Două nave comerciale, lovite de drone lângă Sulina. Echipajele au stins incendiile

Două nave comerciale au fost lovite de drone sâmbătă seară, în apropierea gurilor Dunării. La bordul ambelor nave au izbucnit incendii, care au fost stins de echipaje.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care a transmis informaţiile primite de la autorităţile maritime civile, a precizat că nu s-au înregistrat victime, informează TVR.
Prima lovitură a fost raportată în jurul orei 21:10, ora României. Petrolierul Evia Petrol V, sub pavilion grec, se afla la aproximativ patru mile marine est-sud-est de Sulina. În jurul orei 21:45, o dronă a lovit şi vrachierul Marsol, aflat la aproximativ cinci mile marine sud-est de Canalul Sulina, potrivit datelor comunicate de minister.
Două mesaje RO-Alert în estul judeţului Tulcea
Separat, MApN a anunţat că radarele militare au detectat sâmbătă seară o ţintă aeriană la est de Insula Şerpilor. Două aeronave F-16 au decolat de la baza aeriană Feteşti pentru monitorizare. Locuitorii din estul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert la ora 20:51, iar alerta aeriană a încetat la 21:37.
După un nou contact radar, la sud-est de Sulina, autorităţile au transmis un al doilea mesaj RO-Alert, la ora 23:19. Alerta a încetat la 00:27, duminică, 15 noiembrie.
MApN a comunicat detectarea celor două ţinte aeriene, fără să confirme o pătrundere în spaţiul aerian al României sau o legătură între aceste detectări şi loviturile asupra navelor. Provenienţa dronelor care au lovit navele nu a fost precizată.