Gelu Voican Voiculescu lăsat fără certificat de revoluţionar, dar nu şi fără indemnizaţie. Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari încă NU a cerut Casei de Pensii să suspende plăţile

Gelu Voican Voiculescu a fost lăsat, de instanţă, fără certificat de revoluţionar. Nu însă şi fără îndemnizaţia de luptător cu rol determinant la Revoluţie, însumând circa 3740 de lei. Pentru ca această plată să înceteze, Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari trebuie să ceară Casei de Pensii să sisteze plăţile. Până miercuri 23 iulie a.c., acest lucru nu se întâmplase.
Contactată miercuri, 23 iulie, de redacţia noastră, şefa Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, Antonela Ghiţă a declarat că aşteaptă ca cineva de la instituţie să ceară la instanţă certificat de soluţie sau ca instanţa să le trimită mai repede sentinţa definitivă. Soluţia instanţei pe scurt a fost însă afişată pe portal.
"CAB în dosarul nr 35587/3/2022. Complet: 9-Completul 9 Recurs NCPC Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepţia necompetenţei generale a instanţei, invocată de recurentul reclamant. Respinge ca inadmisibile excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia tardivităţii, invocate de recurentul reclamant. Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi, 03.07.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: 1573/2025 03.07.2025"
Redăm dialogul cu şefa Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, Antonela Ghiţă:
Reporter: V-am sunat să vă întreb de cazul Gelu Voican-Voiculescu: i-a fost retras certificatul de revoluţionar, s-a soluţionat în instanţă şi vreau să vă întreb dacă v-aţi adresat Casei de Pensii ca să i se oprească indemnizaţia?
Antonela Ghiţă: Deci, în primul rând, sunt în concediu. M-au sunat colegii şi m-au întrebat de subiect. Ideea este că atunci când a venit la noi sentinţa de care aflasem ulterior că nu-i definitivă, noi cerusem Preşedinţiei să-i anuleze şi iniţiasem demersurile, ulterior a venit cu avocatul, noi am făcut dovada că îndeplineşte, mă rog, condiţiile pentru a se repune în termen, că nu-i fusese comunicată sentinţa. Am aflat recent că a fost retras certificatul, adică este definitivă sentinţa, doar că aşteptăm să vină cineva de la noi să ceară la instanţă certificat de soluţie sau să ne trimită mai repede sentinţa definitivă.
Reporter: Şi după aceea trimiteţi, să înţeleg, la...
Antonela Ghiţă: Evident, nu avem o reticenţă în sensul ăsta, chiar deloc.
Contactat de Epoch Times, Mihai Dodu, fostul secretar de stat înlăturat din funcţie de Marcel Ciolacu (la vremea respectivă premier), după ce acesta l-a lăsat fără certificatul de luptător cu rol determinant, o contrazice pe Antonela Ghiţă şi spune că aceasta trebuie să se adreseze Casei de Pensii cât mai rapid.
„Am o perspectivă diferită faţă de dna Secretar de Stat. Este datoria instituţiei să transmită imediat, cu celeritate, documentele către Casa de Pensii pentru sistarea indemnizaţiei. În felul acesta, bugetul de stat să nu fie prejudiciat aşteptând o încheiere de la instanţă, care poate veni într-un an”, declară Dodu.
Reamintim că potrivit legislaţiei în vigoare, Voican Voiculescu va trebui să returneze statului român indemnizaţia primită în ultimii ani, respectiv circa 3740 lei lunar (2430 indemnizaţie plus sporul la ea de circa 1400 de lei, acordat după pensionare), în total circa 224.000 lei.
Jurişti reputaţi, consultaţi de Epoch Times, spun că Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari nu are/avea ce aştepta şi trebuia să ceară suspendarea pensiei.
Fostul judecător Cristi Danileţ e tranşant: "Secretariatul de Stat trebuia să anunţe Casa de Pensii imediat după afişarea soluţiei pe portal: 'Decizia e definitivă şi executorie'. Nu trebuie aşteptată motivarea. Soluţia menţionată de dvs. confirmă, practic, sentinţa primei instanţe. Acolo e motivarea, de fapt."
Aceeaşi opinie o are şi fosta judecătoare Camelia Bogdan, care, în plus, punctează că „orice întârziere a punerii în executare a sentinţei primei instanţe este de natură să atragă consecinţe penale pentru factorii de decizie ai Secretariatului, care cunosc considerentele sentinţei primei instanţe, sentinţă care nu a fost modificată în recurs.
"Prin respingerea recursului, sentinţa primei instanţe a rămas definitivă, anularea certificatului de revoluţionar producând efecte retroactive. Secretariatul ar fi trebuit să solicite recuperarea echivalentului beneficiilor, conjunct cu sesizarea Parchetului pentru săvârşirea infracţiunilor de fals. Dacă nu s-a cerut în primă instanţă recuperarea beneficiilor de care a fost spoliat statul, conform principiului Quod nullum est nullum producit effectum, de la rămânerea definitivă a deciziei prin respingerea recursului, urmează ca persoanele în cauză să fie decăzute din drepturile de care s-au prevalat, deşi nu aveau dreptul. Orice întârziere a punerii în executare a sentinţei primei instanţe este de natură să atragă consecinţe penale pentru factorii de decizie ai Secretariatului, care cunosc considerentele sentinţei primei instanţe, sentinţă care nu a fost modificată în recurs", a declarat Camelia Bogdan pentru Epoch Times.
La rândul său, Toni Decean, avocat al protestatarilor din dosarul "10 August", spune şi el că "Hotărârea pronunţată în cazul domnului Gelu Voican este executorie încă de la momentul pronunţării de către Tribunalul Bucureşti, iar prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bucureşti, practic, se validează definitiv această hotărâre. La acest moment, nu se mai poate, legal, să se efectueze plata indemnizaţiei, ba chiar se impune şi efectuarea unor demersuri pentru recuperarea cel puţin a unei părţi din sumele achitate domnului Gelu Voican."
Avocatul Decean consideră şi el că întârzierea punerii în executare a sentinţei primei instanţe este de natură să atragă consecinţe penale.
Cine e Gelu Voican Voiculescu?
Gelu Voican Voiculescu a făcut parte din grupul restrâns care a preluat conducerea ţării după căderea regimului Ceauşescu. A participat, alături de Victor Atanasie Stănculescu şi Virgil Măgureanu, la procesul şi execuţia cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu şi s-a ocupat personal de înhumarea soţilor Ceauşescu.
Recomandăm şi Voican Voiculescu, tenebrele Revoluţiei şi o mare problemă naţională: foştii securişti şi torţionari cu certificate de Revoluţionar rămân cu beneficii
Imediat după Revoluţie, Gelu Voican Voiculescu a fost numit viceprim-ministru şi responsabil cu supravegherea şi reorganizarea vechilor structuri ale Securităţii, fiind considerat de unii istorici şi jurnalişti „omul din umbra Securităţii”. A fost implicat în numeroase controverse, mai ales privind rolul pe care l-a avut în preluarea şi gestionarea arhivelor Securităţii. A fost director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi este unul dintre politicienii trimişi în judecată pentru evenimentele sângeroase din iunie 1990 (Mineriada) şi pentru crime împotriva umanităţii în cadrul „Dosarului Revoluţiei”.