'Indignaţii' turci din piaţa Taksim

Protestele împotriva premierului turc, Recep Tayyip Erdogan, s-au popularizat printr-o tabără improvizată de corturi, pe care manifestanţii au instalat-o în Piaţa Taksim. 'Indignaţii' turci sunt tineri cu studii, care provin din clasa de mijloc sau înaltă. Ei sunt susţinuţi din cartierele învecinate de zgomotul asurzitor al pensionarilor, casnicelor, funcţionarilor şi adolescenţilor, care folosesc cratiţe şi alte obiecte de bucătărie, notează luni ziarul ABC.

'Ceva trebuie să se întâmple, nu mai putem continua aşa', spune Emrah, în vârstă de 30 de ani, proprietar al unei agenţii imobiliare şi cu simpatii naţionaliste. În uşa casei, el şi soţia lui, profesoară, au instalat un steag uriaş şi un portret al lui Kemal Atatürk, părintele Republicii Turce şi apărător al secularismului. Acum un an, lui Emrah îi era greu să creadă poveştile despre ziariştii încarceraţi, arestările arbitrare şi reprimarea opozanţilor. Credea că vreo putere străină vrea să distrugă imaginea ţării. 'Poate Israelul', spune el. Acum, după protestele de săptămâna trecută, ştie că de vină sunt abuzurile guvernului.

'Libertatea noastră este în pericol', spune Ali, un tânăr care şi-a petrecut după-amiaza protestând în Piaţa Taksim. 'Nu vom pleca de-aici', asigură el. Atât el, cât şi prietenul care îl însoţeşte şi-au exprimat temerea că toate acestea vor duce la un război civil. Este suficient să dai o tură prin piaţă pentru a înţelege cât de profundă este nemulţumirea împotriva executivului lui Erdogan. În faţa unui magazin, un grup de internauţi protestează împotriva cenzurii Internetului. Un alt grup împarte fluturaşi denunţând deteriorarea protecţiei muncitorilor de actuala legislaţie. Mai încolo, un grup de angajaţi de la compania aeriană Turkish Airlines protestează din cauza deteriorării condiţiilor lor de muncă.

Al patrulea grup protestează împotriva îngrădirii libertăţii presei - Turcia este, de doi ani, ţara cu cei mai mulţi ziarişti încarceraţi -, alţii denunţă proiectele faraonice ale guvernului: construcţia unui alt aeroport la Istanbul, a unui alt pod între Europa şi Asia sau unui canal artificial, cu metropole pe cele două maluri. Toate cu urmări dezastruoase pentru mediul înconjurător, cu preţul demolării unor cartiere întregi, precum Sulukuke din centrul oraşului, sau strămutării populaţiei.

Într-un fel, primul ministru a reuşit să unească întreaga opoziţie, de obicei ireconciliabilă, împotriva sa. În piaţă protestează umăr lângă umăr seculariştii radicali alături de 'musulmanii anticapitalişti' sau naţionaliştii turci - cu unele tensiuni - alături de radicalii kurzi. Chiar şi suporterii principalelor trei echipe de fotbal din Istanbul Besiktas, Fenerbahçe şi Galatasaray, care de obicei nu se suportă, protestează la unison. Aceste proteste arată clar că opoziţia faţă de primul ministru este amplă, deşi există riscul de a o exagera.

Mulţi îşi amintesc de protestele ample împotriva Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP - de guvernământ) din 2007, când milioane de oameni au ieşit în stradă în întreaga ţară împotriva partidului. Magnitudinea protestelor arăta că situaţia putea duce la o răsturnare electorală. Dar nu a fost aşa, Erdogan şi partidul său au fost realeşi cu 47 % din voturi, în prima sa victorie majoritară. Azi o mare parte din ţară încă nu s-a pronunţat, iar prăpastia dintre cele două Turcii se adânceşte cu paşi mari.