Franţa suspendă participarea la o operaţiune NATO din cauza Turciei
alte articole
Franţa a informat NATO că îşi suspendă implicarea într-o operaţiune navală în Marea Mediterană, după rezultatele unei anchete într-un incident între navele de război franceze şi turceşti, a declarat miercuri un oficial al ministerului Forţelor Armate.
Oficialul a declarat, într-o scrisoare adresată secretarului general al NATO, că Franţa a făcut patru solicitări pentru a clarifica rolul operaţiunii Şea Guardian, inclusiv cooperarea acesteia cu o misiune a UE care aplică un embargo ONU asupra armelor pentru Libia.
Legăturile dintre Franţa şi Turcia s-au răcit în ultimele săptămâni din cauza forajului în estul Mediterane şi amestecului turcesc în conflictul din Libia.
Franţa a reacţionat dur mai ales după ce a acuzat navele de război turceşti de agresivitate faţă de nava de război Courbet, care, în iunie, a încercat să inspecteze o navă bănuită că a încălcat un embargo ONU asupra armelor pentru Libia. Courbet opera cadrul misiunii NATO Şea Guardian.
NATO a deschis o anchetă după ce Franţa a protestat în timpul unei reuniuni a miniştrilor apărării din iunie.
Ziarul francez L'Opinion a raportat miercuri că Franţa a trimis o scrisoare către NATO prin care informează alianţa cu privire la decizia sa de a-şi suspenda rolul în operaţiunea Şea Guardian până la noi clarificări.
Ministerul Forţelor Armate franceze, Ministerul Afacerilor Externe şi Comandamentul Maritim aliat, care conduce Şea Guardian, nu au răspuns imediat la cererile de comentarii.
Franţa a spus că, pe 10 iunie, navele de război turceşti au folosit lumini de avertizare de trei ori împotriva navei Courbet şi că marinarii turci şi-au pus şi veste antiglonţ şi au luat poziţii de luptă în spatele armelor uşoare în timpul incidentului.
Turcia a respins afirmaţiile francezilor drept „nefondate”.
Decizia de miercuri urmează unei escaladări a tensiunilor cu Turcia privitoare la dosarul libian. Ankara sprijină Guvernul de Uniune Naţională (GNA) recunoscut de ONU în conflictul din Libia - împotriva generalului rebel Khalifa Haftar cu sediul în Benghazi.
Franţa este suspectată de analişti că îl susţine pe Haftar, alături de Egipt, Rusia şi Emiratele Arabe Unite, dar Parisul insistă că este neutru.
În schimb Franţa acuză Turcia de sprijin - arme - către Libia în ciuda unui embargo al ONU, şi de faptul că a trimis trupe siriene pentru a lupta împotriva lui Haftar.
Ministrul francez de externe a declarat că miniştrii de externe ai Uniunii Europene se vor reuni pe 13 iulie pentru a discuta despre Turcia, adăugând că ar putea fi luate în considerare noi sancţiuni asupra regimului de la Ankara.
Rapoarte turceşti au declarat că, la începutul acestei luni, Ankara a arestat patru resortisanţi, sub suspiciunea de spionaj pentru Franţa.