Grecia va prezenta un nou program de reforme până la 30 martie
alte articole
În urma întâlnirii de luni din Berlin între cancelarul german Angela Merkel şi premierul grec Alexis Tsipras, Grecia a anunţat că va prezenta un nou program de reforme pentru creditorii săi până în 30 martie – un program care ar putea duce la deblocarea fondurilor europene de care ar avea nevoie Grecia pentru a evita falimentul, susţine publicaţia The Guardian.
La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat într-un interviu publicat marţi de cotidianul italian La Repubblica: “Cred că până la finalul săptămânii se va ajunge la un nou acord care ar trebui să fie suficient pentru a debloca cea mai urgentă finanţare.”
După câteva săptămâni de discuţii aprinse între cele două capitale, atât premierul grec cât şi cancelarul german au adoptat un ton mai paşnic, punând accentul pe prietenia apropiată dintre cele două ţări, susţine EUobserver. Acelaşi ton a fost menţinut şi în cazul unor chestiuni sensibile precum cea a despăgubirilor de război cerute Germaniei de către Grecia.
Merkel a notat, în mai multe ocazii, că Germania este doar una dintre cele 19 state ale UE şi că fiecare ţară este la fel de importantă.
Cancelarul german a declarat că toţi creditorii Greciei, nu doar Germania, vor trebui să decidă dacă Atena face suficient pentru a primi o tranşă de 7,2 miliarde de euro în cadrul programului de salvare financiară.
Ambii politicieni au încercat să repare unele dintre pagubele produse în ultimele săptămâni de comentarii şi acuzaţii.
Grecia a declarat în această perioadă că Germania îi datorează bani pentru pagubele materiale produse de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
De altfel, chiar s-a ajuns în acel punct în care miniştrii germani au susţinut că Grecia ar putea părăsi zona euro din “greşeală” iar colegii lor eleni au ameninţat că vor confisca proprietăţile germane din Grecia şi vor da drumul unui val de mii de imigranţi în întreaga Europă.
Totuşi, Tsipras a respins discuţiile privind confiscarea proprietăţilor germane din Grecia, precum Institutul Goethe.
“Nu există niciun membru al acestui guvern care să fi exprimat o intenţie a guvernului grec de a confisca clădiri deţinute de Germania — deşi s-a vorbit despre aceasta recent, precum şi să se pună capăt activităţii importante a institutului Goethe în Grecia.... Nimic nu este adevărat”, a declarat noul premier grec de stânga.
Deşi a deschis problema sensibilă a reparaţiilor de război, tonul lui Tsipras a fost mai puţin strident faţă de cel adoptat în Parlamentul grec la începutul aceastei luni, conform EUobserver.
“Trebuie să aruncăm lumină asupra umbrelor trecutului”, a declarat premierul elen, făcând o referire directă la un împrumut forţat pe care Germania nazistă l-a impus băncii centrale elene în 1943. “Este în primul rând o chestiune morală şi nu una materială”, a adăugat el.
La rândul ei, Merkel a declarat că problema despăgubirilor este “închisă din punct de vedere politic şi legal.”
Cancelarul german a adăugat că Germania este “conştientă de cruzimile care au fost comise în timpul războiului” şi că această “nedreptate şi suferinţă” este, poate, “nu la fel de prezentă precum ar trebui să fie pentru mulţi dintre cetăţenii germani.”
Într-un semn că relaţia dintre cele ţări are încă o bază destul de stabilă, premierul grec va vizita marţi Memorialul Holocaustului din Germania care, cu cele 2.711 de blocuri de granit, a fost ridicat în amintirea şi onoarea celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi de nazişti – un monument proiectat de americanul Peter Eisenman.
Tsipras va avea, marţi, întîlniri cu liderii unor partide de stânga: cu ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier, şi ministrul economiei Sigmar Gabriel, dar şi cu liderii a doua partide de opoziţie — Partidul Stângii radical şi Verzii, arată Agerpres.
Întâlnirea din Berlin între Tsipras şi Merkel pare să prevestească un semn bun pentru dialogul viitor dintre Grecia şi partenerii săi din zona euro, în ciuda faptului că problemele delicate discutate în ultima perioadă rămân în picioare.
Guvernul grec mai dispune doar de 2 săptămâni până în 8 aprilie înainte să se afle într-o situaţie “critică” şi să rămână fără bani, conform ediţiei de duminică a respectatului ziar german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
Publicaţia germană susţine că a văzut estimările Comisiei Europene care sugerează că, indiferent dacă Atena accesează fondurile sociale şi întreprinderile de stat pentru bani, statul elen se va chinui să plătească Fondului Monetar Internaţional suma de 465 milioane de euro până în 9 aprilie, conform Business Insider.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.