Futsal pentru nevăzători, o premieră pentru România

(Thomas Eisenhuth / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
16.07.2013

Comitetul Naţional Paralimpic, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, a lansat în cadrul proiectului "Pierre de Coubertin" un program intitulat "Prin sport vom fi egali", care se desfăşoară în perioada 18 iunie - 5 decembrie 2013 şi al cărui scop îl reprezintă creşterea numărului de sportivi şi atragerea cât mai multor tineri cu deficienţe de vedere către sporturile paralimpice.

Proiectul a fost implementat de Comitetul Naţional Paralimpic pentru următoarele şase discipline sportive: atletism, înot, tenis de masă, tenis de câmp, judo şi, în premieră în România, futsal pentru nevăzători.

Primul eveniment de futsal pentru nevăzători din România este susţinut de Dolce Sport şi se va desfăşura în perioada 18-20 iulie la Liceul pentru Deficienţe de Vedere din Cluj-Napoca, situat în Calea Dorobanţilor 31, se precizează într-un comunicat.

Obiectivul acestui eveniment de tip cantonament este formarea a 4 echipe de futsal, din care se vor selecta sportivii care vor forma echipa naţională. În noiembrie 2013, se va desfăşura primul Campionat Naţional de futsal din România.

Futsal-ul este versiunea interioară a fotbalului clasic. Numele său provine din portugheză "futebol de salăo" şi din spaniolă "futbol de salon", amândouă însemnând fotbal în sală. Futsal-ul este jucat de două echipe, fiecare de câte cinci jucători, dintre care unul este portarul; fiecare echipă poate avea în plus un număr de rezerve. Spre deosebire de alte forme ale fotbalului în sală, terenul este delimitat de linii şi nu de panouri cu ajutorul cărora mingea poate fi jucată.

Futsal-ul pentru nevăzători este o disciplină nouă în România. Jucătorii nevăzători concurează după aceleaşi reguli ca în cazul futsal-ului obişnuit, cu modificări doar în scopul obţinerii siguranţei şi pentru a permite jucătorilor să urmărească mingea şi să se orienteze. Cei patru jucători au deficienţe de vedere, în timp ce portarul are vederea normală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor