Guvernul a aprobat memorandumul pentru atragerea de investitori străini la reactoarele 3 şi 4

Epoch Times România
15.11.2012

Guvernul a aprobat memorandumul referitor la prelungirea cu încă 12 luni a funcţionării Energonuclear cu scopul de a atrage investitori străini pentru unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat joi Rodin Traicu, secreta de stat în cadrul Ministerului Economiei.

”Am reuşit să trecem prin şedinţa de guvern de alaltăieri (marţi, n.r.) memorandumul referitor la prelungirea cu încă 12 luni a funcţionării Energonuclear cu scopul de a atrage investitori străini pentru unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Suntem focusaţi pe analiza critică a ultimei versiuni a studiului de fezabilitate prezentat de către Ernst & Young, angajat pe bază de contract de către Energonuclear, cu cei trei parteneri, ArcelorMittal, Enel şi Nuclearelectrica”, a spus Rodin Traicu, în cadrul conferinţei „Influenţa investiţiilor în creşterea independenţei energetice a României” organizată de Focus Energetic.

El a spus că cele două incidente întâmplate anul acesta şi modul de reacţie la un incident de mică amploare a arătat "cât de bine funcţionază filiera la centrala nucleară".

Ministerul Economiei a elaborat un Memorandum cu patru variante de continuare a proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, varianta preferată fiind continuarea proiectului cu actualii investitori şi atragerea altora, diminuându-se astfel participaţiei statului.

În acest moment, din proiect mai fac parte Nuclearelectrica, ArcelorMittal şi Enel, după ce mai mulţi investitori privaţi s-au retras: CEZ, Iberdrola, GDF Suez şi RWE.

Compania China Guangdong Nuclear Power Group ar putea asigura 40% din investiţia necesară proiectului reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat recent Rodin Traicu.

Potrivit acestuia, investiţia în cele două reactoare de la Cernadovă a fost estimată la 6,4 miliarde euro, potrivit unui studiu Ernst&Young.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor