Funeriu: Soluţia corectă - de la obligarea lui Ponta să prezinte bugetul până la anticipate

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a vorbit marţi, punctual, despre soluţia corectă pentru România, în contextul noilor realităţi politice de după alegerile prezidenţiale.
Andrei Pricopie
18.11.2014

alte articole

Congresul Partidului Mişcarea Populară, 7 iunie 2014, Palatul Parlamentului. În imagine, Daniel Funeriu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
18.11.2014

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a vorbit marţi, punctual, despre soluţia corectă pentru România, în contextul noilor realităţi politice de după alegerile prezidenţiale.

"Ponta NU trebuie lăsat să plece de la Guvern. Ar scăpa ieftin. Trebuie dat jos, prin moţiune de cenzură după ce prezintă bugetul şi după ce explicăm românilor ce înseamnă pomenile electorale date de Ponta. Cu Ponta încă la Guvern, nu invocând "greaua moştenire". Atât preşedintele în funcţie, cât şi preşedintele ales trebuie să-i solicite imperativ lui Ponta bugetul. Deja termenul legal este depăşit. Acum am văzut că Ponta este gol. După ce va prezenta bugetul vom vedea că este şi urât. Gol şi urât", a precizat Funeriu.

Ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, a refuzat să prezinte bugetul până acum, preferând să aştepte până după alegeri. Ponta va trebui acum să îşi asume responsabilitatea pentru cheltuielile masive făcute în acest an electoral - n.r.)

"Ponta trebuie tras la răspundere pentru crma la adresa libertăţilor fundamentale: anularea dreptului la vot, cu bună ştiinţă, premeditare şi ticăloşie. La fiecare 5 minute să i se ceară bugetul! Altfel noul premier va trebui să facă ceea ce a făcut Emil Boc: să repare excesele electorale ale unui premier populist", a mai adăugat Funeriu.

Soluţia punctuală a lui Funeriu

1) Ponta trebuie OBLIGAT să prezinte Legea bugetului.

2) Preşedintele ales trebuie să fie învestit.

3) Actuala opoziţie trebuie să depună moţiune de cenzură în noua sesiune (februarie) pe votul din diaspora, buget, educaţie şi să reuşească să pice guvernul Ponta.

4) Trebuie constituită o nouă majoritate, fără PSD, trecute legi referitoare la alegeri parlamentare (vot prin corespondenţă, sistem de vot proporţional mixt pe stil german).

5) Se impune să se facă alegeri între septembrie şi noiembrie 2015 (e crimă să faci alegeri în frigul din finalul lui noiembrie-începutul lui decembrie).

6) Simultan cu alegerile anticipate din 2015 trebuie referendum pentru scurtarea mandatului de preşedinte, astfel încât în 2019 să fie alegeri concomitente parlamentare-prezidenţiale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor