Guvern: Nu este niciun element nou care să ne schimbe părerea cu privire la majorarea salariilor
alte articole
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus vineri, la Palatul Victoria, că în prezent nu există niciun element nou care să ducă la o schimbare a poziţiei referitoare la majorarea salariilor, precizarea fiind făcută ca urmare a unor declaraţii privind intrarea României în recesiune.
„Guvernul analizează toate aceste cifre la sfârşitul trimestrului. În funcţie de acele cifre, în funcţie de perspectiva economică şi de spaţiul fiscal ce se deschide în acel moment putem rediscuta acest subiect. Este un angajament în programul de guvernare”, a declarat Dan Suciu, întrebat fiind dacă Executivul mai ia în calcul o majorare a salariilor, în contextul declaraţiilor făcute de oficiali ai BNR privind intrarea în recesiune.
„Nu avem elemente suplimentare faţă de săptămâna trecută pe această discuţie. În acest moment, BNR nu a făcut decât să readucă în discuţie indicatori respectivi. Nu este absolut niciun element nou care să ne facă să ne schimbăm în acest moment poziţia”, a mai arătat Dan Suciu.
Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR, a declarat joi că „România nu are cum să nu intre într-o recesiune statistică, declarată la 31 martie”.
„Probabil că în aprilie, pe la jumătatea lunii aprilie, o să ştim exact dacă la 31 martie România a intrat în recesiune sau nu. Dar, atenţie, va fi o recesiune statistică!", a declarat joi Vasilescu, la RFI. Întrebat ce înseamnă recesiunea statistică, Adrian Vasilescu a explicat: "În trimestrul trei din anul trecut, am avut o creştere cu mult peste medie, care a determinat minusul din trimestrul patru, printr-un calcul statistic, pentru că la nivelul anului, pe toate cele patru trimestre de anul trecut, noi am ieşit cu o creştere de 2,5. Este una dintre cele mai mari din Europa. Sperăm să ieşim şi anul acesta cu o creştere nu chiar de 2,5%, dar poate 1%, poate 1,5%, poate 1,8% şi asta înseamnă că iar la nivelul anului nu vom avea recesiune, dar având recesiune prin două minusuri, un trimestru lângă un trimestru, nu avem cum să scăpăm, vom fi în recesiune la 31 martie, aşa cred eu".