Ciuvică nu se lasă. Contestă decizia de neplagiat în cazul doctoratului lui Kovesi
alte articole
Preşedintele Grupul de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică a contestat decizia prin care CNATDCU a stabilit că şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza sa de doctorat. Contestaţia a ajuns la CNATDCU şi urmează să fie analizată de o comisie de 3 membri, diferiţi de cei care au analizat iniţial lucrarea, a confirmat pentru hotnews.ro vicepreşedintele CNATDCU Marius Andruh.
Componenţa comisiei urmează să fie aprobată de Consiliul General iar raportul comisiei va fi votat, la final, de Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
Reamintim că la începutul lunii decembrie, Consiliul General al CNATDCU a decis că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în lucrarea sa. Practic, membrii consiliului au susţinut că procurorul şef al DNA nu şi-a plagiat teză de doctorat, preluând fără citare adecvată doar 4% din lucrare.
"Comisia de lucru a constatat că teza expertizată prezintă reluarea unor pasaje din documente fără a le cita conform limbajului academic. Aceste împrumuturi neautorizate pot constitui fapte de plagiat. Pasajele care pot cădea sub calificarea legală română de plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444, ceea ce reprezintă aproape 4% din teză. Deci, se constată o culpă în construcţia demonstraţiei tezei însă circumstanţele specifice trebuie luate în cauză pentru a determina sancţiunea.", a arătat CNATDCU.
În aceeaşi zi, Mugur Ciuvică a anunţat că intenţionează să conteste decizia de neplagiat pronunţată în cazul procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, catalogând decizia de neplagiat drept o "ruşine".
Lucrarea de doctorat a şefei DNA a intrat în prim planul atenţiei publice după ce fostul deputat - acum fugar - Sebastian Ghiţă, titular al mai multor dosare penale, s-a 'autodenunţat' la Parchetul General, susţinând că, alături de înalţi demnitari în stat, a ajutat la muşamalizarea faptului că Laura Codruţa Kovesi a plagiat.