Iniţiativa România: 5 feluri în care ne-au furat, 5 feluri în care le putem răspunde pe 5 iunie

Românii trebuie să iasă în stradă duminică, în ziua alegerilor, nu pentru a protesta, ci pentru a-şi clădi un viitor mai bun, prin vot, a fost mesajul transmis de mişcarea civică Iniţiativa România.
Andrei Pricopie
03.06.2016

Mişcarea civică Iniţiativa România face un apel către toţi cetăţenii cu drept de vot la alegerile locale din România să iasă în stradă în ziua de duminică, nu pentru a protesta, ci pentru a-şi construi un viitor mai bun prin exercitarea dreptului constituţional de vot, a transmis vineri organizaţia în cadrul unui comunicat de presă.

Alegerile locale din 5 iunie au fost organizate, potrivit mişcării civice, în paradigma corupţiei politice a ultimilor 26 de ani:

1. Ne-au furat posibilitatea de a vota în două tururi de scrutin şi de a fi conduşi de primari legitimi şi reprezentativi, printr-o lege votată de PSD şi PNL.

2. Au limitat accesul la alegeri al actorilor politici noi şi ne-au îngrădit posibilitatea de a evalua şi alege între mai multe oferte politice prin impunerea unui prag maximal de semnături de susţinere (conform Comisiei de la Veneţia) şi, în special, printr-o înşelăciune care a ridicat acest prag: în o treime dintre circumscripţii numărul de semnături cerut este de peste 5% din numărul total de alegători (ajungând chiar şi la aproape 100%), o încălcare flagrantă a dreptului de a fi ales (trebuie să strângi mai multe semnături de susţinere decât numărul de voturi necesar pentru a atinge pragul electoral).

3. Campania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie a debutat cu suspiciuni întemeiate de furt de identitate pe scară largă, pe care Iniţiativa România le-a semnalat organelor de anchetă: mari partide naţionale, dar nu numai, şi-au folosit resursele pentru a falsifica semnături de susţinere a candidaţilor la primării şi consilii locale.

4. Ne-au furat dreptul de a fi informaţi, în mod transparent şi în timp real, cu privire la sumele şi sursele de finanţare ale campaniei electorale. Vechile partide au continuat să ascundă aceşti bani care, conform tradiţiei, vor fi recuperaţi din bani publici prin corupţie. Au existat, însă, insule de normalitate în Bucureşti, Iaşi sau Târgu Mureş, unde partide noi şi-au publicat integral bugetele de campanie şi sursa lor.

5. Vechile partide persistă, chiar şi după protestele din toamna lui 2015, în neruşinarea de a ne propune şi susţine candidaţi suspectaţi de fapte grave de corupţie. Numai la Bucureşti, de exemplu, PSD defilează cu 3 candidaţi cu dosare penale, unul exportat într-un partid fantomă; iar PNL susţine, la Braşov şi Târgu Mureş, falşi independenţi cercetaţi penal pentru fapte de corupţie.

Ce recomandă Iniţiativa România în aceste condiţii

1. Să mergeţi la vot. Nu staţi în casă, nu vă anulaţi votul.

2. Să nu votaţi în logica "votului util", negând pe termen lung implicarea politică a unor oameni buni, doar pentru că un candidat mai bine plasat "fură mai puţin" decât un altul. Un vot dat unui om bun îl va motiva pe acesta să continue pe termen lung; un vot lipsă îl va trimite acasă definitiv.

3. Să votaţi exclusiv pentru candidaţi care promovează libertatea, integritatea şi valorile democratice.

4. Să nu votaţi candidaţi cu dosare penale sau partidele care propun aceşti candidaţi.

5. Să daţi o şansă schimbării acolo unde aveţi opţiunea: votaţi partide noi şi oameni care au dovedit profesional şi/sau prin implicare civică, care propun soluţii concrete pentru probleme reale. Există opţiuni la Bucureşti, la Iaşi, la Târgu Mureş sau Bacău şi în localităţi mai mici ca Domneşti, care reprezintă o ruptură faţă de politica ultimilor 26 de ani şi permit un vot autentic pozitiv, dincolo de limitările şi erorile umane ale candidaţilor.

Iniţiativa România susţine în continuare "coagularea forţelor societăţii civile şi crearea de alianţe electorale ale partidelor noi pentru alegerile parlamentare din 2016, ca singura soluţie morală şi raţională electoral pentru a continua pe drumul lung şi anevoios al schimbării reale a actualei clase politice".

"Chemăm, după alegeri, la dialog noile grupuri civice şi noile partide care demonstrează angajament faţă de valorile democratice, care dovedesc implicare şi integritate. Este necesar să identificăm forme de colaborare sau alianţe şi fuziuni, dacă este cazul, între aceste grupuri. Fără o confederaţie civico-politică, majoritatea noilor partide riscă radierea şi dispariţia începând cu 2017, din cauza cerinţelor legale prohibitive privind desemnarea de candidaţi în două tururi succesive de alegeri", a mai transmis mişcarea civică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor