India: O elevă a salvat 10 copii de un pistolar
alte articole
O adolescentă din Assam, India va primi în curând un premiu pentru curaj după ce şi-a salvat colegii din ghearele unui pistolar neidentificat, oferindu-se voluntar să fie luată ostatic, scrie The Telegraph.
Un atacator înarmat a deturnat săptămâna trecută un autobuz şcolar în care se aflau 11 copii, în districtul Sibasagar. Atacatorul l-a obligat pe şofer să conducă prin diferite sate, folosind un copil în vârstă de opt ani drept scut. Mai târziu, şoferul a condus în mod intenţionat autobuzul într-un şanţ.
Gunjan Sharma, o elevă de clasa a 8-a în vârstă de 14 ani, s-a oferit voluntară să fie luată ostatică atunci când atacatorul a vrut să plece şi să ia cu el un copil pentru a-şi asigura siguranţa.
Ulterior acesta a abandonat-o într-o junglă de-a lungul frontierei Assam-Nagaland târziu în noapte. Răpitorul, care era înarmat cu un pistol, i-a spus să aştepte acolo până se întoarce. "El nu s-a mai întors, iar eu am mers înapoi în siguranţă", a declarat fata.
"Nu ştiu de ce, dar nu mi-a fost frică de el. Frica m-a lovit doar când m-am întors acasă şi am realizat că ar fi putut să mă omoare", a povestiti aceasta.
Fata a pledat pentru clemenţă pentru răpitorul ei.
"Mi-am putut da seama că nu era rău la inimă. Mi-a spus că are copii ca mine şi nu mi-ar face niciun rău. A fost, probabil, disperat pentru un motiv dacă a încercat să mă răpească pe mine şi pe colegii mei de şcoală", a precizat fata.
Bunătatea şi curajul ei au fost recompensate. Ministrul şef Tarun Gogoi a anunţat o recompensă de 3.200 de dolari pentru fapta ei curajoasă şi că va fi nominalizată pentru premiile de vitejie de anul viitor.
"M-am simţit bine la primirea premiului, dar nu am făcut toate acestea pentru un premiu. Am făcut acest lucru pentru că erau în joc vieţile copiilor mai mici. În acel moment nu ştiam că voi primi un premiu pentru aceasta. Copiii plângeau în acel moment, aşa că am făcut-o", a povestit Sharma.