Impresii de calatorie din Spania (II) - Granada

Continuam calatoria pe strada care taie drept printre maslini. Puzderie de iepuri zburda pe plantatii. Desi arida si excesiv de fierbinte, Peninsula Iberica e lidera europeana la populatiile de vanat mic. In special urecheatii au predilectie pentru maslini, ideali ca ascunzis si ca loc de joaca.

In mijlocul plantatiilor se deslusesc din loc in loc gospodariile bine dotate, cu acareturi si diverse corpuri de cladiri, fantasmagorice pete imaculate in peisajul pustiu. Botezate "cortíjos”, inconjurate de adevarate ziduri de aparare, fermele andaluze abordeaza aspect de minicetati, menite sa-si protejeze stapanii de atacurile cetelor de talhari. Ca in cazul bisericilor-cetati din Ardealul nostru, si aici ziduri solide au fost multa vreme singura alternativa de aparare. Se implinesc doar treizeci de ani de cand temuta guardia civíl a pus capat faradelegilor vestitilor "bandoleros” din Andaluzia.

Plantatiile de maslini lasa loc straniilor alinieri de plopi. Trunchiurile albe, ordonate minutios in siruri regulate, dispuse simetric la distante egale, par o armata incremenita. In jurul nostru creste materia prima pentru mobilierul tipic andaluz, trunchiuri suple care vor dobandi intr-un final un aspect contorsionat, innodat.

Ne indreptam spre Granada. Altitudinea creste, temperaturile scad. Termometrul de bord coboara incet de la 20 de grade catre 8. In fata noastra stralucesc orbitoare culmile inzapezite ale Sierrei Nevada. Glamourul naturii izbeste coplesitor, gurile cascate refuza sa se inchida. Nimic nu mai surprinzator decat un munte conic aproape perfect, sclipitor de alb, plin de zapada, amintind de Fuji-ul japonez! Straniu si neasteptat, sta plantat netam-nesan in mijlocul unui desert uscat, fara fir de iarba.

Cunosc elvetieni stabiliti in Spania care se jura ca aici, si nu la ei acasa, se afla paradisul sporturilor de iarna. Pana si dotarile pentru ski sunt mai moderne si, amanunt important, mai libere decat cele din Alpi. Cu siguranta, elvetienii vor sti ce spun, dar ce te faci daca lipseste insasi zapada? Nu arareori s-a intamplat asa in ultimii ani, de cand clima face tumbe pe tot mapamandul. In anul Olimpiadei de Iarna din Sierra Nevada, spaniolii au avut ghinion. S-au blamat la sange fara vina lor, caci zapada n-a venit iar temperaturile au fost atat de "prietenoase” incat nici macar zapada artificiala nu s-a putut fabrica. Brr, mi se face pielea gainii; si nu de la frig...

Uitam ghinionul cu clima si admiram fara retineri minunea care orbeste cu albul sau imaculat. La picioarele Sierrei Nevada se afla Granada, probabil singurul oras din Europa care isi poate permite sa ofere concomitent, la doar o ora de mers cu masina, atat zapada, cat si litoral. Suntem in luna ianuarie. Stiu, suna a cliseu, dar e o zi superba. Pentru plaja. Si pentru ski (sic!).

Autostrada inaugurata de temutul si defunctul Franco serpuieste anevoios prin defileul montan. Undeva la marginea soselei se afla monumentul pe care l-a dezvelit chiar el la inaugurarea tronsonului periculos. Alt Transfagarasan, alt Dictator, pe care ni-l imaginam facand gesturi largi. Largi dezbateri locale au culminat anul trecut cu schimbari masive de nume de strazi si cu daramarea tuturor monumentelor publice care il reprezentau pe controversatul "Caudillo” (Franco). Monumentul de aici, in mod evident de piatra, a rezistat asaltului.

Pe insoritul versant stang al defileului infloresc migdalii grabiti ai Spaniei. Se spune ca perioada de inflorire incepe aici cam cu patru saptamani inaintea celei din restul tarii. Versantul drept, cel aflat la umbra, e populat cu pomi de avocado, in pas cu moda vremilor.

Trecem pe langa satul alb Casabermeja ("casa roscata”, intr-un cuvant), localitate renumita in intreaga Spanie pentru turnul ei rozaliu de biserica de la care i se trage numele. Renumele adevarat provine insa de la cimitirul sau original. Pentru o clipa ne gandim la Sapanta, dar de data asta nu sunt paralele de facut. Cimitirul din Casabermeja nu seamana cu nimic din ce-am vazut pana acum. Cocotat pe un versant abrupt de munte, e de fapt un labirint de ziduri albe prevazute cu casete pentru urnele defunctilor. O viziune aproape ireala care apare si dispare intr-o fractiune de secunda din mersul masinii! O particularitate a Spaniei e absenta completa a obiceiului inhumarii. Probabil din cauza temperaturilor ridicate, toti mortii (inclusiv rezidentii straini) se incinereaza cat mai rapid dupa deces si sunt depusi intr-o caseta zidita. Cu alte cuvinte, nici n-apuci bine sa te trezesti ca deja esti mort. Cimitirul Casavermeja pare un dulap supradimensional, cu sertare pentru... oameni redusi la un minim absolut. Odihnesc aici in pace, ca nicaieri, cot la cot, crestini, musulmani si evrei, fara sa-si faca rau unii altora. Casabermeja exercita un magnetism irezistibil asupra poetilor Spaniei prin exemplul unic al convieturii pasnice a atator religii diferite. Armonia eterna atata imaginatia: mintea celor de pe urma.

In orasul Granada, indicatoarele cu nume de strazi sunt scrise in trei limbi, cu trei tipuri de caractere: latine, arabe si evreiesti). Insasi numele cetatii Alhambra, emblema orasului, se citeste cu "h” cu tot, dupa obicei musulman, nu cu litera muta ca-n spaniola lui "hombre”. Cartierul care face trecerea spre Alhambra e intesat cu tarabe specializate pe produse orientale. Nu lipsesc macelariile de carne halal, mirodeniile si panzeturile multicolore aduse din Maroc sau din Algeria. Granada, mandra se prezinta drept singurul oras din lume in care sunt reprezentate toate religiile pamantului. Intr-un fel sau altul, fiecare rit are aici o "ancora” cat ar fi ea de mica, ori manastrire, biserica, spital sau capela, ori colegiu, orfelinat sau alta institutie.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul "Granada” e mai vechi decat orasul. Provine de la marul de granata, cel despre care se spune ca ar fi fost adevarata poama care a cauzat izgonirea din rai a lui Adam si a Evei.

Flancat de fabuloasa Alhambra, Palatul Generarlife, martor neatins al secolelor trecute, se inalta semet pe dealul care domina orasul. Aici a fost timp de 600 de ani sediul musulmanilor de pe teritoriul Spaniei actuale. Lumea islamului nu uita ca Spania i-a fost de-a lungul catorva sute de ani cel mai puternic, cel mai mare si cel mai bogat tinut. Incepem sa intelegem de ce ne intampina in Granada la tot pasul un fel de mandrie inexplicabila a localnicilor, ori de cate ori explica ceva legat de maurii infranti. Pentru tot ce au adus si lasat aici in materie de obiceiuri si constructii civilizatoare, desi au fost izgoniti, musulmanii sunt respectati in continuare, chiar si in lipsa.

Ca o replica data resedintei califilor, cu aceeasi naturalete de la sine inteleasa de parca ar fi crescut direct din pamant, se inalta drept in fata lui, pe alt varf de deal, un raspuns pasnic dar ferm: biserica catolica. In maiestuoasa catedrala din Granada odihnesc Regii Catolici, cei care au recucerit si cristianizat Iberia si care l-au sustinut pe Columb la cautarea Americii.

Nu incape aici descrierea minunilor arhitectonice din interiorul imenselor complexe maure si crestine ale orasului. E suficient de stiut ca, in randul atractiilor turistice din Spania, Alhambra ocupa locul al doilea dupa muzeul Prado din Madrid. Cu mai multe detalii sunt burdusite manualele de istorie si albumele de arhitectura dedicate acestui oras atat de mare ca faima si totusi atat de "normal” ca dimensiuni, cu doar circa 300.000 de locuitori.

Impresia covarsitoare de istorie traita pe viu in ritm accelerat, intr-un cadru pestrit, cu destine zbuciumate si razbunari sangeroase, lasa un sentiment de mirare perplexa vizitatorilor Granadei. Mottoul orasului modern a ramas acelasi de-a lungul timpurilor, cel al convieturii exemplare a musulmanilor, crestinilor si evreilor. In clipa de fata scade vertiginos numarul enoriasilor crestini (majoritatea femei si varstnici, ca peste tot in lume) si creste exponential comunitatea fidela moscheii (spor datorat in mare parte valului de imigranti din tarile nord-africane). Istoria Granadei se incapataneaza in continuare sa urmeze modelul complicat al volutelor din arabescurile cladirilor care i-au adus renumele.

Va urma