În discursul său anual către naţiune, Putin promite măsuri dure pentru Turcia

Putin a susţinut astăzi discursul său anual la Kremlin, promiţând măsuri dure pentru doborârea de către Turcia a unuia dintre bombardierele ruseşti în Siria. Liderul rus a făcut apel la o cooperare internaţională extinsă împotriva terorismului, deplângând “declaraţiile” goale de solidaritate.
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine discursul său anual către naţiune la Kremlin, 3 decembrie 2015. (Kirill Kudryavtsev/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
03.12.2015

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a adresat joi membrilor Adunării Federale şi Dumei de Stat, în cadrul discursului său anual către naţiune.

De asemenea, acesta a făcut apel către o coaliţie internaţională mai amplă împotriva Statului Islamic, adăugând că “nu avem nevoie de declaraţii, ci de acţiuni specifice”.

Banii din Turcia sunt folosiţi pentru atacuri în Paris şi Mali

Preşedintele rus şi-a îndreptat apoi atenţia către Turcia. Relaţiile dintre cele două ţări sunt foarte tensionate, în special în condiţiile în care Rusia a acuzat Turcia că finanţează parţial Statul Islamic prin cumpărarea petrolului vândut de militanţi pe piaţa neagră.

“Ştim cine are de profitat în Turcia” de pe urma petrolului teroriştilor, a precizat Putin, adăugând că Statul Islamic ar putea folosi apoi banii din Turcia pentru a finanţa atacuri în Paris şi Mali.

Turcia a respins acuzaţiile, susţinând joi că este vorba doar de “propagandă sovietică”, arată Deutsche Welle. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi că Ankara deţine probe potrivit cărora de fapt Moscova ar fi implicată în operaţiuni ilegale de comerţ cu petrolul Statului Islamic.

Putin a declarat că “elita de la conducerea” Turciei este cea care a “trădat” prin doborârea bombardierului rusesc în 24 noiembrie şi prin susţinerea Statului Islamic, şi nu a poporului turc.

“Cred că Allah a decis să pedepsească clica de la conducerea Turciei confiscându-le judecata sănătoasă”, a declarat preşedintele rus, înainte să promită aplicarea unor sancţiuni economice şi mai dure decât cele adoptate la scurt timp după doborârea avionului de luptă rusesc în apropierea graniţei dintre Turcia şi Siria.

“Le vom aminti de multe ori ceea ce au făcut şi le va părea rău pentru aceasta”, a continuat Putin.

Preşedintele rus a adăugat: “Dacă cineva crede că după ce a comis o crimă de război josnică - uciderea unor cetăţeni ruşi - va scăpa doar cu roşii sau doar cu unele restricţii în construcţii sau alte domenii, se înşeală amarnic”.

“Totuşi, nu zăngăni din arme”, a adăugat el, imediat după ce a menţionat că armata rusă este deja mobilizată în Orientul Mijlociu.

“Provocări economice”

Putin şi-a încheiat discursul criticând corupţia din Rusia şi referindu-se la “provocărilor economice” pe care le înfruntă ţara sa, precum lipsa “accesului la pieţele internaţionale de împrumuturi”, fără să menţioneze însă motivul acelor provocări – şi anume, sancţiunile impuse Rusiei de către Occident după ce aceasta a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a decis să susţină rebelii separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei.

Situaţia este “dificilă, dar nu critică”, a declarat el legiuitorilor la finalul unui discurs axat pe terorism şi patriotism.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor