Început de an şcolar: Elevii de clasa I-a vor face recapitulare, iar cei de a II-a vor învăţa după manuale vechi
alte articole
Elevii de clasa I-a încep astăzi şcoala fără să găsească pe băncuţe tradiţionalele abecedare colorate, care ar trebui să-i îndrume în tainele scrisului şi cititului. În loc să studieze după manuale, bobocii vor recapitula noţiunile din clasa pregătitoare apoi vor învăţa după fişe. Mai "norocoşi", elevii de clasa a II-a vor găsi ceva pe bancă, şi anume cărţile vechi, din anii trecuţi:
„Elevii de clasa a II-a vor folosi manualele vechi pentru a parcurge programa”, a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, cum trebuie tratată în şcoli lipsa manualelor, care nu au fost tipărite la timp.
Licitaţia pentru desemnarea editurilor ce urmau să se ocupe de realizarea manualelor, în formă tipărită şi digitală, a fost blocată de contestaţii, participanţii la selecţia furnizorilor de manuale reclamând numeroase nereguli. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a primit 11 contestaţii de la editori, din care 3 au fost admise total, 6 au fost admise parţial şi 2 au fost respinse, şi i-a cerut Ministerului Educaţiei să reevalueze ofertele "pentru că s-au găsit anumite nereguli". Mai multe edituri au sesizat inclusiv Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu modul în care s-a desfăşurat licitaţia pentru manuale digitale.
Comentând situaţia la TVR, cu o zi înainte de începerea şcolii, ministrul Educaţiei a declarat că într-o săptămână ar trebui să fie anunţate rezultatele la licitaţia pentru manualele de la clasele I şi a II-a şi a susţinut că nu trebuie semănată panică "în sistem" spunând "că 2-3 săptămâni copiii şi profesorii se vor uita unii la alţii": Elevii de clasa I pot face recapitula noţiunile din grupa pregătitoare şi apoi învăţa după fişe, în timp ce elevii de clasa a doua pot învăţa după manualele vechi.
Cât despre neregulile constatate de CNSC şi de faptul că i s-a cerut să reevalueze procedura de licitaţie (în urma re-evaluării existând chiar varianta de a fi schimbaţi câştigătorii) ministrul a declarat că nu vrea să comenteze decizia Consiliului, însă el unul nu a identificat probleme majore şi nici CSNC, "pentru că altfel ar fi suspendat sau anulat licitaţia."
Ministrul a mai explicat demararea cu întârziere a procedurilor de licitaţie (demarate chiar în ajun de Paşti) prin faptul că "editorii au zis că au nevoie de minim 6-9 luni" şi s-a plâns că eforturile sale de a aduce lucruri noi ar fi fost blocat de interesele financiare ale editurilor.
"Este frustrant să vezi că încerci să introduci un lucru ancorat în realitate, nou, şi să vezi că alţii... vorbim de interese financiare ale unor edituri. Licitaţia ar fi trebuit să se termine la finalul lunii iunie, dar au încercat să blocheze procesul prin tot felul de contestaţii", a declarat Pricopie, citat de HotNews.ro.
Din punctul de vedere al editorilor însă, adevărul este complet la antipozi. Federaţia Editorilor din România (FER) a acuzat că la licitaţia ai cărei mari câştigători au fost CD PRESS SRL şi SIVECO, firmă crescută din afaceri cu statul (şi a cărei fondatoare, Irina Socol, a fost, de altfel, arestată preventiv într-un dosar vizând evaziune fiscală), au fost utilizate criterii eliminatori inexistente în caietul de sarcini, că au fost tolerate preţuri de dumping şi că doi dintre câştigători au fost calificaţi eronat, în urma unor greşeli de calcul.
Pe lângă faptul că preţurile pentru manuale erau foarte mici - 8 lei pe bucată preţul unui Abecedar în format fizic plus digital pe CD/DVD - cifrele de afaceri care se solicitau editurilor pentru a se înscrie în licitaţie erau foarte mari, iar condiţiile cerute de minister se potriveau mănuşă anumitor firme mari de IT (precum SIVECO) mai degrabă decât editurilor educaţionale.