Gala Premiilor Participării Publice, un eveniment dedicat oamenilor care provoacă schimbarea
alte articole
Doar şase zile ne mai despart de cea a VI-a ediţie a Galei Premiilor Participării Publice, eveniment dedicat celor care au ieşit din resemnare şi conformism şi au acţionat pentru a aduce o schimbare în bine în vieţile celor din jur.
"Mesajul din acest an al Galei Premiilor Participării Publice (G3P) din acest an este “Dacă vrei să schimbi ceva, nu mai sta în banca ta iar oamenii care vor fi premiaţi pe 26 martie sunt exemple pentru schimbările benefice pe care le-au adus comunităţilor lor, după ce au reuşit să intervină în decizii publice.", transmite organizatorul evenimentului, Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), într-un comunicat de presă remis Epoch Times.
„Cei mai mulţi dintre noi, în anii copilăriei am învăţat conformismul: să asculţi ce-ţi spun cei mai mari, să-ţi vezi de treaba ta, să nu te bagi, să stai în banca ta. Premianţii de anul acesta au uitat conformismul şi au ieşit din rând. Datorită lor, primăria a asfaltat un drum şi oamenii n-au mai fost nevoiţi să meargă zilnic prin noroi. Ministerul a alocat fonduri suplimentare pentru medicamente lipsă. Copaci şi parcuri au fost salvate. Personajele acestor poveşti, precum şi din ce în ce mai mulţi alţi oameni, sunt cele care provoacă schimbarea.”, arată Oana Preda, Director Executiv al Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), organizator al acestui eveniment.
Energia verde – o înţelegere greşită a acestui concept de către autorităţile publice a adus şi în anii trecuţi şi în această ediţie subiectul microhidrocentralelor care distrug râuri de munte pentru a crea energie regenerabilă;
Exploatarea iraţională a resurselor naturale – fie că este vorba de păduri tăiate ilegal, fie că este vorba de exploatare fără autorizaţie a unor zăcăminte de aur, folosind cianuri;
Educaţia - câteva campanii vizează derapaje ale sistemului educaţional românesc (de la statutul elevului la discuţia asupra orelor de religie), în timp ce altele încearcă să construiască o viziune mai largă asupra procesului;
Dezvoltarea oraşelor – unde locuitorii sunt tot mai vocali în a defini ce înseamnă interesul lor, adesea neînţeles sau neasumat de către autorităţile publice, salvând parcuri, împiedicând construcţii nepotrivite în cartier, construind un oraş accesibil persoanelor cu dizabilităţi; sau determinând primăria să repare un drum.
Accesul la vot al diasporei şi modificarea legii partidelor
Sănătatea – campanii care au acţionat pentru respectarea drepturilor pacienţilor (medicaţie, servicii medicale etc).
Potrivit organizatorilor, sunt din ce în ce mai multe exemple de organizaţii şi cetăţeni care au spus “nu“ resemnării. De asemenea, dincolo de vuietul arestărilor sonore şi al dosarelor deschise de DNA şi ANI, există instituţii publice care îşi ascultă cetăţenii când iau decizii. Pentru ca aceştia şi acestea să fie cât mai vizibile şi să îi motiveze şi alţii prin exemplul lor pozitiv, trebuie să afle cât mai multă lume de ele, iar Gala G3P va oferi un bun prilej pentru că ce aduc o schimbare în viaţa cetăţii să fie cunoscuţi şi răsplătiţi pentru efortul şi sacrificiul lor.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.