Guvernul a aprobat strategia de privatizare a filialelor SC Electrica SA

Executivul a aproobat marţi, prin HG, strategia de privatizare a filialelor SC Electrica SA, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei de la Palatul Victoria, precizând că se are în vedere subscrierea a 15% din capitalul social al fiecăreia dintre cele trei filiale.
. (Ki Price / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
27.03.2012

Executivul a aproobat marţi, prin HG, strategia de privatizare a filialelor SC Electrica SA, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei de la Palatul Victoria, precizând că se are în vedere subscrierea a 15% din capitalul social al fiecăreia dintre cele trei filiale.

Strategia adotată marţi de Guvern “este bazată pe metode specifice pieţei de capital”, iar “implementarea strategiei prevede oferirea spre subscriere a unui pachet de 15% din capitalul social al fiecăreia dintre cele trei societăţi comerciale filiale ale SC Electrica SA”, a explicat Dan Suciu.

Este vorba de filialele "Electrica Distribuţie Transilvania Sud" S.A. , "Electrica Distribuţie Transilvania Nord" S.A., şi "Electrica Distribuţie Muntenia Nord".

“Urmează procedurile specifice pentru un asemenea proces de listare, cu constituirea unei comisii şi apoi stabilirea şi aprobarea preţurilor acţiunilor, stabilirea intermediarului autorizat pentru această tranzacţie şi apoi decizia Guvernului pentru stabilirea acestui preţ, ca urmare a recomandării făcute de intermediarul care va fi parte a acestei tranzacţii”, a mai arătat Dan Suciu. Acesta a reamintit că procedura de privatizare trebuie să aibă loc în cursul acestui an, iar HG demarează practic întregul proces în acest sens.

Guvernul şi-a asumat, în faţa FMI, privatizarea unor pachete minoritare din cele trei societăţi de distribuţie a energiei care au mai rămas la stat.

FMI a cerut a vizitele anterioare privatizarea pachetelor majoritare, însă oficialii Ministerului Economiei s-au opus, întrucât distribuţiile de energie sunt companii eficiente şi foarte profitabile. În final, în scrisoarea de intenţie a fost prevăzută privatizarea pachetelor minoritare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor