Fructoza, agentul de îngrăşare sărac în grăsimi

Robert Lustig, MD, profesor de pediatrie clinică în cadrul Diviziei de Endocrinologie de la U.C. San Francisco, a studiat metabolismul zaharurilor şi a tratat copii obezi. El concluzionează că fructoza din sirop de porumb (HFCS), în special din sucuri, este agentul 'sub acoperire' major care cauzează boli cronice şi moarte începând de la nenăscuţi până la persoanele în vârstă.

Dr. Lustig şi-a publicat concluziile într-un material video de 90 de minute, "Zahărul şi adevărurile sale amare", care este disponibil pe youtube.com. În film, el demonstrează că fructoza, în cantităţile pe care le consumăm, în special de generaţia mai tânără, este echivalentul otravei.

Corpurile noastre percep HFCS şi zaharoza (din trestie de zahăr sau din sfeclă de zahăr) ca două substanţe diferite, deşi Asociaţia Rafinăriilor de Porumb susţine că moleculele lor sunt aceleaşi – una de fructoză şi una de glucoză.

Spuneţi-i asta unei celule a ficatului sau unei enzime digestive. HFCS este trimis direct către ficat, organul care are grijă de substanţele toxice pe care le ingerăm.

Înainte de producerea alimentelor procesate, consumul zilnic de zahăr era de aproximativ 15 grame per persoană. În alimentele integrale, zaharurile din fructe şi legume sunt încapsulate în mod natural alături de fibre şi micronutrienţi, ambele atenuând efectele negative ale zahărului.

Încetul cu încetul, consumul de zahăr rafinat a crescut. Zahărul este deja ceva rău. Prea mult zahăr de orice fel duce la creşterea în greutate, cancer şi diabet. Se vedea clar că urma să devenim dependenţi de zahăr, atunci când zahărul a început să fie vândut la liber după Al Doilea Război Mondial.

Odată cu apariţia de HFCS în anii 1970 şi crearea de HFCS din enzime şi amidon de porumb de către japonezi, îndulcitorul a devenit mai ieftin, iar cultivatorii de porumb mai fericiţi.

În 2009, adolescenţii consumau 73 de grame de zahăr pe zi, sau 12 procente din caloriile lor zilnice. Iar 25% dintre adolescenţi consumau cel puţin 15% din caloriile lor din fructoză - o cantitate uriaşă.

Cele două procese diferite de metabolizare a zahărului ilustrează de ce un tip de zahăr este puţin mai bun decât celălalt şi de ce fructoza din HFCS, sucurile de fructe şi laptele praf pentru copii este cauza sindromului metabolic chiar şi la copii de 6 luni.

Zaharoza se întâlneşte cu sucraza, o enzimă, în intestinul subţire, unde zaharoza este transferată în fluxul sanguin. Zaharoza este un zahăr dublu format din aproximativ o jumătate de glucoză şi jumătate de fructoză.

Nivelurile ridicate de zahăr din sânge anunţă ficatul să informeze celulele beta din pancreas ca să secrete insulină, care permite captarea glucozei de către toate celulele, pentru producerea de energie.

O parte din glucoză este depozitată în ficat sub formă de glicogen pentru producerea viitoare de energie, iar o parte este stocată sub formă de grăsime dacă nu este arsă pentru energie. Leptina este determinată de insulină şi informează creierul că starea de foame a dispărut.

Fructoza este procesată în mod diferit. Ea ajunge intactă în ficat, deoarece sucraza nu o poate procesa. HFCS-ul din sucuri reprezintă fructoză în procent de 55%. Ficatul conţine o enzimă pentru procesarea fructozei, dar are nevoie de un fosfat, pe care îl preia din ATP, sursa sa de energie realizată de mitocondrii.

Rezultatul acestei acţiuni, cauzat de volumul mare de fructoză, este formarea de acid uric şi eliminarea unei enzime importante care menţine tensiunea arterială la nieluri scăzute. Acidul uric este un produs care predispune persoanele la gută.

Pe măsură ce procesul continuă, diferite enzime intră în joc, formând grăsime nu doar în ficat, ci şi în organe şi muşchi. Grăsimea de pe artere şi trigliceridele cresc vertiginos.

Deşi ficatul cere insulină, şi o cantitate mare este trimisă, excesul de acizi graşi formaţi în ficat trece printr-o secvenţă complexă care duce la deteriorarea locurilor receptoare de insulină, provocând rezistenţă la insulină.

Între timp, la cererea ficatului, pancreasul pompează insulină. Acest exces de insulină provoacă rezistenţă la insulină, opreşte receptorii de leptină din creier şi face victima nesatisfăcută şi flămândă.

A bea un suc înainte de masă nu vă va strica pofta de mâncare, deoarece grelina, care provine din stomac şi produce senzaţia de foame, nu va fi suprimată. Însă caloriile din suc nu sunt înregistrate de organism şi vor fi transformate în grăsime de insulina suplimentară.