţialul de a îmbunătăţi iniţierea şi implicarea în tratament, precum şi rezultatele clinice”.

Empatie

Motivaţia vine din interior, dar adesea ne uităm la alte persoane pentru a ne motiva. Cineva ne poate da un exemplu din care să ne inspirăm şi să-l urmăm, sau cineva ne poate încuraja pentru a ne stimula motivaţia şi încrederea. Chiar dacă alte persoane ne pot da un impuls, depinde de noi să facem ca acest lucru să fie posibil.

Totodată, dialogul motivaţional funcţionează ca un „impuls”, dar într-o direcţie diferită. În loc să ofere cuvinte de inspiraţie sau un exemplu de urmat, un intervievator motivaţional porneşte de la premisa că intuiţia de care aveţi nevoie pentru schimbare se află în interiorul vostru. Scopul interviului este de a o găsi.

Seminţele acestei idei au fost inspirate de Carl Rogers, un psiholog care a fost pionierul „terapiei centrate pe client” în anii 1950.

La începutul anilor 1980, William Miller, profesor de psihologie şi psihiatrie la Universitatea din New Mexico, a început să cultive şi mai mult această abordare. Miller era curios să afle ce îi inspira pe oameni să se schimbe. Aşadar, a studiat modul în care au reuşit să-şi schimbe viaţa persoanele cu probleme de alcoolism.

Pe atunci, metoda predominantă folosită de consilieri pentru a ajuta pacienţii care se luptau cu abuzul de substanţe favoriza o abordare mai conflictuală. Dependenţii erau certaţi îndelung cu privire la modul în care obiceiurile lor le dăunau lor şi celor din jur. Această tactică aplica toate instrumentele clasice de încredere – logica, raţiunea şi faptele – cu scopul de a convinge pe cineva să se schimbe.

Cercetările lui Miller au descoperit însă că, în general, pacienţii nu răspundeau foarte bine la această strategie. El a concluzionat că problema nu era lipsa de informaţii şi conştientizarea. Dependenţii erau foarte conştienţi de statisticile şi circumstanţele cu care se confruntau. Pur şi simplu le lipsea motivaţia de a-şi schimba comportamentul.

În mai multe experimente care evaluau ce tip de abordare terapeutică favorizează în mod fiabil schimbarea, Miller a descoperit că aplicarea empatiei – ascultarea şi răspunsul cu compasiune – a câştigat în mod constant. În loc să forţeze pe cineva să înfrunte adevărul dur şi rece, un consilier care conducea cu empatie le permitea clienţilor să se relaxeze, să lase garda jos şi să evalueze liber sentimentele şi aşteptările care îi împiedicau să avanseze.

Pe măsură ce Miller a efectuat mai multe studii pentru a vedea ce funcţionează şi ce nu, a început să pună cap la cap ceea ce a numit interviul motivaţional. Metoda lui Miller avea ca scop să determine pacientul să exprime ce dorea să schimbe, de ce şi cum ar putea realiza acest lucru.

În anii 1990, Miller a continuat să perfecţioneze formatul interviului bazat pe empatie cu ajutorul lui Stephen Rollnick, psiholog clinician şi profesor la Universitatea Cardiff din Ţara Galilor. Dezvoltarea şi detaliile metodei lor sunt prezentate în mai multe articole din reviste şi în cartea lor „Motivational Interviewing: Helping People Change” (Dialogul motivaţional: ajutând oamenii să se schimbe).

Cum funcţionează

Un dialog motivaţional funcţionează, în esenţă, ca orice alt interviu. Se desfăşoară sub forma unui schimb de întrebări şi răspunsuri. Dar există ceva special care îl diferenţiază.

Într-un interviu din 2019, Rollnick descrie procesul ca „empatie cu un scop”.

„Mi-am dat seama că dialogul motivaţional este pur şi simplu o formă de îndrumare cu care suntem cu toţii familiarizaţi, prin munca noastră de părinţi, antrenori şi profesori. Acesta pune accentul pe abilităţi suplimentare, în special pe utilizarea ascultării cu empatie, care pare să facă toată diferenţa”, a spus Rollnick.

Există mai mulţi factori de luat în considerare atunci când se realizează un dialog motivaţional, dar atitudinea generală pe care trebuie să o adoptaţi este una de susţinere, afirmare şi nu de judecare. Această tehnică evită în mod expres sfaturile şi argumentele şi se concentrează pe întrebări care pot provoca răspunsuri sincere şi gândite.

Consilierul care conduce dialogul trebuie să asculte cu atenţie şi să reflecte ceea ce aude, pentru a ajuta persoana să fie clară în ceea ce priveşte lucrurile pe care ar dori să le schimbe. Intervievatorul încearcă să evite întrebările sugestive, ci acţionează mai degrabă ca un fel de confident pentru persoana intervievată.

Miller şi Rollnick spun că această abordare ajută oamenii să găsească un mod viabil de a se schimba.

Abordarea ambivalenţei

Deoarece scopul dialogului motivaţional este de a determina oamenii să fie deschişi, sesiunile implică întrebări sincere. De exemplu: „Care sunt obiectivele tale?”, „Ce ai dori să schimbi la tine?” sau „Cum îţi afectează obiceiurile viaţa?”. Întrebările conduc către o discuţie despre cum ar putea arăta schimbarea şi cum ai putea să o realizezi. Miller şi Rollnick numesc acest lucru „discuţie despre schimbare”

Însă pe parcurs, discuţia despre schimbare se transformă în „discuţie despre menţinere”. Discuţia despre menţinere are loc atunci când cineva invocă toate scuzele preferate pentru a justifica menţinerea vechilor obiceiuri şi rezistenţa la schimbare.

Ambele tipuri de discuţii pot fi întâlnite pe parcursul interviului. Pe baza răspunsurilor, intervievatorul ghidează conversaţia în cadrul a ceea ce Miller şi Rollnick descriu ca fiind cele cinci trepte ale schimbării.

La treapta cea mai de jos, nu aveţi nicio intenţie de a vă schimba, sau este rezistenţă totală. Apoi vine ambivalenţa (când nu sunteţi sigur dacă doriţi să vă schimbaţi sau nu). Apoi, vedeţi posibilitatea schimbării. Apoi trceţi la angajament şi, în vârf, ajungeţi la acţiune – unde are loc schimbarea dorită.

Aceşti paşi oferă consilierului care conduce interviul o idee despre locul în care se află o persoană în procesul său de schimbare. Discuţiile despre schimbare sunt încurajate, dar şi gândurile de rezistenţă şi discuţiile de susţinere sunt luate în considerare. Acest lucru permite ca îndoielile şi scuzele să fie auzite şi duce la elaborarea de strategii privind modul în care aceste factori pot fi abordaţi.

Cu cât urci mai sus pe scara schimbării, cu atât eşti mai angajat în schimbare. Dar Miller şi Rollnick spun că oamenii pot reveni la ambivalenţă din nou şi din nou. Asta pentru că ambivalenţa face parte din procesul autoîmbunătăţirii.

Este acel loc în care poţi vedea unele dintre avantajele care ar putea rezulta din schimbare, dar îţi dai seama şi de ceea ce va trebui să sacrifici şi să înduri pe parcurs.

Ambivalenţa poate apărea şi atunci când nu ai încredere în tine pentru a face saltul şi te temi că încercările tale slabe vor duce la eşec.

Prin manifestarea ambivalenţei poate părea că pierzi teren, dar Miller şi Rollnick precizează că este o parte necesară a procesului. Pe măsură ce oamenii explorează cu voce tare avantajele şi dezavantajele, priorităţile lor devin mai clare, precum şi angajamentul faţă de o nouă cale.

Limitări şi consideraţii

Dialogul motivaţional este un mod de tratare sigur, bine documentat, care poate oferi un impuls necesar multor oameni. Dar este important să se ia în considerare şi unele dintre limitările sale.

O revizuire din 2018 a studiilor privind interviul motivaţional, publicată online în Cambridge University Press, relevă că, în unele studii, tehnica prezintă doar beneficii modeste în comparaţie cu alte tratamente, iar efectul său poate începe să scadă la câteva luni după încheierea sesiunilor. Totodată, tehnica s-a dovedit a fi mai puţin eficientă în cazul adolescenţilor.

Unele cercetări au arătat că funcţionează cel mai bine în cazul persoanelor care sunt blocate sau total demotivate. Persoanele care deja depun eforturi pentru a se schimba nu par să beneficieze la fel de mult de această tehnică. Poate că acest lucru se datorează faptului că aceste persoane au deja o oarecare claritate cu privire la problemele fundamentale pe care tehnica urmăreşte să le descopere.

Pentru cei care pot beneficia de un dialog motivaţional, luaţi în considerare faptul că ambele părţi reflectează asupra succesului unei sesiuni.

Un dialog bun înseamnă mai mult decât a pune câteva întrebări. Capacitatea de a empatiza şi de a asculta necesită practică, iar terapeuţii specializaţi în interviuri motivaţionale au multă experienţă în acest sens. Totuşi, această tehnică a fost perfecţionată cu atenţie de-a lungul deceniilor şi există multă literatură disponibilă care o face accesibilă practic oricui.

Miller şi Rollnick încurajează antrenorii, profesorii şi părinţii să utilizeze dialogul motivaţional atunci când este necesar. Cerinţele de bază sunt dorinţa sinceră de a ajuta şi răbdarea de a ghida pe cineva către propriile răspunsuri interioare.

Reţineţi că relaţiile dvs. cu persoanele pe care aţi putea încerca să le intervievaţi pot face această sarcină mai dificilă. Ceea ce face ca un interviu motivaţional să funcţioneze este capacitatea intervievatorului de a ghida conversaţia fără a încerca să remedieze lucrurile, să judece sau să se certe atunci când apare rezistenţa.

Pentru a vă face o idee despre atitudinea potrivită, luaţi în considerare o conversaţie folosind abordarea OARS (open-ended questions, affirmations, reflective listening, and summarizations). Acronimul provine de la cele patru obiective de comunicare ale interviului motivaţional: întrebări deschise, afirmaţii, ascultare activă şi concluzii.

Este important să puneţi întrebări cu sinceritate pentru a atinge un obiectiv, dar ultimele trei etape necesită o ascultare atentă. Acest lucru este necesar pentru a înţelege de unde vine cineva şi ce încearcă să spună. Intervievatorul trebuie să reflecteze în mod regulat ceea ce aude pe parcursul procesului, astfel încât obiectivele să devină clare, iar soluţiile pentru atingerea acestora să devină mai concrete. Eforturile combinate ale OARS sunt cele care îi determină pe oameni să se deschidă şi să rămână concentraţi pe găsirea răspunsurilor de care au nevoie.

Sursa: Epoch Times SUA