Guvernul dispune măsuri pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri

Proprietarii de păduri care deţin terenuri forestiere cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 de hectare vor beneficia de servicii de pază gratuite a terenurilor forestiere, măsură ce are scopul să contribuie la combaterea tăierilor ilegale, în baza unei hotărâri adoptate miercuri de Guvern.
Loredana Diacu
17.11.2016

alte articole

Păduri masacrate (Matt Cardy / Getty Images)
Loredana Diacu
17.11.2016

Guvernul a adoptat miercuri, printr-o Hotărâre, schema de ajutor de minimis, respectiv schema de ajutor social pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, dacă suprafaţa proprietăţii este mai mică sau egală cu 30 de hectare.

"Este pentru prima dată când, această prevedere legală cuprinsă în Codul Silvic încă din 2008, va fi pusă în aplicare.", informează Guvernul.

Potrivit comunicatului de presă remis de Executiv, ajutorul de minimis, respectiv ajutorul de stat vor fi acordate pentru a acoperi costurile serviciilor silvice realizate de către ocoalele silvice, astfel încât proprietarii de păduri cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 de hectare să beneficieze de servicii în mod gratuit.

Hotărârea de guvern este valabilă pentru perioada 2016-2020, valoarea totală a ajutorului ce va fi acordat fiind estimată la 248,9 milioane lei, iar numărul beneficiarilor la circa 2 milioane pentru întreaga perioadă. Suprafaţa totală cu proprietăţi mai mici sau egale de 30 ha este de aproximativ 580.000 de hectare.

Potrivit Guvernului, pentru anul 2016 se estimează că va fi acordată suma de 14,5 milioane lei, fonduri asigurate în bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin rectificarea bugetară adoptată de Guvern în luna august. Începând cu anul 2017, valoarea estimată că se va aloca anual de la bugetul de stat pentru finanţarea acestei scheme de ajutor de minimis este de 58,6 milioane lei.

De schema de ajutor de minimis vor putea beneficia persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi economice, au în proprietate terenuri forestiere cu suprafaţă totală mai mică sau egală cu 30 de hectare şi îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

- Nu se află în procedură de executare silită pentru plata datoriilor fiscale şi nefiscale, inclusiv nu au popriri pe conturile bancare;

- Nu se află în procedură de închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială;

- Nu sunt supuse unei proceduri de insolvenţă şi nici nu îndeplinesc criteriile prevăzute de lege pentru a fi supuse unei proceduri de insolvenţă colectivă la cererea creditorilor lor;

- Suma ajutoarelor de minimis de care au beneficiat într-o perioadă de 3 ani fiscali, 2 ani fiscali anteriori plus anul curent, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro pentru întreprinderea cu activitate de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.

Persoanele fizice şi juridice care nu desfăşoară activităţi economice vor beneficia de ajutor de stat în sume echivalente celor acordate prin schema de minimis.

Plata sumelor care se vor acorda în baza acestei Hotărâri, se va face către ocoalele silvice care asigură serviciile silvice, pe baza contractului de administrare/servicii încheiat conform prevederilor legale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor