Hillary Clinton: Putin "s-a amestecat" în alegerile din 2016 pentru “a-mi face rău”

Fostul Secretar de Stat Hillary Clinton a ieşit din nou la rampă marţi 2 mai, la un forum al feminismului american, învinuindu-l pe Vladimir Putin pentru eşecul masiv înregistrat în campania electorală.
Hillary Clinton. (Yana Paskova/Getty Images)
Andrei Popescu
03.05.2017

“Îmi asum deplina răspundere, eu am fost candidata, eu am fost persoana de pe buletinele de vot”, a declarat Clinton la un eveniment – Women for Women Internaţional – desfăşurat marţi în New York.

“Sunt foarte conştientă de provocările, problemele, lipsurile pe care le-am avut. Nu a fost o campanie perfectă. Nu există aşa ceva”, a adăugat ea, diluând în acest mod responsabilitatea pentru înfrângerea copioasă pe care a suferit-o Partidul Liberal în noiembrie.

Clinton a mai precizat că s-a aflat la un pas de victorie până când Comey a anunţat public că va redeschide o investigaţie asupra utilizării de către candidata democrată a unui server privat de email în perioada în care aceasta a fost secretar de stat.

Subiectul redeschiderii anchetei asupra emailurilor lui Hillary Clinton a fost muşamalizat de mass media mainstream, pentru a îngropa unele dintre implicaţii. James Comey, directorul FBI, a fost forţat să anunţe redeschiderea anchetei asupra utilizării, de către Hillary Clinton, a serverului său privat de email, pe care a vehiculat secrete de stat ale SUA, după ce un bărbat pe nume Anthony Weiner, soţul mâinii drepte a lui Hillary Clinton (pe nume Huma Abedin) a trimis SMS-uri cu conotaţie sexuală unei fete de 15 ani.

Asupra lui Weiner care nu era la prima abatere a fost deschisă o anchetă de către poliţia din New York, iar ca urmare, laptopul acestuia, împreunaă cu sute de mii de documente, unele şocante, a ajuns în posesia poliţiei. Pe el s-ar fi aflat şi mailuri trimite lui Weiner de soţia sa, Huma Abedin, astfel că FBI a trebuit să redeschidă cazul pentru a vedea dacă unele din emailurile prezente pe laptopul lui Weiner nu ar fi trebuit analizate în cadrul anchetei care o privea pe Hillary Clinton.

James Comey directorul FBI a trebuit să anunţe redeschiderea. Deşi ancheta asupra lui Clinton fost re-închisă la scurt timp după aceea, anunţul lui Comey, făcut cu 11 zile înainte de data alegerilor, a influenţat masiv popularitatea lui Hillary Clinton şi a ridicat întrebări serioase asupra probităţii morale a elitei americane, dând naştere la speculaţii privind politizarea FBI, a serviciilor de informaţii americane, precum şi a unor aspecte tenebroase ale liderilor politici americani.

“Dacă alegerile ar fi avut loc în 27 octombrie, aş fi fost preşedinta voastră”, a declarat Clinton, făcând referire la ziua de dinaintea publicării scrisorii lui Comey.

“Eram pe drumul victoriei până când combinaţia formată din scrisoarea lui Jim Comey din 28 octombrie şi WikiLeaks-ul rus să sădească îndoială în mintea oamenilor care înclinau să voteze în favoarea mea dar care au sfârşit prin a le fi teamă [să mă susţină]” a afirmat fosta candidată prezidenţială.

Website-ul WikiLeaks a publicat pe durata campaniei prezidenţiale un număr impresionant de emailuri de pe contul Gmail al şefului echipei sale de campanie, John Podesta. Unele dintre ele conţineau referinţe la evenimente "bizare".

Fără să intre în dezbateri legate de implicaţiile conţinutului emailurilor lui Podesta, tabăra democrată a învinuit hackerii ruşi pentru spargerile asupra contului, deşi nu au existat dovezi incontestabile în acest sens.

“Consider că dovezile privind acea interferenţă sunt convingătoare. Astfel că am avut de depăşit multe lucruri. Am depăşit un baraj enorm de negativism, de falsă echivalenţă şi multe altele”, a notat ea, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin “a interferat cu siguranţă cu alegerile noastre. Este clar că a interferat pentru a-mi face rău şi pentru a-mi ajuta oponentul”.

Moscova a respins mereu acuzaţiile că ar fi interferat cu alegerile prezidenţiale din SUA, în ciuda faptului că o astfel de concluzie din partea comunităţii americane de informaţii a dus la lansarea a trei investigaţii paralele asupra acestei probleme. Niciuna dintre ele nu a găsit nimic concret.

Clinton a trimis peste 30.000 de emailuri potenţial confidenţiale în timp ce conducerea Departamentul de Stat al SUA. Cifra este aproximativă, luând în calcul faptul că fostul Secretar de Stat a şters în mod ilegal mii de emailuri înainte să predea serverul privat, ciuda unei cereri a guvernului Federal de examinare a serverului care putea fi probă în dosar. Ca motiv pentru acţiunea sa, Clinton, a susţinut că emailurile conţineau informaţii personale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor