În aşteptarea 'roşu-verzilor' germani

Ca în celebra piesă de teatru a lui Samuel Beckett toată lumea îl aşteaptă pe Godot, de fapt coaliţia roşu-verde câştigătoare a alegerilor regionale din landul Renania de Nord-Westfalia, care ameninţă hegemonia cancelarului Angela Merkel la Berlin, în alegerile federale din toamna anului viitor, notează miercuri ziarul El Pais.

Primii care s-au lăsat purtaţi de val au fost social-democraţii din SPD şi Verzii, surprinşi ei înşişi de covârşitoarea lor victorie în cel mai populat şi industrial land al Germaniei. Unii lideri ai celor două partide trag deja clopotele electorale şi se încurajează reciproc, în timp ce purtătorul de cuvânt al Verzilor în Parlamentul federal (Bundestag), Jürgen Trittin, a ajuns chiar să declare că, 'marja va fi îngustă, dar un guvern federal de coaliţie este posibil'.

Cu un amestec de autosugestie şi triumfalism, 'roşu-verzii', care au mai guvernat ţara între 1998 şi 2005, prin tandemul Schröder-Fischer, ar putea să confunde dorinţa cu realitatea. Dar în politică un an înseamnă o eternitate - cu atât mai mult în vremuri de criză - şi mai este mult drum până la alegerile din septembrie 2013.

Totuşi dreapta democrat-creştină şi liberală, cea care predică austeritatea cu orice preţ, îi aşteaptă cu teamă pe roşu-verzii care au devenit o alternativă la guvernare şi ale căror voturi sunt indispensabile pentru ca Merkel să poată aproba tratatul fiscal european în Bundestag. Pe de altă parte, Norbert Röttgen, candidatul CDU învins în Renania de Nord-Westfalia, este ministru al mediului şi susţinător al politicii de austeritate a şefei sale fluturată în timpul campaniei.

Dar Röttgen nu a convins şi CDU a pierdut 9% din voturi. Şi, deşi cancelarul a anunţat că acest eşec electoral nu o va face să-şi schimbe politica, înfrângerile succesive în alegerile regionale, o vor face să plătească factura într-un fel sau altul. Merkel deja percepe, ca politician versat, cum ciclul politic începe să se schimbe în Europa şi cum criza duce la căderea, unul după altul, a guvernelor conservatoare şi la revenirea socialiştilor după anii de dezastru.

Alegerile din Renania au fost desigur interpretate în cheie continentală pentru că întreaga stângă europeană ştie că atâta timp cât Merkel conduce Berlinul aspiraţiile lui Hollande şi ale tovarăşilor săi se vor izbi de zidul austerităţii, redresării şi ajustării deficitului. Fără a reduce din meritele noului locatar al Elysee-ului, este evident că dacă stânga nu va guverna în Germania îi va fi foarte greu să-şi impună politicile de creştere, echitate fiscală şi susţinere a serviciilor publice în UE.

Stânga, atât cea moderată cât şi cea radicală, a reacţionat întotdeauna la imboldurile venite de pe malul Rinului, de la Marx şi Engels şi până la mişcarea Verzilor, de la Willy Brandt şi până la Helmut Schmidt. Altfel spus, şi tovarăşii din alte ţări îi aşteaptă pe roşu-verzi. Este clar că ascensiunea SPD şi Verzilor la alegerile federale şi chiar în postul de cancelar ar marca un moment de cotitură în Europa. Totuşi, progresiştii europeni nu ar trebui să-şi mizeze toate cărţile pe venirea unui Godot roşu-verde. Beckett ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm ca soluţiile să vină din afară. Pentru că speranţele s-ar putea transforma atunci în himere.