Hua Mulan, curajoasa războinică a Chinei

Hua Mulan a fost o figură legendară în China antică, născută în perioada Dinastiilor de Nord şi de Sud. Povestea ei a fost iniţial descrisă într-un cântec popular de pe vremea acestor dinastii, însă nu şi consemnată de istorici ca făcând parte din istoria oficială a Chinei. Tocmai cântecul folcloric numit "Balada lui Mulan" a făcut ca istorisirea faptelor ei eroice să dăinuie peste milenii.

"Balada lui Mulan" povesteşte legenda lui Mulan într-o manieră nespus de limpede şi concisă. Se spunea în această baladă că în clipa când bătrânul tată al fetei primise ordin să plece pe front, Mulan s-a hotărât să plece ca ostaş pe front, în locul tatălui ei. În vechime, armatele chineze erau formate numai din bărbaţi aşa încât Mulan s-a deghizat în bărbat, pornind să lupte pe câmpul de bătălie. Mulţi ani de-a rândul, tânăra a suportat viaţa de militar, tăinuind faptul că era femeie.

S-a luptat vitejeşte în numeroase bătălii şi a dobândit o mulţime de recompense din partea armatei. Când şi-a terminat serviciul militar, împăratul a vrut să îi ofere un post de înalt demnitar la curtea imperială drept răsplată. Totuşi, ea a refuzat toate onorurile, cerând în schimb să i se permită întoarcerea în orăşelul ei natal, ca om de rând. În cele din urmă, Mulan a revenit acasă, revăzându-şi fericită familia. Apoi, a avut loc cea mai tulburătoare scenă: pe când Mulan îşi îmbrăca vechile straie de fată, stând înaintea soldaţilor ce o însoţiseră până acasă, toţi au rămas împietriţi, realizând că Mulan era, de fapt, o simplă fată.

Spre deosebire de cei care pleacă la război cu speranţa de a se dovedi merituoşi prin fapte eroice şi a avansa în ierarhia militară, Mulan se înrolase dintr-un motiv foarte simplu. Ea spera numai să îndeplinească datoria tatălui ei, datoria ei filială şi, în acelaşi timp, să îi poată purta de grijă fratelui mai mic.

Trăsăturile lui Mulan erau bunătatea pură, pietatea filială, curajul, puterea de a îndura încercări, şi atitudinea detaşată faţă de faimă şi avere. Aceste calităţi alese au transformat-o într-o memorabilă figură feminină în cultura tradiţională chineză, şi, astfel, legenda ei s-a transmis mai departe, de-a lungul generaţiilor.

Aşadar, vă oferim spre delectare "Balada lui Mulan", textul cântat de nenumărate generaţii de chinezi:

Suspin după suspin se-aude

Când Mulan ţese-n prag, în uşă;

Tăcute-s războiul, suveica,

Doar fata-i cea ce tânguieşte.

O-ntrebi spre cine-i zboară gândul,

Şi-al cui e dorul ce-o frământă.

„Spre nimeni gândul nu mă duce,

Nici dorul spre vreun om mă mână.

Aflat-am aseară biletul

Că trupe de ostaşi vrea Hanul;

În toate douăspre'ce suluri

Stă scris al tatei iubit nume.

Flăcău nu are-al meu părinte,

Iar eu de fraţi mai mari duc lipsă.

O şa să-mi iau, şi un cal sprinten

Pe front pleca-voi eu, nu tata.”

Din est, din târg, îşi ia murg aprig;

O şa din vest, apoi o cergă;

La urmă-n sud, din piaţă, frâul,

Din nord, gârbaci lung târguieşte.

În zori, pe-ai săi în urmă-i lasă,

La Huang He-n mal, seara să-oprească.

Cu răsăritul, iar porneşte,

'n amurg s-atingă Munţii Negri.

Tăcere... niciun glas în urmă-i.

Da-n dealul Yan - strigări barbare.

Pe front, călare mii de leghe

Ea-n trecători şi munţi se-avântă.

La nord, străjerul sună gongul.

De-oţel, luceşte haina-i rece.

Răsuflă hatman: gata-i lupta;

Sunt zece ani, revin ostaşii

Din front, măreţul Han să-l vadă

La tron, în orbitor seraiu-i.

Eroi căzuţi, suluri zeci umplu,

Dar şi simbrii curg, sute, mii.

O-ntreabă Hanul ce râvneşte

„Mi-or prisosi înalte ranguri,

Eu cer doar o cămilă iute,

'napoi acasă să mă ducă.”

Aflând părinţii-a sa venire

Pornesc, pe Mulan s-o primească.

Ştiind surioara-i că se-ntoarce,

În prag, cea mare se găteşte.

La vestea revederii fetei,

Cel mic, de-ndată, frige carnea.

„Deschid de răsărit odaia-mi,

Şi-n patul celei de la-apus şed.

Îmi lepăd hainele de luptă

Ca-n vechile straie să intru.

La geam, las părul strâns să-mi cadă

Şi în oglindă-mi pictez chipul.

Când fraţii de-arme să mă vadă

Aşa cum sunt, încremenit-au.

„Pe front doispre'ce-ani cu-o fată,

Ascunsă-n straie de războinic!”

Din loc în loc, iepurul saltă,

Când femeiuşca-i picoteşte.

Dar când alături ambii zburdă,

Pe ea, pe el, cum îi poţi cerne?