Blănculescu: Scăderea PIB din T3 era previzibilă, contribuţia zero a sectorului industrial e gravă
alte articole
Consultantul financiar Ionel Blănculescu a declarat, că scăderea economiei din T3 era previzibilă, ca urmare a contribuţiei negative a sectorului agricol şi a celui de contrucţii, însă foarte gravă este contribuţia zero a sectorului industrial.
"Era previzibilă această scădere, ca urmare a contribuţiei negative a sectorului agricol afectat de secetă, apoi a contribuţiei negative a sectorului de contrucţii. Ceea ce este, din punctul meu de vedere, foarte grav reprezintă contribuţia zero a sectorului industrial. Industria era cea care ridica produsul intern brut. Iată că, de această dată, sectorul industrial al României, care este supus unei agresiuni nemaiîntâlnite din partea statului, răspunde prin această contribuţie zero. Cel puţin pe două paliere, producţia industrială din România este afectată de agresiunile sectorului de stat", a spus Blănculescu.
El a subliniat că "hectarele de teren agricol au devenit hectare de eoliene şi panouri fotovoltaice, având în vedere numai şi numai aceste certificate verzi şi nicidecum necesităţile României pentru acest tip de energie"
"Dacă acum sectorul industrial a venit cu o contribuţie zero, în anii 2013 şi 2014, din cauza relocării activităţii industriale din România spre alte state europene unde nu funcţionează acest nefast program de certificate verzi care, din punctul meu de vedere, reprezintă una din marile greşeli ale Uniunii Europene, va însemna un aport negativ în 2013 şi 2014 din partea sectorului industrial", a adăugat Blănculescu
Potrivit acestuia, probabil că anul acesta, trimestrul patru va rămâne pe plus, dar un plus de doar 0,4%-0,5%, "ceea ce înseamnă că anul 2012 poate fi catalogat un an de stagnare economică".
Economia a scăzut în T3 faţă de T2 şi T3 2011; în primele nouă luni a crescut
Potrivit primelor estimări ale INS, produsul intern brut (PIB) al României a fost, în cel de-al treilea trimestru, în termeni reali, mai mic cu 0,5% comparativ cu trimestrul precedent (date ajustate sezonier).
În T2, economia a crescut cu 0,5% faţă de T1, iar în primul trimestru România a reintrat în recesiune după ce Produsul Intern Brut a scăzut faţă de ultimul trimestru din 2011, al doilea trimestru consecutiv de scădere.
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2011, PIB-ul a înregistrat în T3 o scădere cu 0,6% pe seria brută şi cu 0,8% pe seria ajustată sezonier.
Potrivit INS, în primele nouă luni din acest an, Produsul intern brut a crescut comparativ cu perioada similară din 2011 cu 0,2% pe serie brută şi cu 0,4% pe serie ajustată sezonier.
Varianta provizorie a PIB-ului pentru cel de-al treilea trimestru va fi publicată de INS pe 6 decembrie.
România va înregistra o creştere economică de 0,9% în acest an şi de 2,5% în 2013, potrivit estimărilor FMI.
Comisia Europeană a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României în 2012, de la 1,4%, estimarea din mai, la 0,8%. Şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României în 2012, la 0,5%, de la estimarea de 0,8% din iulie.
Totodată, Raiffeisen Bank estimează că economia României va creşte cu 0,5% în acest an, iar BCR cu 0,7%.