Industria aeronautică cere comasarea firmelor într-o singură entitate şi apoi privatizarea

Reprezentanţii industriei aeronautice au propus, în urma consultărilor de la Ministerul Economiei, înfiinţarea unei structuri economice integrate, prin comasarea agenţilor economici din industria aeronautică şi apoi privatizarea acesteia. La consultări au participat reprezentaţi ai companiilor cu capital de stat şi private, institute de cercetare, asociaţii patronale din domeniu.

“Modificarea TVA-ului la 15%, însoţită de măsuri coercitive faţă de evaziunea fiscală, îmbunătăţirea Legii nr. 354/2003 privind off-set-ul, sprijinirea de către Eximbank a industriei româneşti, precum şi suplimentarea bugetului alocat cercetării la minim 1% din PIB, se află, totodată, pe lista de solicitări”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

De asemenea, stabilirea unei strategii naţionale privind privatizarea agenţilor economici din sectorul industriei aviatice, care nu au fost încă privatizaţi, se află pe agenda industriaşilor din aviaţie. Aceştia au cerut şi întocmirea unui program naţional pe zece ani în vederea achiziţionării de elicoptere şi avioane de către instituţiile bugetare din România.

În plus, reprezentanţii industriei au cerut unificarea tuturor organismelor de control în vedere eliminării controalelor dublate sau repetate, precum şi conversia datoriilor la bugetul de stat în acţiuni.

În perioada 9 aprilie – 29 mai, la sediul Ministerului Economiei, au avut loc consultări cu asociaţii profesionale şi patronale, companii, institute de cercetare, poli de competitivitate, parcuri industriale şi alte structuri economice interesate în vederea elaborării Documentului de Politică Industrială, unul dintre documentele care vor sta la baza Strategiei de Competitivitate a României.

Documentul de Politică Industrială este o componentă a unui proiect mai amplu: Strategia de competitivitate a României pentru perioada 2014-2020.

Spre deosebire de alte sectoare, particularităţile acestei industrii impun o prezenţă mai activă a statului în reprezentarea externă a companiilor şi susţinerea strategiei de dezvoltare.

Una dintre cele trei industrii de vârf europene, alături de electronică şi industria farmaceutică, industria aeronautică şi spaţiala este unul dintre domeniile pe care România trebuie să le încurajeze în demersul său de a spori competitivitatea producţiei industriale la nivel regional şi european şi de a creşte valoarea adăugată a produsului industrial.

Producţia de avioane la nivel global s-a caracterizat, în ultimele decenii, printr-o tendinţă de concentrare a producătorilor, prin fuziuni şi achiziţii, motivată de nevoia de a dezvolta soluţii noi – inovative din ce în ce mai complexe din punct de vedere tehnic, dar şi unui model de business bazat pe investiţii foarte mari pe termen lung în faza de dezvoltare a produsului.

La nivel global, se identifică o tendinţă de creştere a cererii de aeronave la nivel global.

Principalii factori care determină creşterea traficului şi a flotei mondiale sunt: creşterea populaţiei, urbanizarea, creşterea veniturilor, pieţele emergente (mai mulţi călători pe rute aeriene pentru prima dată şi o clasă de mijloc în creştere), creşterea turismului şi internaţionalizarea vor stimula cererea, mai multă liberalizare, în special în Asia, Africa şi America Latină, înlocuirea flotei cu nave eco-eficiente (două treimi din parcul existent va fi înlocuit), modelul low-cost va creşte în Asia-Pacific şi Africa, dar şi creşterea numărului de mega-oraşe aeriene.

Cererea de avioane noi este estimată la peste 28.000 aeronave până în anul 2031, 27.300 de avioane de pasageri şi aproape 900 de aeronave cargo. În ceea ce priveşte înlocuirea flotei vechi, în următorii 20 de ani este estimată o cerere pentru mai mult de 10.000 de avioane de pasageri pentru înlocuire, în mare măsură în segmentul de un singur culoar.

De asemenea, mai mult de 90% din totalul de pasageri pe distanţe lungi vor zbura spre/dinspre oraşele aeriene sau chiar prin aceste mega-oraşele.

Particularităţile industriei aeronautice

Acestea au influenţat semnificativ structura şi evoluţia organizaţiei produselor, localizarea activităţilor şi relaţia între guvern şi industrie. Între aceste amintim: nivelul tehnologic ridicat, reţeaua complexă de firme cu nivel de specializare tehnologică ridicată, dar şi relaţiile piaţă-producţie complexe. Costurile de dezvoltare ridicate (educaţie şi tehnologie de vârf) şi în creştere impun alegerea partenerilor viitori încă din faza de pre-proiect, cu termen de finalizare în 5 ani.

Industria aeronautică europeană se bucură de o poziţie favorabilă la nivel global. Menţinerea avansului tehnologic prin susţinerea inovării în acest domeniu este una dintre cele mai importante priorităţi.

Impactul industriei aeronautice la nivelul UE este important prin valoarea adăugată ridicată pe care o generează. În cele 1.500 de companii din acest sector lucrează 344.000 de angajaţi. Cea mai mare valoare adăugată (27,5% din total industrie) este realizată de Franţa. Tot Franţa este şi ţara cea mai specializată, industria aeronautică reprezentând 0,9% din economia nefinanciară a ţării.

Primii trei producători europeni (Franţa, Marea Britanie şi Germania) concentrează în jur de 80% din valoarea adăugată generată la nivelul UE-27.

În cadrul Diviziunii 30 “Fabricarea altor mijloace de transport”, industria aeronautică generează aproape 60% din valoarea adăugată. Trendul ascendent privind productivitatea muncii s-a menţinut în ultimii şapte ani, fără a reveni însă la performanţele de la sfârşitul anilor ‘90. Impactul crizei financiare nu a fost unul deosebit asupra acestei industrii .

Industria aeronautică românească

În 2010, România realiza doar 0,2% din valoarea adăugată a UE-27 în industria aeronautică. În perioada 2009-2011, numărul angajaţilor în această industrie a continuat să scadă. Astfel, în 2011 existau 18 întreprinderi care activau în domeniu, având un număr mediu de 3.452 de salariaţi.

S-a înregistrat însă o creştere a valorii adăugate peste ritmul de creştere a cifrei de afaceri. Cifra de afaceri din sector era în anul 2011 de 537,37 milioane lei, iar valoarea adăugată brută de 269,89 milioane lei.

Salariul mediu brut este semnificativ peste media naţională şi a continuat să crească. În ciuda creşterii costurilor salariale, productivitatea muncii s-a îmbunătăţit de la an la an. Salariul brut lunar mediu era în urmă cu doi ani de 3.020 lei.

În comparaţie cu media europeană a industriei de peste 80.000 euro VAB/angajat, România se situa în 2010 la un nivel de 20%, în creştere în 2011. În comparaţie cu alte industrii româneşti, industria aeronautică este depăşită la acest indicator doar de alte trei sectoare (farmaceutice, materiale de construcţii şi producţia de băuturi).

Analizele efectuate de instituţiile diferite identifică avantajul competitiv al României ca ţară ţintă pentru localizarea producţiei având în vedere salariile reduse şi productivitatea muncii. Spre deosebire de alte domenii, România nu a reuşit însă să valorifice acest avantaj.

Existenţa unei forţe de muncă relativ bine calificată, infrastructura de educaţie şi câteva institute de cercetare active pe plan european reprezintă alte câteva avantaje care pot contribui la relansarea acestei industrii.

Relansarea industriei aeronautice este importantă în contextul unor obiective generale legate de reindustrializarea urgentă privind creşterea complexităţii producţiei în general şi a exporturilor în special, precum şi creşterea ponderii industriilor “high-technology” în totalul producţiei industriale.