Execuţie la nivel înalt în Coreea de Nord: Ce urmează?
alte articole
Chang Song-thaek, considerat până acum a doua cea mai puternică persoană a regimului de la Phenian, a fost calificat drept 'trădător' şi a fost executat imediat după pronunţarea sentinţei la moarte. Execuţia sa ilustrează determinarea familiei Kim, aflată la conducere în Coreea de Nord, să-şi menţină controlul absolut asupra sistemului stabilit de fondatorul Kim Ir-sen, notează cotidianul francez Le Figaro.
'Chang încerca să-şi menţină influenţa în cadrul aparatului de stat. Însă, a spune că el dorea să răstoarne regimul lui Kim Jong-un ar fi o mare exagerare', explică pentru cotidianul francez Hong Hyun-ik, cercetător în cadrul Sejong Institut din Seul. În vârstă de 67 de ani, Chang pare să fi fost victima propriei sale soţii Kom Kyong-hui, fiica fondatorului regimului, în scopul protejării influenţei liniei dinastice, sunt de părere numeroşi experţi.
Coreea de Nord 'nu iartă niciodată trădătorii', a avertizat Rodong Shinmun, cotidianul oficial al partidului comunist nord-coreean, îndemnând populaţia ţării să se unească în jurul 'liderului suprem', a doua zi după înlăturarea 'regentului' de la Phenian. Chang fusese desemnat de cumnatul său, defunctul lider Kim Jong-il, să-i 'croiască drum în viaţă' tânărului său moştenitor. Lichidându-şi mentorul, Kim Jong-un îşi declară acum autoritatea absolută asupra regimului, exact la doi ani de la 'urcarea sa pe tron'.
Înlăturarea brutală a lui Chang ar putea declanşa epurări în masă în aparatul de stat nord-coreean, în scopul plasării de oameni noi în posturi-cheie: metodă clasică de înnoire a cadrelor în sânul regimului stalinist, pe măsura epurării masive pe care o declanşase chiar Kim Jong-il în 1997 şi care lovise peste 20.000 de oficiali, la trei ani după sosirea sa la putere. 'Kim Jong-un va înlocui clica lui Chang prin clica sa', rezumă Kim Taehyun, profesor la Universitatea Chung An, citat de Le Figaro.
Statele Unite ale Americii (SUA) au denunţat imediat execuţia lui Chang Song-taek. 'Aceasta este o nouă dovadă a brutalităţii extreme a regimului nord-coreean', a declarat Casa Albă într-un comunicat.
Aceste schimbări îi îngrijorează şi pe vecinii Coreii de Nord, care se tem de o nouă destabilizare a situaţiei din regiune. În special China, care îşi făcuse din Chang interlocutorul său cheie la Phenian.
La rândul său, Coreea de Sud şi-a exprimat 'profunda indignare' la câteva ore după noua execuţie. Seulul este îngrijorat de faptul că instabilitatea politică din Coreea de Nord ar putea declanşa noi provocări militare. 'Coreea de Nord a pus în aplicare un regim al terorii, în scopul consolidării puterii lui Kim Jong-un. Relaţiile Nord-Sud riscă să devină şi mai instabile', a avertizat preşedintele sud-coreean Park Guen Hye.