Implicaţiile interne şi externe ale Revoluţiei Umbrelelor (video)

”Protestele din Hong Kong sunt mai puţin legate de promovarea unei democraţii grassroots, ci de corupţia masivă a Partidului Comunist Chinez. Nu este vorba despre un protest împotriva sistemului în ansamblul său, ci despre unul mai degrabă local”, a susţinut Simona Soare, cercetătoare la Institutul pentru studii politice de apărare şi istorie militară (ISPAIM) în cadrul unei mese rotunde dedicate revoluţiei umbrelelor.
Masă Rotundă ”Revoluţia Umbrelelor la Hong Kong - o evaluare românească a semnificaţiei geostrategice a evenimentelor recente din Extremul Orient”. În imagine Simona Soare şi Radu Carp (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Matei Dobrovie
13.10.2014
Se încarcă player-ul...
Se încarcă player-ul...

”Protestele din Hong Kong sunt mai puţin legate de promovarea unei democraţii grassroots, ci de corupţia masivă a Partidului Comunist Chinez. Nu este vorba despre un protest împotriva sistemului în ansamblul său, ci despre unul mai degrabă local”, a susţinut Simona Soare, cercetătoare la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară (ISPAIM) în cadrul unei mese rotunde dedicate Revoluţiei Umbrelelor.

Cercetătoarea la Centrul de Studii Est-Europene şi Asiatice (CSEEA) din cadrul SNSPA a arătat că protestele au fost provocate de refuzul autorităţilor chineze de a accepta alegeri libere în Hong Kong, începând din 2017.

Deşi presa occidentală s-a raportat la manifestaţii ca la o mişcare pro-democraţie la nivel de sistem, Soare consideră că aceasta este o abordare greşită deoarece acestea nu au fost un eveniment singular. ”Freedom House a citat peste 100 de proteste mici şi mijlocii în China şi Hong Kong care au vizat probleme de guvernare foarte specifice, iar rareori acestea vizează întreaga conducere a Partidului Comunist”, a precizat experta. În opinia ei, paralela cu Tiananmen este deplasată pentru că mesajul protestelor nu s-a referit direct la sistemul comunist, iar cererile de democraţie au apărut abia când a intervenit represiunea.

Totuşi Simona Soare consideră că Revoluţia Umbrelelor va duce la o presiune tot mai mare a cetăţenilor asupra autorităţilor locale, iar câştigul cel mai mare este faptul că se dezvoltă o conştiinţă a cetăţenilor în raport cu drepturile lor şi cu nemulţumirile faţă de autorităţile locale. Experta a mai subliniat că Occupy Central are o agendă economică axată pe inegalitatea socială şi a veniturilor.

Referitor la ecourile externe ale Revoluţiei Umbrelelor, Simona Soare a arătat că reacţia internaţională a fost mai degrabă "prudentă": ”SUA au prezentat o luare de poziţie de câteva rânduri, problema pierzându-se printre alte teme precum ISIL şi Ucraina, iar cea mai dezamăgitoare reacţie a avut-o Marea Britanie, care a semnat acordul prin care Hong Kong-ul a fost cedat Chinei şi care s-a prezentat ca garant pentru faptul că el va primi sufragiu universal”, a explicat ea. În opinia lui Soare, în UE reacţia la mişcarea de protest a fost slabă pentru că interesele economice au prevalat.

Cât despre China, ”autorităţile de la Beijing au citit foarte bine slăbiciunea guvernelor occidentale care văd factorul economic ca predominant”.

La rândul său, Radu Carp, profesor la Universitatea Bucureşti, a pus problema relaţiei dintre un regim nedemocratic şi o economie de piaţă performantă. El a arătat că teoretic China şi-a luat angajamentul de a nu interveni în regimul economic şi sistemul din Hong Kong până în 2037, dar Congresul de la Beijing poate modifica oricând legea fundamentală.

Pe de altă parte, deşi se bucură de o largă autonomie, Hong Kong-ul nu are o armată şi o politică externă proprie, iar pe teritoriul său se află o bază militară chineză cu 6.000 de militari, care însă n-au intervenit pentru a reprima protestele.

”România a mers contra curentului, cu vizite în China. Nu ştim nimic din ce a discutat ministrul Duşa şi despre ce cooperare militară cu China este vorba. Statele occidentale întreţin relaţii reciproc profitabile cu China, dar există o linie roşie pe care autorităţile chineze ştiu că n-o pot trece. Problema e ca în relaţia României cu China nu există o linie roşie unde se opreşte parteneriatul strategic.

Carp a mai arătat că Partidul Comunist Chinez a susţinut că şeful executivului din Hong Kong trebuie să dovedească aptitudini manageriale, iar alegerile libere n-ar garanta alegerea unui astfel de manager. El a reamintit că în Hong Kong a avut loc un referendum online pentru vot universal la care au participat 800.000 de alegători, dar Partidul Comunist Chinez (PCC) a folosit hackeri pentru a obstrucţiona procesul. Deşi Beijingul promisese că în 2017 în Hong Kong vor avea loc alegeri libere pentru alegerea şefului executivului, autorităţile chineze au anunţat că candidaţii vor fi selectaţi de PCC.

Profesorul consideră că autorităţile de la Beijing se tem ca ”nu cumva să se facă legătura între alegeri libere şi nivel de trai ridicat. Orice precedent de libertate politică este periculos pentru că apoi şi alte provincii dezvoltate economic vor dori asta”. Mai mult, Partidul Comunist vrea o integrare graduală a Hong Kong-ului cu China.

Radu Carp a mai observat că în România autorităţile n-au luat nicio atitudine, nici de condamnare şi nici de aprobare, faţă de protestele din Hong Kong. ”România a mers contra curentului cu vizite în China într-o perioadă când UE şi SUA aşteaptă să vadă ce o să se întâmple acolo. Nu ştim nimic din ce a discutat ministrul Duşa şi despre ce cooperare militară cu China este vorba. Statele occidentale întreţin relaţii reciproc profitabile cu China, dar există o linie roşie pe care autorităţile chineze ştiu că n-o pot trece. Problema e că în relaţia României cu China nu există o linie roşie unde se opreşte parteneriatul strategic”, a explicat profesorul.

Pe de altă parte, Carp a susţinut că economia de piaţă socialistă chineză este nesustenabilă ”pentru că nu poţi să ai o economie funcţională, dacă n-ai libertate individuală şi antreprenorială”.

Şi Simona Soare a remarcat că economia chineză se transformă, încercând să treacă de la o structură manufacturieră bazată pe exporturi, nesustenabilă pe termen lung, la una bazată pe dezvoltarea serviciilor şi produselor patentate în China. Autorităţile de la Beijing ar încerca să crească consumul intern şi salariul funcţionarilor la nivel central şi local, dar salariile în mediul privat rămân scăzute, în medie de 100-150 de dolari.

Referitor la concesiile pe care le va face regimul de la Beijing protestatarilor din Hong Kong, Soare consideră că actualul guvernator Leung Chun-ying va fi sacrificat, dar se pune întrebarea cine îi va lua locul şi dacă noul guvernator va fi un comunist conservator.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor