Georgescu: Caramitru consideră că, atunci când cineva nu e pe placul său, trebuie eliminat, inclusiv persoana mea

Călin Georgescu (YouTube Screenshot)
Andrei Pricopie
26.02.2025

Fostul prezidenţiabil Călin Georgescu a venit cu explicaţii, la Realitatea Plus, după ce i-a făcut plângere penală economistului Andrei Caramitru.

"Acest personaj consideră că, atunci când ceva nu este pe placul său, trebuie să poată fi eliminat în orice formă, incluzând persoana mea şi tot ceea ce am spus. De asemenea, un comentariu la postarea lui, poate că ştiţi sau poate nu, dacă nu, vi-l pun la dispoziţie, a fost ca cineva să mă lovească cu maşina pentru că este nevoie să fiu eliminat.

Dacă acest Caramitru este un extremist şi aşa gândeşte, este problema lui. Eu nu pot să stau nepăsător, şi atunci avocaţii mei au acţionat, pentru că este o chestiune de decenţă şi de respect uman. Această pseudocultură pe care o afişează este problema dânsului, dar nu poate şi nu trebuie să se transforme în acte de violenţă pe care instituţiile statului să nu le bage în seamă", a declarat Călin Georgescu.

Georgescu îl acuză pe Andrei Caramitru că a instigat la ură şi discriminare prin postările sale pe Facebook. În plângere era consemnat cine a comentat, ce a comentat la postarea lui şi cine a dat like-uri. Detalii aici.

Andrei Caramitru, chemat la Poliţie după plângerea lui CG

"Deci! Tare! Cegeul e în disperare. Face mai nou plângeri penale pentru postări care nu îi convin. Că nu a fost suficient să facă ameninţări directe la sute de oameni. Eu sunt mândrul recipient al unei asemenea plângeri. Top!!! Mă declar onorat şi nu o să o las aşa.

Deci pe scurt - am fost chemat la poliţie pentru opiniile mele libere direct de CG! Omul ăsta vrea dictatură - şi atenţie!!! Se leagă în plângere de cine a comentat cu nume şi prenume. De like-uri. Monitorizează ce scriem pe aici şi probabil vrea să bage pe toţi la canal. Nu scapă nimeni ce credeţi!

Ideea e următoarea. Nu merge intimidarea bre! Şi autorităţile trebuie urgent să îşi facă treaba. De ce Nu e EL la poliţie ? De ce nu e cuzmin guşă sau Anca Alexandrescu la poliţie - care fac ameninţări incredibile cu violenţa???

Trebuie să ne mobilizăm şi noi să le facem plângeri penale - direct pe CG - şi să cerem ca AUTORITĂŢILE să îşi facă treaba !!!!

PS: super cei din MAI, nu îmi fac absolut nici o grijă, situaţia e gravă la el nu la noi."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor