Greşeli "olimpice" la ceremonia de la Paris: Steagul JO, arborat cu susul în jos şi confuzie între cele două Corei

La ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, steagul JO a fost arborat cu susul în jos. (Youtube - captură ecran)
Redacţia
28.07.2024

Organizatorii Jocurilor Olimpice au declarat că „îşi prezentă scuzele sincere” pentru că au prezentat sportivii din Coreea de Sud ca fiind din Coreea de Nord în timpul ceremoniei de deschidere de la Paris.

În timp ce sportivii sud-coreeni fluturau steagul naţiunii lor pe o barcă pe râul Sena vineri seara, ei au fost anunţaţi atât în franceză, cât şi în engleză ca fiind Republica Populară Democrată Coreeană, dar Coreea de Sud este de fapt Republica Coreea.

„Ne cerem iertare sincer pentru greşeala făcută la prezentarea echipei coreene în timpul transmiterii ceremoniei de deschidere”, a declarat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) într-o postare în coreeană pe X.

Jang Mi Ran, viceministru al Ministerului Culturii, Sportului şi Turismului din Coreea de Sud, a solicitat o întâlnire cu preşedintele CIO, Thomas Bach, în legătură cu incidentul, a transmis sâmbătă ministerul într-o declaraţie. De asemenea, ministerul a solicitat Ministerului de Externe al Coreei de Sud să depună „o plângere fermă la nivel guvernamental” la guvernul francez.

Comitetul Olimpic al Coreei de Sud a cerut separat organizatorilor Jocurilor de la Paris să prevină repetarea unor incidente similare, se arată în declaraţie.

Thomas Bach l-a sunat sâmbătă pe preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol şi şi-a prezentat scuzele pentru incident, a menţionat biroul lui Yoon într-un comunicat.

Yoon i-a transmis acestuia că poporul sud-coreean a fost „foarte şocat şi jenat” de incident şi i-a solicitat să îşi prezinte scuzele prin intermediul mass-mediei şi al reţelelor sociale şi să prevină repetarea unor greşeli similare. Bach a răspuns că va lua toate măsurile disponibile pentru a nu se repeta incidentul.

Purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams, a numit eroarea „în mod clar profund regretabilă”.

"A fost făcută o greşeală operaţională. Nu putem decât să ne prezentăm scuzele. Într-o seară cu atât de multe elemente în mişcare, s-a făcut această greşeală", a declarat Adams ca răspuns la o întrebare din partea unui jurnalist sud-coreean în timpul unei conferinţe de presă.

Context

Peninsula coreeană a fost divizată în mod dur între Coreea de Sud şi Coreea de Nord la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945.

Semnul albastru de pe ambarcaţiunea care transporta sportivii sud-coreeni arăta numele corect.

Din păcate, nu este pentru prima dată când are loc o asemenea confuzie. La Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, organizatorii au afişat steagul sud-coreean pe un ecran gigantic în timp ce o jucătoare nord-coreeană era prezentată înaintea unui meci de fotbal feminin, ceea ce a determinat nord-coreenii să refuze să intre pe teren aproape o oră.

Într-o altă eroare la ceremonia de deschidere de vineri, steagul olimpic cu cele cinci inele a fost arborat răsturnat spre sfârşitul ceremoniei. Dar purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams, a încercat să minimalizeze eroarea afirmând:

„Este regretabil. Într-un spectacol de patru ore, din când în când se întâmplă anumite lucruri. Putem trece cu toţii peste asta, nu este sfârşitul (lumii)”.

După ce steagul a fost ridicat, emisiunea difuzată de televiziunea proprie a CIO nu a prezentat nicio imagine în prim-plan a acestuia. De obicei, stâlpii drapelului la ceremoniile olimpice au un mecanism care suflă o briză peste drapel pentru a-l întinde. Vineri, steagul cu inelele olimpice atârna pe lângă stâlp.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor