Ideograma chinezeasca 'HAO' si profundele ei intelesuri

Un proverb chinezesc des întâlnit spune că “Un desen face cât o mie de cuvinte” şi, pe bună dreptate, este mult mai uşor să arăţi decât să spui ceva. Mulţi dintre noi ne întrebăm şi ne minunăm de ce oare China, odată cu dezvoltarea sa economică, nu a trecut de la scrierea sa prin ideograme la un alfabet linear. Chiar şi unii chinezi din ziua de azi consideră comunicarea prin ideograme ca fiind prea complexă şi ineficientă.

Ceea ce trebuie să ştim, înainte să tragem orice concluzie, este înţelesul profund al scrierii prin simboluri. Felul în care informaţia transmisă prin simbol este asimilată de cititor este unul net superior celui propus prin alfabetul linear, alfabetul moştenit inclusiv de neamul românesc.

Vom ajunge negreşit la concluzia lui Alan Watts care spunea că “raţionalizarea” caracterelor chinezeşti prin introducerea unui alfabet linear ar fi un dezastru. Noi mergem mai departe şi spunem că însăşi simplificarea lor a adus deja mari probleme în pătrunderea şi conştientizarea mesajului, în ciuda oricăror avantaje imoral fondate în urma Revoluţiei Culturale din 1966.

Redacţia The Epoch Times România vă propune să descoperiţi şi înţelegeţi împreună cu noi, misterele caracterelor tradiţionale chinezeşti, povestea din spatele lor şi importanţa menţinerii formei tradiţionale, conservând astfel acele înţelesuri şi valori eterne de la baza oricărei civilizaţii stabile din toate punctele de vedere.

Ideograma 好 (hăo)

Vom începe cu cea mai comună şi uzitată ideogramă din vocabularul chinezesc, ideograma “bine”.

Dacă ceva este bine, chinezii numesc acel lucru 好 (hăo). De exemplu, în China, oamenii îşi dau bună-ziua cu 你好嗎 (nĭhăo ma?) “Eşti bine?” De obicei, ei răspund cu 我很好 (wŏ hĕnhăo). Adică “Sunt foarte bine.” Acest hăo nu înseamnă doar “bine”, el are multe înţelesuri şi îşi poate schimba şi mai mult valenţa prin alăturare cu alte caractere. Aşadar, el poate să însemne: bine, frumos, bun, gustos, profitabil, atractiv, curajos, mândru, etc.

Conform dicţionarului clasic al caracterelor chinezeşti, numit Shuowen Jiezi - “Explicând şi analizând compunerea caracterelor”- caracterul 好 (hăo) este compus din 女 (nǚ) “fiică” şi 子 (zĭ) “fiu”. Pentru a înţelege de ce alăturarea cuvintelor “fiică” şi “fiu” înseamnă bine sau frumos trebuie să cunoaştem mai întâi cultura străveche a Chinei.

În China antică, părinţii îi considerau pe copii propriile lor creaţii. De aceea, părinţii îşi iubeau copiii indiferent dacă copilul era ascultător sau rebel, harnic sau leneş, frumos sau urât. Părinţii îi considerau pe copiii lor buni şi frumoşi în mod necondiţionat; ei credeau de asemenea despre copii că au o inimă bună din clipa în care se nasc.

O altă explicaţie este că o familie este bună, pentru că are fii şi fiice, deoarece copiii reprezintă o existenţă şi fericire continuă a familiei. În vremuri demult uitate, chinezii dădeau o mare importanţă preţuirii familiei şi rudelor, lucru care poate fi studiat în felul în care ei îşi venerează strămoşii.

Datorită acestei credinţe în valorile familiei este de la sine înţeles de ce politica unui singur copil a fost întâmpinată de nemulţumiri în 1975. Foarte mulţi chinezi, mai ales cei din zonele rurale, privesc această lege ca pe o povară. Într-o familie în care găseşti numai o 女 (nǚ) sau un 子 (zĭ)­, unii cred că viaţa lor nu mai este 好, sau “bună”.