Îngrijorare privind posibilele „acte provocatoare” ale Coreei de Nord
alte articole
Statele Unite au avertizat Coreea de Nord împotriva oricăror "acte provocatoare" care ar putea surveni ca urmare a executării unchiului liderului Kim Jong-un, în timp ce în stat au loc acţiuni de susţinere a tânărului lider comunist.
Jang Song-Thaek, mentorul actualului lider comunist şi al doilea om puternic din stat, a fost executat joi, după ce a fost acuzat de pregătirea unei lovituri de stat în Coreea de Nord.
De la eveniment, Washingtonul a încercat să-şi intensifice discuţiile cu aliaţii săi din Asia, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la stabilitatea regională.
"Desigur, e ceva de care suntem preocupaţi, şi am face apel la nord-coreeni să nu facă acte provocatoare, pentru că nu este în interesul stabilităţii regionale", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Marie Harf, potrivit The News.
Comentariile au venit după ce şeful Apărării Coreei de Sud, Kim Kwan-Jin, s-a angajat să sporească vigilenţa militară împotriva oricăror potenţiale provocări, subliniind că eliminarea unchiului său a indicat hotărârea fermă a lui Kim Jong-Un de a acapara şi mai mult puterea.
"Vom spori pregătirile împotriva Coreei de Nord pentru că (execuţia lui Jang) poate duce la provocări împotriva sudului", a declarat vineri acesta în cadrul unei şedinţa parlamentare de apărare. "Acest caz poate fi văzut ca parte a domniei de teroare a lui Kim Jong-Un care caută să-şi consolideze puterea, cu un pumn de fier".
Kim Kwan-Jin a precizat că regimul comunist riscă să judece greşit situaţia privind securitatea de pe peninsulă, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu rivalitatea dintre liderii militari nord-coreeni dornici să-şi dovedească loialitatea faţă de tânărul lider.
Între timp, propaganda comunistă a lansat sâmbătă o nouă campanie mass-media în încercarea de a explica eliminarea lui Jang şi de a-l sprijini pe tânărul lider.
Rodong Sinmun, cotidianul oficial, a pus pe prima pagină o fotografie color cu Kim, purtând o haină lungă, cu mâinile în buzunare, făcând turul unui institut militar de proiectare, în prima sa activitate publică după eliminarea unchiului său. Acesta era însoţit de Choe Ryong-Hae, un confident apropiat, care deţine gradul militar de vice-mareşal, urmat de alţi ofiţeri militari.
Inspecţia a avut ca scop aparent afişarea menţineri ferme a puterii de către Kim, după eliminarea şocantă a lui Jang, condamnat de Phenian ca "cel mai mare trădător al tuturor timpurilor".
Într-un comentariu separat al agenţiei oficiale de presă KCNA, Phenianul a acuzat, de asemenea, Washingtonul că este un obstacol major în calea păcii în regiune.
"Fiind cel mai mare stat nuclear din lume şi şantajist nuclear, însăşi existenţa Statelor Unite a devenit un factor principal care face situaţia internaţională încordată şi este o piatră de moară pentru dezvoltarea ţărilor progresiste", se arată în raport.