Indonezia, o experienţă turistică şi culturală inedită (interviu)
alte articole
În cadrul ediţiei de primăvară 2013 a Târgului de Turism al României (TTR), care s-a desfăşurat între 14 şi 17 martie, au fost prezente peste 90 de agenţii de turism. Printre standurile expoziţionale de la Romexpo s-a numărat şi unul organizat de reprezentanţii ambasadei Republicii Indonezia la Bucureşti. Cu acest prilej, un reporter Epoch Times a stat de vorbă cu Andreea Rusu, care lucrează la departamentul cultural al ambasadei Indoneziei în România, pentru a afla mai multe detalii despre această ţară.
Astfel, Andreea Rusu a povestit, pentru publicaţia noastră, despre Indonezia, a cărei capitală este Jakarta, care poate deveni pentru oricine o experienţă turistică inedită, dar mai ales una culturală, plină de tradiţii ce s-au păstrat de-al lungul vremii prin respectul localnicilor pentru obiceiurile, arta şi cultura strămoşilor. Indonezia are peste 17.000 de insule, răspândite pe o suprafaţă de peste 5.000 de kilometri, fiind o ţară care “şi-a păstrat încă substratul hindus”, respectând întocmai "sărbătorile hinduse şi ritualurile" care încă se mai practică în templele hinduse.
De asemenea, reprezentanta ambasadei Indoneziei la Bucureşti, care a ajuns prima oară acolo în 2003 cu ajutorul unei burse de studiu, ne-a vorbit şi despre dialectele ţării, aproximativ 500 la număr, în condiţiile în care în Indonezia trăiesc 500 de triburi. Deşi majoritatea au propria limbă şi dialect, Bahasa Indonesia este limba naţională vorbită în întreg arhipelagul.
În ceea ce priveşte numărul de locuitori, Indonezia ocupă în prezent locul patru în lume, după China, India şi Statele Unite ale Americii. Populaţia indoneziană este un amestec între băştinaşi şi cei care au venit în perioada neolitică (3000-2000 î.e.n.) din Asia continentală înspre sud în cadrul unei migraţii la scară largă.
Totodată, Andreea Rusu a adus în discuţie şi Java şi Bali, printre cele mai cunoscute şi fertile insule ale Indoneziei, unde sunt concentrate cele mai multe plantaţii de orez.
Pentru cei care doresc să facă o excursie în Indonezia ar fi util de ştiut că această ţară are un climat tropical umed, sezonul ploilor începând din luna octombrie până în luna aprilie, iar cel uscat din aprilie până în octombrie. Peisajul din majoritatea insulelor indoneziene este dominat de vulcani, dintre care 70 sunt activi.
În ceea ce priveşte speciile de animale acestea sunt variate şi provin din trei surse diferite. Mamiferele asiatice sunt din vest, marsupialele australiene şi păsările din est şi speciile endemice sunt în centrul arhipelagului. Urangutanii, tigrii, rinocerii cu un corn, elefanţii sunt speciile cele mai frumoase. În afară de acestea, în adâncul mării există peste 100 specii marine, ca parte a comorii arhipelagului indonezian. Localnicii, împreună cu guvernul indonezian şi organizaţiile internaţionale au contribuit la conservarea diversităţii florei şi faunei, creând parcuri naţionale în toată regiunea.
Cea mai cunoscută specie din Indonezia este dragonul de Komodo, fiind şi cea mai mare şopârlă din Indonezia care se găseşte pe insulele Komodo, Padar şi Rinca, situate în arhipelagul indonezian, undeva în Marea Flores, în oceanul Indian.
Denumirea reptilei, care este o specie protejată prin lege şi care poate ajunge la o lungime de până la trei metri şi 70 de kilograme în greutate, a fost dată după locul unde a fost descoperită, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când un pilot a trebuit să aterizeze forţat pe una dintre aceste insule şi atunci când s-a întors acasă a povestit tuturor despre şopârlele gigantice din insula Komodo.
Dragonul de Komodo (Varanus komodoensis) poate fi văzut în Parcul Naţional Komodo, care este considerat un spaţiu natural protejat la nivel mondial şi care este un sit ce atrage în sezonul turistic aproape 100 de pasionaţi ai ştiinţelor naturii veniţi din toate colţurile lumii.
***
Epoch Times prezintă pentru cititorii noştri interviul integral cu Andreea Rusu reprezentantă a ambasadei Republicii Indoneziei în România.
Reporter Epoch Times: Cum a demarat experienţa dumneavoastră în Indonezia şi ce impresii aveţi despre această ţară, despre cultura şi tradiţiile lor?
Andreea Rusu: Nu se ştie niciodată unde ne duce destinul şi m-am trezit în anul 2003 că am obţinut o bursă din partea statului indonezian, bursă oferită studenţilor străini care doresc să înveţe despre cultură şi limba indoneziană. În momentul respectiv eu mi-am ales limba. Deci timp de un an de zile am studiat limba indoneziană la una dintre cele mai mari universităţi din Indonezia, care întâmplător până la urmă se află în Bali.
Deci a fost o dublă experienţă, atât una academică, în sensul că eram student onorant la una dintre universităţi, la secţia de limbă indoneziană, cât şi faptul că a fost o experinţă culturală, în sensul că Bali şi-a păstrat încă substratul hindus şi drept urmare toate sărbătorile hinduse cu ceea ce presupun ele, precum ritualuri la templele hinduse. Deci a fost aşa ca şi cum aş fi picat într-o mare de cultură.
Experienţa a fost nemaipomenită, de aceea de câte ori am ocazia să întâlnesc tineri români îi sfătuiesc să aplice pentru bursă. Bursa este oferită în fiecare an. Acoperă toate cheltuielile, mai puţin biletul de avion România-Indonezia. În plus, trebuiesc două milioane de rupii, ceea ce înseamnă 200 de dolari. Deci aceasta este bursa. Cu 200 de dolari în Indonezia trăieşti chiar bine. Deci nu este trai de student.
Şi de atunci, odată ajuns în Indonezia, este imposibil să nu-ţi intre în sânge Indonezia. Dacă stai câteva luni, simţi că este a doua ta patrie.
Şi nu v-a bătut gândul să rămâneţi în Indonezia, să încercaţi ceva mai departe, o profesie?
Da, de bătut m-a bătut. Mi-a făcut şi vânătăi, dar este interesant să te întorci şi în ţară şi să împărtăşeşti celorlalţi ce ai trăit tu acolo, fiindcă în acea perioadă, în 2000 şi ceva, nu prea se ştia despre Indonezia, în primul rând şi nu se ştia de zona aceasta culturală. Toată lumea a auzit poate că este în Asia de Sud-Est, că acolo este inelul de foc unde au loc frecvente cutremure (Indonezia este situată pe "Cercul de Foc al Pacificului", regiune în care au loc dese activităţi vulcanice şi seismice – n.r.). Deci la modul acesta s-a auzit despre Indonezia, mai puţin partea de cultură.
Ştiaţi vreun pic din limba indoneziană înainte să ajungeţi acolo?
Odată ajuns în Indonezia, este imposibil să nu-ţi intre în sânge. Dacă stai câteva luni, simţi că este a doua ta patrie
Nu, când am plecat acolo nu ştiam niciun cuvânt în limba indoneziană. Am învăţat acolo timp de un an.
Este grea limba indoneziană?
Nu, este uşoară. Dacă am învăţat-o timp de un an, este uşoară. Mă rog, acum depinde şi de la persoană la persoană, cât de talentat eşti în a prinde o limbă străină.
Câte dialecte sunt şi cum variază ele în funcţie de zonă?
Există limba indoneziană care îi unifică pe toţi cetăţenii. Deci un indonezia din Indonezia de Est se poate înţelege cu unul din Indonezia de Vest, folosind limba indoneziană. Acum în Indonezia sunt peste 17.000 de insule. Sunt 300 de triburi şi sunt 200 de dialecte, deci limbi locale şi, din fericire, se păstrează aceste dialecte.
Aţi reuşit să intraţi în contact cu aceşti oameni, aţi vizitat multe locuri, zone sau insule din Indonezia?
Da, am avut ocazia să merg doar prin Java, unde a avut loc programul de socializare înainte de a începe bursa propriu-zisă, de a începe studiul. Am fost în Java, în Yogyakarta şi în Solo (Solo – deseori numit Surakarta - este oraş aflat în vecinătatea oraşului Yogyakarta în Insula Java din Indonezia – n.r.), două oraşe care sunt ca şi cum ar fi Sibiul nostru, dacă ar fi să facem o comparaţie cu Sibiul nostru, oraşe care sunt practic inima culturală a Javei. În rest, doar Bali-ul şi cu altă ocazie am avut şansă să ajung în Sumatra (sau Sumatera este o insulă care se întinde pe o suprafaţă de 473.000 de kilomtri pătraţi din Oceanul Indian aparţinând Indoneziei, fiind ca mărime pe locul şase pe glob. În această arie este inclusă şi suprafaţa insuliţelor înconjurătoare care împreună însumează 50.000 de kilometri pătraţi, potrivit Wikipedia – n.r.).
Şi cum este pe aceste insule?
Este o experienţă aparte. Oriunde te duci în Indonezia este o experienţă aparte, în orice colţişor. Bine, toată lumea se gândeşte la Bali ca destinaţia pentru luna de miere sau aşa ca o zonă romantică, dar oriunde te-ai duce în Indonezia este ceva care cu siguranţă vă v-a impresiona.
După terminarea acelui an de studiu, aţi păstrat un obicei de a vă reîntoarce în Indonezia la un anumit interval de timp, eventual pentru a descoperi mai multe despre această ţară?
Da, exact aşa se întâmplă. Până acum am reuşit să merg aproape în fiecare an în Indonezia.
Ce reprezintă acest instrument muzical?
Instrumentul acesta se numeşte balungan şi este parte dintr-o orchestră de instrumente care se numeşte gamelan. Această piesă de gamelan de obicei însoţeşte teatrul de păpuşi, teatrul de umbre. Deci asta este destinaţia lui. Este şi un pic aşa, n-aş zice magic, dar pe acolo pe undeva. Adică ce se cântă la gamelan are aşa o nuanţă de magie. Iniţial se folosea la temple, când aveau loc ritualurile religioase se cânta cu acest instrument. Cred că era şi un mod de a intra într-un soi de transă cu ajutorul muzicii.
Şi aţi învăţat să cântaţi şi la alte instrumente sau doar la acesta?
Păi ştiu să cânt la trei instrumente din orchestra asta de gamelan, balunganul, bonangul, care este o variantă mai mare a acestuia, şi sunt nişte tobe, care se numesc kendang. După aceea lan tung, cel din bambus şi mai este unul care se numeşte kulintang, care este tot un soi de xilofon, numai că paletele sunt făcute din lemn şi are o altă formă. Se folosesc trei ciocănele, dispuse două şi unul.
Deci acesta din urmă este un pic mai complicat. Necesită mai multă coordonare.
Da, trebuie să ai o coordonare a mişcărilor.
