Gavrilă (CNVM): Între păgubiţi şi Cristian Sima e o relaţie directă privată, CNVM nu poate interveni

Epoch Times România
12.10.2012

Vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Alexe Gavrilă, a declarat, la Realitatea TV, că între păgubiţi şi Cristian Sima este o relaţie directă privată şi că CNVM nu poate interveni, deoarece WBS Holding nu este o entitate aflată sub autoritatea Comisiei.

"Se face o confuzie între WBS Holding şi WBS România. Sunt două entităţi diferite. WBS Holding nu e autorizată, are sediul în Insulele Virgine, într-un paradis fiscal care nu e sub autoritatea CNVM şi nu poate fi supravegheată de nicio autoritate română. Toate evenimentele care s-au petrecut sunt strict legate de relaţiile contractuale dintre persoanele fizice care au investit prin Sima şi prin acel holding, e o relaţie directă privată", a spus Alexe.

"Noi am derulat de câteva luni un control la Sibex pentru că domnul Sima era preşedinte la Sibex, cred că acest control a pus foarte multe întrebări la care domnul Sima a trebuit să răspundă si i-a venit greu să răspundă, motiv pentru care vreau să cred că scenariul dânsului nu se întinde inclusiv peste Sibex şi a întrerupt o activitate care se putea desfăşura şi pe alte pieţe şi s-a limitat la WBS Holding", a adăugat Alexe.

IPJ Sibiu s-a autosesizat şi a început o anchetă în cazul fostului director general al Bursei de la Sibiu Cristian Sima în baza informaţiilor apărute în presă potrivit cărora acesta ar fi dispărut cu banii unor clienţi ce făceau tranzacţii printr-o firmă deţinută de el.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a anunţat că a luat act de informaţiile apărute în presă privind posibila dispariţie a fostului director general al Bursei de la Sibiu Cristian Sima cu banii clienţlor WBS Holding şi că a început joi o investigaţie la sediul WBS România.

"În acest context, autoritatea pieţei de capital recomandă clienţiIor societăţii de servicii de investiţii financiare WBS România care se consideră prejudiciaţi să depună reclamaţii 1a sediul CNVM. Menţionăm totodată faptul că WBS Holding nu este o entitate aflată sub autoritatea CNVM, nefiind autorizată de aceasta să desfăşoare activităţi pe piaţa de capital din România", se arată într-un comunicat al CNVM.

CNVM va investiga eventualele legături existente între WBS Holding şi SSIF WBS România, "în scopul protecţiei investitorilor care desfăşoară operaţiuni pe
piaţa de capital prin intermediul SSIF-ului aflat sub autoritatea sa".

Cristian Sima a fost revocat miercuri din funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Bursei de la Sibiu. Sima nu mai poate fi contactat de lunea trecută.

O scrisoare atribuită lui Cristian Sima a fost publicată de jurnalistul Radu Soviani pe blogul personal, în care brokerul spune că ar fi pierdut banii clienţilor, autenticitatea scrisorii nefiind încă stabilită.

"Când va izbucni scandalul, toţi mă vor acuza că am fugit cu zeci de milioane de dolari în cine ştie ce insulă din Pacific. Am 2.500 de franci, trei cărţi de credit care sunt blocate din lipsă de fonduri şi un cont în bursa la GS de 10.000 de euro cu care trebuie să câştig ca sa reuşesc să supravieţuiesc doua luni pentru a scrie", se arată în scrisoare.

"Moral sunt responsabil în totalitate de pierderile clienţilor deşi au semnat că îşi asumă riscul,dar oare moral sunt responsabil şi de cîştigurile de pînă acum? Am fost mereu un luptător şi cred şi acuma că lucrurile s-ar fi putut salva, dar mi-era imposibil să-mi continui ipocrizia pentru a satisface o lăcomie generală a clienţilor, lăcomie pe care am exploatat-o la maxim în demersul meu de a le câştiga încrederea şi respectul( ...)Am nevoie să-mi spun adevărul, să-l urlu, indiferent de ce se va întâmpla după aceea. Înainte însă este impetuos necesar să-mi recunosc greşelile.Voi plăti pentru ele cu demnitate. Soarta mi-a dat enorm pînă acuma şi e normal să mi se ceară dublu,totdeauna plăteşti cu dobândă mare", mai spune Sima.

Acesta adaugă că toată vina pentru situaţia în care s-a ajuns îi aparţine.

"Toată vina pentru situaţia în care s-a ajuns îmi aparţine. Eu mi-am asumat toate riscurile, eu am luat toate deciziile, niciun angajat nu e răspunzător pentru nimic.Nimeni nu e vinovat în afară de mine, nici CNVM ul, nici clasa politică , nici ”oamenii de onoare” nici onorabilii clienţi. Am nevoie să spun însă tot adevărul pentru că sistemul financiar politic de la noi şi nu numai să fie înţeles. Nu am niciun ban ascuns, dar evident am o responsabilitate morală pe care mi-o asum în totalitate şi undeva într-un colţ ascuns mai cred încă că toată lumea îşi va recupera capitalul....fără aşteptatul profit”", mai arată Sima.

Dan Stoicescu, avocatul clienţilor păgubiţi de firma de brokeraj a lui Cristian Sima a declarat, la Realitatea TV, că prejudiciul adus în acest caz se ridică la 70 de milioane de euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor