Fugarul Ghiţă decapitează SRI. Coldea trece în rezervă

SRI anunţă retragerea lui Florian Coldea. Comunicatorii Serviciului ţin să precizeze că anterior, Coldea a fost găsit curat ca lacrima de către comisia ce a analizat acuzaţiile pe care i le-a adus Sebastian Ghiţă.
Loredana Diacu
17.01.2017

alte articole

Florian Coldea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
17.01.2017

Serviciul Român de Informaţii a trimis la Palatul Cotroceni o cerere de trecere în rezervă a prim adjunctului şefului SRI, Florian Coldea, personaj implicat într-un uriaş scandal de către Sebastian Ghiţă. Trecerea în rezervă vine după o anchetă internă în urma căreia s-ar fi constatat că generalul nu a încălcat legea.

Reamintim că după ce fostul deputat Ghiţă a susţinut, într-o înregistrare video difuzată de România TV că a petrecut mai multe vacanţe exotice cu generalul şi familia lui, Coldea a fost suspendat din funcţie, urmând să fie cercetat de o comisie internă.

Potrivit SRI, comisia ar fi constatat că generalul Coldea nu a încălcat nici legea, nici normele interne ale SRI şi a propus repunerea acestuia în funcţie. Coldea ar fi refuzat şi ar fi cerut să fie eliberarea din funcţie şi punerea sa "la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie”. Directorul general al SRI, Eduard Hellvig, a decis însă să nu îl mai menţină în structură şi să ceară trecerea lui în rezervă, renunţând la serviciile sale.

Redăm comunicatul Serviciului Român de Informaţii:

"În urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern, a fost întocmit un raport care clarifică toate aspectele vehiculate în spaţiul public privind activitatea domnului general-locotenent Florian Coldea, dar şi alte aspecte care ţin de activităţile unor cadre ale Serviciului care au fost vehiculate public.

Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei. În acest sens, Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI.

SRI îşi reafirmă determinarea de a îndeplini asumat misiunile sale, în parteneriat cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale cu care colaborează pentru apărarea intereselor de securitate naţională şi protejarea cetăţenilor români, la standarde euro-atlantice de profesionalism. SRI rămâne ferm în ceea ce priveşte transparentizarea instituţională şi respectarea procedurilor de evaluare şi control intern.", comunică SRI.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor